REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  N u socotesc cu dreptate nici cu vrednicie să tac și să nu grăiesc acest cuvânt, despre o altă minune a Sfântului și Cuviosului Părintelui nostru Nicolae. E ra un om oarecare, anume Agricola, cu bunătăți și evlavie viețuind și având un fiu, unul născut, anume Vasile și care trăia în țara Antiohiei, aproape fiind de saracini. Ci, cu darul lui Dumnezeu fiind împodobit, era îmbelșugat și cu avuție multă. Și avea credința multă spre Sfântul Părinte Nicolae. Pentru aceasta, în toți anii, la pomenirea Sfântului petrecea ziua aceea cu prăznuire și punea mese pentru săraci și pentru vecini, prieteni și alții. Însă era o biserică zidită în numele Sfântului Nicolae, departe fiind de cetate ca la cinci stadii, și acolo, în tot anul, se adunau noroadele la pomenirea Sfântului Nicolae. I ară într-un an, la slăvita lui pomenire, mult popor venind la praznic în sfânta lui biserică, atunci și binecredinciosul acela își trimise pe fiul său Vasile cu slugile sale, și zise lui: "Mergi, fiule, ...

   în viață O arecând, niște corăbieri din Egipt călătoreau spre țara Ciliciei. Deci, când li s-a întâmplat lor să străbată noianul mării lui Adrian, atunci a căzut peste ei o furtună mare și niște valuri cumplite, cât și pânzele li s-au rupt și toată corabia, de silă valurilor mari, s-a zdruncinat și acum toți deznădăjduiau de a lor mântuire. Iar de vreme ce se înștiințaseră ei de slavă marelui Arhiereu Nicolae, cel din Mira Lichiei, că este grabnic ajutător, mai presus de nădejde, toți s-au întors la rugăciune către dânsul. Și în furtună fiind, pe acela îl chemau și numai de la dânsul așteptau scăpare. Iar Sfântul deloc zăbovind, îndată a venit în corabie și l-au văzut aceia cu ochii lor și le-a zis: "Iată, m-ați chemați și am venit vouă în ajutor." Și așa le-a poruncit lor să îndrăznească și, luând cârmă, se arată că îndreptează corabia. Iar, după aceea, a certat marea și a potolit primejdia cumplitelor valuri și era ca Însuși Domnul, Care a zis: "Cel ce crede în Mi...

  A uzim pe Sfântul Duh grăind prin Proorocul David: "Precum dorește cerbul izvoarelor apelor, așa Te dorește sufletul meu pe Tine, Dumnezeule." Cu adevărat în același chip dorește și sufletul credinciosului creștin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu și cele ce se lucrează prin Sfinții Săi. Deci, iată și altă minune a Sfântului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, în cetatea numită Constantinopol, hrănindu-se din osteneala mâinilor lui și era credincios lui Dumnezeu și avea rânduiala lui să nu treacă ziua Sfântului Nicolae fără de pomenire. Și aceasta, cu neobosire o făcea el, că auzea în Sfintele Scripturi grăind: "Cinstește pe Domnul prin toate ale tale osteneli!" Și avea aceasta în mintea sa totdeauna. Ș i a ajuns la adânci bătrânețe, dar și la sărăcie, nemaiputând lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfântului Nicolae, gândea întru sine ce va face. Și a zis bătrânul către soția sa: "Femeie, iată, a sosit la noi ziua cea iubită a Arhiereului lui Hristos, ...

  D upă moartea păgânilor, și urâtorilor de Dumnezeu împărați ai Romei, împărățind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare și credința în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutând și aflând moaștele Sfântului slăvitului Mucenic al lui Hristos Mîna, au zidit o biserică cu numele lui. În aceeași vreme, un negustor dreptcredincios din ținutul Isauriei, venind în Alexandria pentru neguțătorie și auzind de minunile și de tămăduirile cele multe care se făceau în biserica Sfântului Mina, a zis întru sine: "Mă voi duce și eu, deci, și mă voi închina cinstitelor moaște ale Sfântului Mucenic și voi duce și eu un dar în biserica lui, ca să-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugăciunile răbdătorului Său de chinuri". Și așa, sculându-se, a purces, luând cu sine o pungă plină de galbeni. Și, venind la un iezer făcut de revărsarea mării, a aflat o trecătoare și a venit la locul ce se zicea Loxonita, și, acolo, ieșind la ...

  A mira al Siriei a trimis pe nepotul său în cetatea Diopoli, pe care saracinii o numesc Rempli, ca să cerceteze oarecare pricini ce avea acolo. În cetatea aceea este o biserică minunată a Sfântului Gheorghe, pe care văzând-o de departe saracinul acela, a poruncit slugilor să-i ducă lucrurile sale în catehumena bisericii, că acolo vrea să poposească. Apoi a poruncit să ducă și cele douăsprezece cămile ale lui în biserică, să se odihnească. Preoții bisericii îl rugau să nu facă acest lucru necuviincios și neplăcut lui Dumnezeu. Iar el, înfricoșându-i, a poruncit să le ducă. Dar cum au intrat cămilele în biserică, o, minune! au căzut toate jos și au murit. Văzând nepotul lui Amira semnul acesta, s-a mirat de puterea cea mare a Sfântului Gheorghe și a poruncit să scoată cămilele afară din biserică. A doua zi s-a dus preotul să slujească Sfânta Liturghie și saracinul privea din catehumenă să vadă ce are să facă. Iar iubitorul de oameni, Dumnezeul nostru, i-a deschis ochii minții l...

 ---   Una dintre cele mai remarcabile minuni legate de **Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins”** s-a petrecut în Rusia, într-un moment de mare pericol pentru o biserică. Potrivit tradiției, în secolul al XVII-lea, în timpul unui incendiu devastator care a izbucnit în Moscova, flăcările amenințau să distrugă o biserică ce adăpostea această icoană. Biserica era construită în mare parte din lemn, iar oamenii, cuprinși de disperare, nu mai aveau speranță. Atunci, un preot, plin de credință, a luat icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” și a așezat-o pe ușa bisericii. El a făcut o rugăciune fierbinte către Maica Domnului, cerându-i să protejeze biserica de foc. Minunea s-a petrecut sub ochii tuturor: **flăcările care se apropiau de biserică s-au oprit ca prin minune, fără a o atinge**. Focul a ars toate clădirile din jur, dar biserica, împreună cu icoana, a rămas intactă. De atunci, Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins” este cinstită ca ocrotitoare a caselor și a bisericilor de foc...

   --- Minunea icoanei care a plâns și a salvat un oraș Una dintre cele mai faimoase minuni legate de **Icoana Maicii Domnului din Pisidia** s-a petrecut în secolul al XII-lea, în timpul unei perioade de tulburări și invazii. Potrivit tradiției, în anul 1204, în timp ce turcii selgiucizi atacau un oraș din Pisidia (în Asia Mică), o minune extraordinară a avut loc. Soldații turci, în dorința lor de a-și arăta puterea, au luat o icoană a Maicii Domnului dintr-o biserică și au vrut să o batjocorească. Unul dintre ei, plin de ură, a lovit icoana. Atunci, din ochiul Maicii Domnului a început să curgă **un râu de sânge și de lacrimi**. Acest eveniment i-a impresionat atât de mult pe soldați, încât s-au oprit din a mai face rău. Minunea a fost un semn al suferinței Maicii Domnului pentru păcatele oamenilor și pentru violența cu care era tratată. Minunea nu s-a oprit aici. În noaptea următoare, toți soldații turci, care se aflau în apropierea icoanei, au fost paralizați. Unii dintre e...

 ---   Una dintre cele mai faimoase minuni legate de **Icoana Maicii Domnului de la Kaluga** s-a petrecut în secolul al XVIII-lea, în timpul unei epidemii de ciumă care a devastat regiunea. În anul 1771, o epidemie cumplită a lovit orașul Kaluga. Zeci de mii de oameni au murit, iar disperarea era la cote maxime. Autoritățile medicale și militare nu au putut opri răspândirea bolii. Atunci, oamenii, în frunte cu clerul, au apelat la Maica Domnului, ocrotitoarea lor. Ei au luat hotărârea de a scoate în procesiune **icoana Maicii Domnului de la Kaluga**. În timp ce icoana era purtată pe străzi, în fața ei s-au rostit rugăciuni fierbinți, iar credincioșii au cerut iertare pentru păcatele lor și au implorat mila lui Dumnezeu. Potrivit cronicilor vremii, imediat după procesiune, epidemia a început să scadă, iar numărul morților a scăzut dramatic. În scurt timp, ciuma a dispărut complet din Kaluga. Această minune a fost considerată un semn clar al intervenției divine și al mijlocirii ...

  S fînta Muceniță Eufimia s-a născut, a crescut și s-a încununat prin mucenicie în Calcedon, cetatea Bitiniei de lîngă gura Mării Negre, în dreptul Constantinopolului, fiind între ele Bosforul Traciei. Ea a pătimit pe vremea împărăției lui Dioclețian, în 16 zile ale lunii septembrie, în care zi se prăznuiește pomenirea ei. Acum se pomenește minunea care s-a făcut de cinstitele ei moaște în vremea Sinodului al IV-lea a toată lumea al Sfinților Părinți, ce s-a ținut în Calcedon la anul 451 și prin a cărei minune s-a dovedit și s-a întărit mărturisirea dreptei credințe. Această minune a fost hotar al Sfinților Părinți, ca să nu treacă spre partea celor rău credincioși. L ucrurile s-au început astfel: "Dioscur, patriarhul Alexandriei și Eutihie, arhimandritul Constantinopolului, încă de pe vremea împăratului Teodosie cel Tînăr, au ridicat un nou eres de hulă împotriva Domnului nostru Iisus Hristos, amestecînd cele două firi ale Lui într-una singură, adică firea cea dumnezeiască și...

  ​ C ine, oare, auzind, nu se va mira de atât de multe și mari minuni ale părintelui nostru. Sfântul Nicolae, care a umplut lumea cu strălucirea faptelor sale minunate, precum s-a zis și așa este? Că grecii se laudă, Italia și Siria se minunează și tot Răsăritul, fericindu-l pe el, îl mărește. Că Sfântul Nicolae, oriunde este chemat vine cu mare grabă și totdeauna, de cele fără de veste primejdii și necazuri, ce năvălesc cu milostivirea îi izbăvește pe toți, precum vedem și astăzi, la pomenirea minunii pe care a făcut-o Sfântul. U n oarecare bărbat cucernic, având un singur fiu, și mare credință către Sfântul Nicolae, luând lumânări, tămâie și untdelemn, a intrat într-o luntre cu soția și cu fiul său și mergând împreună cu alți credincioși ca să se închine Arhiereului Nicolae de la Mira Lichiei. Și, ajungând acolo, și apoi întorcându-se cu bucurie acasă, pe când mergeau ei pe râu, femeia lui ținând copilul în brațe, a ațipit de somn și a scăpat copilul în râu; și îndată s-a îne...

  U n păgân, anume Iosif, locuia în Cezareea și era atât de iscusit doctor, încât pe omul ce avea să moară îl cunoștea după față, mai înainte cu trei sau patru zile, și-i spunea lui ceasul sfârșitului său. Iar de Dumneze-purtătorul Părintele nostru Vasilie, văzând cu Duhul întoarcerea lui Iosif la Hristos, ce avea să fie, îl iubea pe el foarte și, adeseori, la sfătuirea sa, chemându-l, îl învăța să se lase de păgânească lege și să primească Sfântul Botez. Iar Iosif se lepăda, zicând: "Întru care credința m-am născut, întru aceea vreau să mor." Iar Sfântul i-a zis lui: "Să mă crezi pe mine, că nici eu nici tu nu vom muri, până ce tu nu te vei naște din apa și din Duh, că, fără acest dar, nu-ți este cu putință, ca să intri în Împărăția lui Dumnezeu. Au doar și părinții tăi nu s-au botezat în nor și în mare? Și n-au băut ei din piatra care era o înainte-închipuire a lui Hristos, piatra cea duhovnicească, care din Fecioară, pentru mântuirea noastră, S-a născut, pe Care păr...

  Î n zilele Cuviosului părintelui nostru Vasilie, era în Cezareea o văduvă de neam bun și foarte bogată, care petrecând în desfătări și întru plăcerea trupului, se robise păcatului și se tăvălea în necurăția desfrâului mulți ani. Iar Dumnezeu, care caută îndreptarea tuturor, s-a atins de inima ei cu darul său și și-a venit femeia întru sine. Și fiind ea în singurătate, cugetă la mulțimea cea nemăsurată a păcatelor sale și a început a se tângui, zicând: "Vai mie, păcătoasă și desfrânată, cum voi răspunde Dreptului Judecător pentru atâtea păcate ce s-au făcut de mine, casa trupului mi-am stricat, sufletul mi-am spurcat; vai mie, celei mai păcătoase decât toți, căci cui m-am asemănat cu păcatele? Desfrânatei, sau vameșului? Că nimeni nu a greșit așa ca mine. Mai ales că, după Botez, atâtea răutăți am făcut, de unde voi lua îndrăzneala să cred că mă va primi Dumnezeu, pocăindu-mă?" Așa tânguindu-se, și-a adus aminte de toate cele ce de la tinerețe până la bătrânețe le-a făcut ...