REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  F rați creștini, E vanghelia ce s-a citit astăzi cuprinde toată taina cea mare a nașterii celei fără de ani din Tatăl a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu și rânduiala cea dumnezeiască și negrăită a întrupării lui Iisus din Sfânta Fecioară. Deci, noi vom ruga pe Dătătorul de lumină, Dumnezeul cel fără de început și Tatăl Domnu- lui nostru Iisus Hristos, ca să ne trimită de sus lumina- rea Lui, pentru tâlcuirea cuvintelor evanghelice ce ne stau înainte, iar voi, prin luare aminte și evlavie, să vă înălțați mintea la ascultarea învățăturii credinței celei de suflet mântuitoare. „La început era Cuvântul“. (Ioan 1, 1) P rin cuvintele „la început“, Evanghelistul Ioan a arătat începutul cel fără de început, adică pe Dumnezeu Tatăl, iar prin cuvântul „era“ arată că n-a fost niciodată o vreme în care Fiul lui Dumnezeu să nu fi fost, ci că din veac El s-a născut din Tatăl și că împreună cu Tatăl El este din veac. Precum nu s-a văzut vreodată raza de soare fără lumina soarelui, tot așa nic

  F rați creștini, C u ajutorul lui Dumnezeu am ajuns aproape la jumătatea căii postului, unde aflăm două ajutoare tari și puternice în ostenelile noastre. Unul dintre acestea este Preasfânta Cruce, lemnul cel de viață dătător, bucuria lumii, puterea credincioșilor, întărirea drepților, nădejdea păcătoșilor. Pentru aceasta, Sfânta Biserică a lui Hristos o pune astăzi pe dânsa înaintea noastră, ca, în evlavie închinându-ne ei, să luăm har și putere în greutățile luptei dumnezeiești a postului. Celălalt ajutor este glasul Domnului din Evanghelia de astăzi, care ne îndeamnă pe noi să ne ridicăm crucea noastră și să mergem după Hristos, Care ne cheamă să ne mântuim sufletele noastre. Pentru aceasta a pus să se citească astăzi glasul acesta din Sfânta Evanghelie, ca să pice în inimile noastre puterea dumnezeiescului har și printr-însul, cu osârdie, să săvârșim nevoința cea sfântă a postului. Sfânta Cruce fiecare creștin o vede și fiecare, sărutând-o cu credință și cu evlavie, ia har de l

  F rați creștini, S fântul Apostol Pavel ne spune că credința este din auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu. Adevărul acestor cuvinte apostolice îl înțelegem mai cu seamă din spusele Evangheliei care s-a citit astăzi. Minunea ce s-a făcut cu slăbănogul a avut o mare putere să încredințeze pe toți cei ce au văzut-o cu ochii lor, că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat. Cine altul cunoaște păcatele cele ascunse, sau înțelege gândurile cele din adâncul inimii, sau numai printr-un cuvânt poate să întărească mădularele slăbănoage și neputincioase, afară de Cunoscătorul inimilor, Atotputernicul Dumnezeu? Însă cărturarii iudeilor ziceau că Iisus Hristos este un om hulitor, iar poporul de rând zicea că este numai un făcător de minuni. Mulțimea oamenilor n-a văzut nici celelalte minuni ale lui Iisus Hristos, nici pe aceasta, ci numai prin cuvintele evanghelice a auzit povestirea minunilor lui Iisus Hristos și a crezut că Iisus Hristos, Care le-a făcut, este Dumnezeu desăvârșit. Zadarni

  F rați creștini, T rei fapte bune ne învață Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi: iertarea, postirea și milostenia. Postirea a rânduit-o Domnul nostru între celelalte două fapte bune, fiindcă ura și nemilostivirea opresc roada postului. În zadar postește cel care urăște pe fratele său. În zadar își închide gura de la desfătarea bucatelor, cel care nu întinde mâna sa spre ajutorarea săracilor. Cel care însă a unit postul cu iertarea greșelilor aproapelui și cu milostenia, acela stă înaintea lui Dumnezeu îmbrăcat în haină strălucitoare. Și, fiindcă mâine începe vremea cea duhovnicească a postului, când toți creștinii nădăjduiesc să ia prin el, de la Dumnezeu, răsplată și milă, pentru aceasta, Maica noastră, Sfânta Biserică, pentru ca să nu se amăgească vreunul din fiii ei și să ostenească în zadar, pune înaintea noastră astăzi, învățătura Mântuitorului Iisus Hristos despre post. Deci cel care va păzi cu evlavie și cu toată silința cele ce poruncește Biserica, postul aceluia se va

  F rați creștini, S fânta Evanghelie care s-a citit astăzi ne spune că Cel Unul-Născut, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, va veni iarăși pe pământ, dar nu cum a venit întâi, smerit și umil, ci cu slavă multă și cu mare strălucire dumnezeiască. Și va veni, nu ca să mântuiască lumea, ca mai înainte, ci ca să judece pe toți oamenii, pe cei vii și pe cei morți; să dea celor care au făcut cele bune Împărăția cea veșnică, iar celor care au făcut cele rele, osânda cea veșnică. Învățătura aceasta despre cea de-a doua și slăvită venire în lume a Domnului Hristos, o mărturisim toți creștinii, în Simbolul credinței noastre, care zice: „Și iarăși va să vie cu slavă să judece vii și morții, a Cărui Împărăție nu va avea sfârșit“. Vorbind despre Împărăția cerurilor, Iisus Hristos a asemănat-o printre altele cu cele zece fecioare, care luându-și candelele lor, au ieșit întru întâmpinarea Mirelui. Când a venit Mirele, au intrat cu El, la nuntă, numai cele cinci fecioare, care au avut untdelemn în cand

  F rați creștini, C ând fariseii și cărturarii au văzut că Domnul Hristos primește pe vameși și pe păcătoși și stă împreună cu ei și mănâncă, cârteau asupra Lui, zicând: „Acesta primește pe păcătoși la Sine și mănâncă cu dânșii“ (Luca 15, 2). Atunci Domnul, deschizând vistieria învățăturilor Lui, celor în pilde, a răspuns împotriva cârtirii lor nedrepte. Le-a vorbit despre veselia păstorului, care și-a găsit oaia sa cea pierdută și despre bucuria femeii, care și-a găsit drahma ei pierdută, arătând că și cerul și îngerii se bucură de pocăința celui păcătos. Ca să-i facă pe farisei și pe toți ceilalți vameși și păcătoși, care stăteau în preajma Lui și-L ascultau, să înțeleasă cât de trebuincioasă este în viața fiecărui om pocăința și cât de mare este bucuria lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește, „Domnul a spus pilda aceasta: un om avea doi feciori, și cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cade din avere. Atunci el a împărțit averea înt

  F rați creștini, F aptele bune, ca și păcatele, care se săvârșesc cu trupul, de vreme ce cad sub simțurile trupești, fiecare om lesne le aude, le vede și le pipăie. Însă fapta bună sau răutatea sufletului, care sunt ascunse simțurilor trupești, și care nici nu se văd, nici nu se aud, sufletul cu anevoie le simte și mintea cu anevoie le cunoaște. Astfel, smerenia este o înclinare a sufletului, sfântă și mântuitoare. Mândria, în schimb, este o patimă a sufletului, rea și pierzătoare. Dar numai cu greu cunoaștem și înțelegem când cineva este smerit și când este mândru. Iisus, cunoscătorul a toate, știind că oamenii sunt mult mai ușor înclinați spre mândrie și că numai puțini dintre ei sunt înclinați spre smerenie, prin pilda Evangheliei de astăzi, ne-a arătat semnele cele din afară și trupești ale: omului mândru și ale omului smerit, cum și vătămarea pe care o aduce mândria și folosul pe care îl aduce smerenia, învățându-ne să fugim de mândrie și să îmbrățișăm smerenia. Toți oamenii

  F rați creștini, S ă fim cu toată luarea aminte la tâlcuirea Evangheliei care s-a citit astăzi, ca să cunoaștem cât de mare era credința femeii cananeience, cât de mare era râvna cu care a întâmpinat ea pe Iisus Hristos și priceperea ei în răspunsurile date Lui, cum și stăruința în rugăciunea ei către Iisus. Și, de vom fi cu toată luarea amintea la cuvintele Sfintei Evanghelii, vom înțelege și chipul în care Domnul a scos la lumină și a arătat faptele cele bune ale ei. Osebit de acestea, vom cunoaște și minunea săvârșită, din milostivire, față de fiica ei, când, „În vremea aceea s-a dus Iisus prin părțile Tirului și ale Sidonului“. (Matei 15, 21) D upă vorbirile avute cu cărturarii și fariseii asupra unor obiceiuri ale lor, prin care înlăturau poruncile lui Dumnezeu și ajunseseră să cinstească pe Dumnezeu numai cu buzele, inima lor rămânând departe de Domnul, și după ce cărturarii și fariseii s-au scandalizat de cele auzite, iar Iisus i-a făcut pe ei povățuitori orbi pentru rele