Romani 11, 2-12

Prochimen, glasul al 3-lea (Luca 1: 47, 48) M ărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Stih: Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum, mă vor ferici toate neamurile. 2 Nu Și-a lepădat Dumnezeu poporul pe care mai dinainte l-a cunoscut. Sau nu știți ce zice Scriptura despre Ilie? cum I se ruga lui Dumnezeu împotriva lui Israel, zicând: 3 Doamne, pe profeții Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat și eu am rămas singur și ei umblă să-mi ia viața! 4 Dar ce-i spune dumnezeiescul răspuns?: Mi-am pus deoparte șapte mii de bărbați, cei ce nu și-au plecat genunchiul în fața lui Baal. 5 Deci, tot astfel, și'n vremea de acum există o rămășiță a , aleasă prin har. 6 - Dar dacă este prin har, atunci nu mai e din fapte; altfel, harul n'ar mai fi har. Iar dacă este din fapte, atunci nu mai e har; altfel, fapta n'ar mai fi faptă -. 7 Asta ce'nseamnă? Ceea ce caută Israel, aceea n'a dobândit; au dobândit...