Postări

Se afișează postări cu eticheta SLUJBE SPECIALE

VECERNIA

Imagine
  I Ioan 3, 21-24; 4, 1-3, 5-6 21 Iubiților, dacă inima noastră nu ne osândește, avem îndrăznire către Dumnezeu. 22 Și orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui și cele plăcute înaintea Lui facem. 23 Și aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, și să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă. 24 Cel ce păzește poruncile Lui rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu în el; și prin aceasta cunoaștem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat. 1 Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume. 2 În aceasta să cunoașteți duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. 3 Și orice duh, care nu mărturisește pe Iisus Hristos, nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antihrist, despre care ați auzit că vine și acum este chiar în lume. 5 Aceia sunt din lume, de aceea grăiesc ca din lume și l

Rânduiala Ceasurilor Sfintelor Paști

Imagine
  În ziua luminatului praznic al Învierii lui Hristos, în toată Săptămâna Luminată, precum și la Odovania Paștilor (miercuri, înainte de Înălțarea Domnului), rugăciunile dimineții și ale serii sunt înlocuite de rostirea Ceasurilor , după următoarea rânduială: După ce binecuvintează preotul, se zice: Iar dacă nu este preot, se zice: P entru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi. Amin. H ristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le (de 3 ori). Î nvierea lui Hristos văzând să ne închinăm Sfântului Domnului Iisus, Unuia Celui fără de păcat. Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim; că Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu știm, numele Tău numim. Veniți toți credincioșii să ne închinăm, Sfintei învierii lui Hristos, că, iată, a venit prin Cruce bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Înv

Utrenia învierii

Imagine
  Cu puțin timp înainte de miezul nopții, preotul (în catedrale arhiereul, în mănăstiri starețul, iar la bisericile de enorie cu mai mulți slujitori, protosul) aprinzând de la candela de deasupra sfintei mese, o făclie mai mare și frumos împodobită(sau tricherul), iese cu ea printre sfintele uși și, stând pe solee, înalță făclia cu ambele mâini și rostește cu glas mare chemarea: V eniți de primiți lumină! Preotul rostește această chemare de trei ori la rând, îndreptându-se prima dată către credincioșii din față, a doua oară către cei din dreapta bisericii și a treia oară către cei din stânga. Credincioșii din față se apropie și își aprind lumânările lor de la făclia preotului și apoi unii de la alții (dacă sunt mai mulți clerici, ei își aprind cei dintâi făcliile lor de la cel mai mare). Unde slujește un singur preot, după ce a lăsat făclia, el ia acum Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce și iese printre sfintele uși, iar înaintea lui merg paracliserii și cântăreții, purtând icoana Î

UTRENIE (DENIA PROHODULUI)

Imagine
  Prorocia lui Iezechiel 37, 1-14 1 Fost-a mâna Domnului peste mine și m-a dus Domnul cu Duhul și m-a așezat în mijlocul unui câmp plin de oase omenești, 2 Și m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe fața pământului și uscate de tot. 3 Și mi-a zis Domnul: «Fiul omului, vor învia, oasele acestea?» Iar eu am zis: «Dumnezeule, numai Tu știi aceasta». 4 Domnul însă mi-a zis: «Proorocește asupra oaselor acestora și le spune: Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului! 5 Așa grăiește Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh și veți învia. 6 Voi pune pe voi vine și carne va crește pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh și veți învia și veți ști că Eu sunt Domnul». 7 Proorocit-am deci cum mi se poruncise. Și când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet și o mișcare și oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa. 8 Și am privit și eu și iată erau pe ele vine și crescuse carne și pielea le aco

VECERNIA (,DENIA PROHODULUI)

Imagine
Facere 1, 1-13 1 La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. 2 Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. 3 Și a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» Și a fost lumină. 4 Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina, și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric. 5 Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă, iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi. 6 Și a zis Dumnezeu: «Să fie o tărie prin mijlocul apelor și să despartă ape de ape!» Și a fost așa. 7 A făcut Dumnezeu tăria și a despărțit Dumnezeu apele cele de sub tărie de apele cele de deasupra tăriei. 8 Tăria a numit-o Dumnezeu cer. Și a văzut Dumnezeu că este bine. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua a doua. 9 Și a zis Dumnezeu: «Să se adune apele cele de sub cer la un loc și să se arate uscatul!» Și a fost așa. Și s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor și s-a arătat uscatul. 10 Uscatul l-a numit Dumnezeu pământ, iar adunar