Pilda zilei: Mozaicul sfințeniei și icoana iertării

 

​Autor, teolog și jurnalist: Daniel Caranda

​Se povestește că, după ce a condus cu mână de fier Biserica Alexandriei și a apărat cu prețul libertății sale titlul de Theotokos la Sinodul de la Efes, Sfântul Chiril privea adesea spre un mozaic uriaș aflat în catedrala sa patriarhală. Fiecare piatră colorată, fixată cu trudă în tencuială, contribuia la chipul strălucitor al Maicii Domnului. Cu toate acestea, în inima ierarhului rămăsese o singură piatră lipsă: amintirea dureroasă a conflictului cu Sfântul Ioan Gură de Aur, pe care unchiul său îl condamnase, iar el, din loialitate familială, refuzase ani la rând să-l treacă în dipticele sfinților.

​Într-o noapte de veghe și rugăciune, Sfântul Chiril a căzut într-un somn ușor și s-a văzut ridicat în fața unui templu de lumină nepământeană. În mijlocul lui, pe un tron de slavă, se afla Împărăteasa Cerurilor, înconjurată de cete de sfinți. Printre ei, strălucind ca soarele, stătea chiar Sfântul Ioan Gură de Aur. Tânjind să se apropie și să sărute picioarele Maicii Domnului, Chiril a făcut un pas înainte, însă Ioan s-a oprit în fața lui, opunându-se cu blândețe, dar cu fermitate. Păcatul nerespectării memoriei marelui dascăl ridica un zid nevăzut.

​Atunci, Preasfânta Fecioară Maria a privit către Ioan și i-a spus: „Iartă-l pe el, de dragul Meu, căci mult s-a ostenit pentru cinstea Mea și M-a slăvit în fața oamenilor, apărându-Mi numele!” Auzind acestea, Sfântul Ioan Gură de Aur a zâmbit, zidul s-a prăbușit, iar cei doi ierarhi s-au îmbrățișat cu dragoste sfântă.

​Trezindu-se cu lacrimi în ochi, Sfântul Chiril a înțeles că mozaicul credinței nu este deplin fără piatra de temelie a iertării și a smereniei. A convocat îndată toți episcopii Egiptului și a așezat numele Sfântului Ioan în rândul sfinților, arătând lumii că oricât de mare ar fi teologia unui om, ea rămâne incompletă fără desăvârșirea dragostei creștine.