REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  D umnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos A colo unde Israil l-au biruit pe Sisera, A colo voit-a să urce al Cerurilor împărat, A colo voit-a întru privegheri de noapte să Se roage, Ș i Slava Schimbării Lui la Față S ă o arate înaintea ucenicilor celor aleși. A colo a voit Domnul C redința ucenicilor Lui să o pecetluiască, A colo și veșnica Lui Biruință, de Biruitor. A colo a Lui Față a strălucit ca soarele C u dumnezeiasca lumină, L umină ce întunericul nopții l-a risipit Ș i a luminat Taborul. L umina cea îndelung ascunsă întru Sine, C ea care din timp în timp lumii s-a arătat î n străfulgere de-o clipă, E a acum a stălucit puternic și îmbelșugat C a un soare, Î n valuri de bucurie și dulceață. E a cerului a arătat stălucirea Omenității Lui, I ar pământului și oamenilor adevărul Dumnezeirii Lui. V adă cerurile pe Vestitorul luminii lor! Ș i recunoască pământul pe Domnul Dumnezeu, Mântuitorul.

  Î naintea cinstitei Cruci a lui Hristos, C redincioșii toți cu cinste se închină: P rin puterea ei, a Crucii lui Hristos, N oi ne mântuim de dureri și de necazuri. S fânta Crucii rană diavolilor este, E a mai puternică este D ecât orice împărat pământesc. S fânta Cruce ridică bolile noastre, Ș i de războiul celor ce ne urăsc ne izbăvește. P rin puterea Sfintei Cruci, cneazul Andrei P oporul asuprit de barbari și-a scăpat; I ar Manuel al Bizanțului prin puterea ei S trălucit i-a biruit pe sarazini. P uterea Crucii mai puternică s-a arătat D ecât oștiri păgânești nenumărate, D ecât toți dușmanii vărsători de sânge omenesc, D ecât tot răul.

  S lăvita muceniță, fecioara Hristina, M ireasă aleasă a lui Hristos, D ușman cel mai mare vieții ei P e tatăl ei l-a avut, C el care a străpuns-o cu ascuțișuri de fier. «fiică a mea nu te voi mai numi!» A stfel grăi tatăl, iar fiica răspunse: “Eu pe tine nu te urăsc, d eși eu lui Hristos mă-nchin, I ar tu lui Satan. Î n tine eu nu văd nici tată, nici prieten. T u nu mă mai chemi fiică, iar eu bucuroasă sunt. D omnul mi-e mie tată, El e dulceața mea!" R ăcnind ca o fiară, tatăl poruncește S lugilor lui torturarea fiicei. A ceștia o zgârie cu unghii de fier. C arnea trupului cade fâșii la picioarele muceniței, R ană după rană, fără loc sănătos. C u mâna ei mucenița bucată din trup își ia Ș i cu ea lovește pe tată în necurata lui față: «Mănâncă, Urbane, mănâncătorule de carne, M ănâncă, păgâne, al fiicei tale trup!» Î n acea noapte Urban sufleul și a dat, Ș i-n iad și l-a unit cu al Satanei. H ristina a chinuit și sângele și a vărsat, B iruitoare ieșind a...

  O , bărbatule de foc, Prorocule sfinte Ilie, T u pe pământ cu dumnezeiască lumină ai strălucit! B ineplăcut înaintea Domnului tu ai fost, C u ale tale de foc rugăciuni! T u cerurile ai încuiat, și din ceruri foc ai pogorât! T u acestea toate le-ai lucrat P rin Dreapta cea tare a lui Dumnezeu! T u pe oameni ai certat pentru necredința lor. T u zilot al credinței ai fost î ntru Unul, Viul Dumnezeu. T u ești Slăvitul Proroc pe care C u dragoste Biserica-l cinstește. P e tine Ahav regele nu te-a-nspăimântat, Ș i nici necurata Izabelă. C ăci ție Domnul Dumnezeu împărat vieții tale a fost, Ș i toată a ta bogăție. T u de hrană și băutura trupului, N u te-ai grijit. T u cu totul grijii lui Dumnezeu te-ai încredințat. D e nimeni temându-te, pe toți ai înspăimântat, C a un leu ai fost tu, iar ei ca niște șoareci. T u râvna de foc ai avut p entru Domnul Dumnezeul Cel Viu, Ș i pe tine Biserica C u dragoste te cinstește. D umnezeu pe tine te-a slăvit cum doar pe puț...

  S fânta Marina Domnului se roagă, R uga întărindu-și cu lacrimi fierbinți. «Stăpâne Doamne Iisuse, Mântuitorule al meu, T u în ajutor stai celor C e nădăjduiesc către Tine. A proape mie fii, Stăpâne, a proape sufletului meu, C ând vor voi necredincioșii T rupul să-mi ucidă. F ii lângă mine Doamne, Cela Ce ești A mucenicilor Putere, C a să îndur chinul fără frică, nici plânset. I ată eu oaie sunt Î n mijlocul lupilor, P asăre singuratică S pre vânarea lor, V ânatul hăituit A l dinților lor— C i eu nădăjduiesc întru Tine, Doamne, D oamne al mântuirii mele. D ar și-mi de vor sfâșia trupul ca pe un sac vechi, O Doamne, de Tine nu voiesc să mă lepăd, - ajută-mă! M ai bine îmi este mie chinuri să iau pentru Tine D ecât să mă veselesc în ticăloasele lor bunătăți. E u Ție mă închin Doamne, Mântuitorul meu, C ela Ce ai biruit moartea, diavolul și iadul, O Doamne, biruie și întru mine acum! Ț ie se cuvine laudă, Stăpâne Doamne Iisuse C ela ce stai în ajutor...

  Î nvățați și neînvățați, dar aceiași în duhul, P uternici ca îngerii în a Domnului iubire, P etru cel simplu și Pavel cel mult învățat, E rau amândoi luminați de al Duhului har. E i două lumânări aprinse au fost, C andele nestinse, Î nalte și preafrumoase, ca stelele strălucind. E le pământul au străbătut cu a lor lumină, D e la oameni nimic cerând și pe veci îmbogățindu-i. E i mai săraci erau decât cei mai săraci, D ar au îndestulat lumea; E i robi și întemnițați au fost, dar lumea au biruit. C u învățătura lui Hristos ei au îmbogățit lumea, Ș i cu arme noi pe ea desăvârșit o au biruit. E i o au biruit cu smerenia și dumnezeiasca pace, C u fericita blândețe, cu rugăciunea, postirea Ș i cu milostivirea cea de necuprins. C ând a vieții lor zbuciumată zi S -a plecat spre zbuciumata seară, S ângerosul Nero năpraznic capăt i-a pus. D ar când Nero, al lumii dement conducător P oruncit-a a Apostolilor moarte, L umea nu mai era a lui, ci a lor. I ar ei prin moar...

  F ecioara Fevronia pre Hristos mărturisește, î naintea nelegiuitei curți, însângerată și pală. T ânăra Fevronia asemenea este unei stâlpări de finic. S tâlparea acum se apleacă de rod prea frumos, Ș i către Silenus grăiește: „ Eu Mire am, iar slavă de la tine nu primesc. H ristos este slava mea, și înălțarea mea. A h, frumusețea chipului Mirelui meu! N u ai decât să-mi tai picioarele, C u ele eu deja alergarea am isprăvit. T aie-mi și mâinile, căci eu L ucrul mâinilor mele l-am isprăvit. Ș i limba taie-mi-o, căci eu M ai departe mă voi ruga cu inima. Z drobește-mi și dinții și gura, zdrobește-i! C ăci eu cu inima Ș i mai limpede voi grăi. C ât despre trup, la ce îmi mai trebuie acum? M irele meu cu un strai mai frumos M ă va îmbrăca, Î n cerul cel de sus, printre cei sfinți, Î n dulcele Rai cel locuit de îngeri. I ar după ce eu voi pleca s ă nu crezi, o sărmane Silenus, C ă furia ta de fiară, C ea de o viață întreagă, S e va ostoi. C i bagă în urechi ...

  C ei din creștină maică născuți și dintr-un păgân tată, C ei ce de un sânge au fost și minunați făcători de pace, M anuel, Sabel și Ismael cel tânăr M urit-au plăcerilor deșertăciunilor lumești P entru a lui Hristos dragoste. E i de bună voie au pornit pacea să câștige, P e greci și persani întru legătura păcii să-i aducă. D ar sluga diavolului, Iulian cel blestemat, C u nobilii frați început-a P entru Credința lor să se certe. E l fraților celor întru Hristos botezați C u obrăznicie le-a poruncit idolilor să jertfească. F iarei încoronate frații atunci i-au zis: „Misiunea noastră la tine, O , împărate al grecilor, nu este A noastră Credință să o lepădăm, C i mai degrabă pacea să negociem î ntre ale noastre Imperii. C ât despre a noastră credință, N oi credem întru Fiul lui Dumnezeu. C ăci cele mai rele se cuvine L epădate a fi P entru cele mai bune, Ș i vădit este că doar un nebun C ele bune cu cele rele E ste în stare să schimbe. " N ebunul împărat...

  M onahul în singurătatea bisericii C u căldură se roagă ș i întunericul sufletului lui A stfel îl alungă. D eodată în biserică apare un monah străin - N imic nu este ciudat în aceasta. S trăinul începe să cânte ca un cântăreț măiestru, Ș i monahul începe și el: Ceea ce ești mai cinstită. . . Î n cinstea Maicii lui Dumnezeu, Maica noastră slăvită. D ar minunatul străin îl întrerupe și-i zice: „Între noi altfel această cântare se cântă. N oi altfel începem și iată: C uvine-se cu adevărat, Părinte!" C uvine-se cu adevărat atunci cântă străinul, P ână la sfârșit. M onahul sorbi totul, nevrând să piardă nici un cuvânt. „ O prea cinstite frate, ce ușor suflu eu acum! D ăruiește-mi, rogu-te și mie cântarea! Î ngăduie-mi să mi-o copii în slove!" D ar el condei și hârtie la îndemână nu avea: B iserica loc de rugăciune este, I ar nu de scris! A tunci al sfințeniei nopții oaspete S emnul Crucii peste biserică făcu, Ș i scrise cu degetul pe o piatră. E l scri...

  S fântul Chiril cel neclintit Z idirea uimește cu credința lui. V iteazul se înconjoară cu Sfânta Cruce, A rma lui tare de apărare. E l împotriva dușmanilor Bisericii se înarmează: î mpotriva evreilor, ai Crucii dușmani. E l pe Novațieni i-a vădit fără milă, C ei care cu ei înșiși se mândreau, C ei care hotar puneau milostivirii, C ei care mai înainte de Judecată P e păcătoși osândeau, C ei care îndrăzneau a huli P uterea lui Dumnezeu, C um că ea nu ar putea face minuni. D ar cel mai tare Chiril strălucit-a Î n bătălia contra răului Nestorie, A l Ortodoxiei dărâmător, A l Maicii Domnului nostru hulitor. S tăpâna de Dumnezeu Născătoarea lui Chiril Î n ajutor i-a stat, C ând marele patriarh pe drăcescul Nestorie l -a biruit ș i de neghinele lui a curățit Biserica. T oate aceste biruințe fost-au C u al Maicii lui Dumnezeu Pururea Fecioară p uternic ajutor. C hiril a fost al Ortodoxiei cavaler; D e aceea pe El Biserica pururea îl slăvește Ș i lui i se ro...

  L uați aminte, o, oamenilor și îngerilor - C um Talaleu în ceasul morții L ui Dumnezeu înalță rugă: „ O, Doamne Făcătorule al lumii, A Ta este mila și a Ta răzbunarea! Ț ie mă rog: lungește-mi zilele, C a pe Tine prin ale mele chinuri să Te mărturisesc. C u adevărat prea puțin am chinuit eu păcătosul P entru Sfânt Numele Tău. P rea puțin ca Împărăției Cerurilor S ă mă învrednicesc. C umplite pe Golgota au fost chinurile Tale, C umplite suferințele Tale, Cel Nevinovat! D ar păcătoșilor se cuvine ca ele M ai amare să le fie. A stfel prin chinuri amare ei se curățesc Ș i Împărăției Cerurilor un pic mai mult se învrednicesc. " A minunatului Talaleu rugă D omnul o împlinește. S cumpă este ochilor Lui ruga sfântului; D omnul lui Talaleu îi îngăduie S uferință din belșug. P ână la sfârșit Talaleu î ndură toate cu bucurie și mulțumire, M ergând din suferință în suferință C a din sărbătoare în sărbătoare. A stfel proslăvește Sfântul A Ortodoxiei putere.

  I acov al lui Zevedei unul dintre cei trei ucenici a fost C are de vederea tainelor Domnului s-au învrednicit. E l pe Domnul a văzut Carele schimbatu-S-a la față, Î n veșmânt alb ca lumina, F ața Lui ca soarele strălucind. E l pe Domnul a văzut rugându-Se cu picuri de sânge, Î n Grădina Ghetsimani, C a un prizonier Î n temnița lumii. D e această nepotrivire I acov s-a tulburat, P ână când însuși Domnul cu Lumina învierii P e Apostolul Său l-a luminat. D omnul înviind, Iacov a crezut; T ulburarea lui grea s-a risipit ca un fum. I ar când Duhul S-a pogorât pe Apostoli luminând, I acov de nebiruită putere s-a covârșit. E l războiul în contra a demonilor stăpânire C u putere, zi și noapte, a purtat. E l cu minuni mari, de Hristos hărăzitul, N umele lui Dumnezeu către popor și popoare, S pre a Domnului slavă, a purtat: P ână când Numele lui Hristos Dumnezeu Î n întreaga lume a stălucit. Z adarnic Irod sângerosul C apul Apostolului L -a tăiat; C ăci pe al v...

  S imeon strălucește cu tinerețea și cu puterea, C ând blândului învățător el Îi urmează. Î n El nu vede pe ruda cea de un trup cu el, C i pe Dumnezeu Cel de necuprins, î ntrupat printre oameni. A ceastă lumină mare întreaga lume î ntunecată i-o a arătat. V enindu-și în sine el de lume s-a lepădat, Ș i precum vulturul puternic care se înalță în zbor, E l cu duhul s-a înălțat către ceruri și cele cerești. P rin Hristos el bunătatea lui Dumnezeu a cunoscut, V iața cea nemuritoare și frumusețea. P rin Hristos el încă și pe adevăratul Om L-a cunoscut. A stfel disprețuit-a slava și onorurile vremii lui, Ș i precum albina tuturor nevoințelor pe sine s-a dăruit, D e tinerețea lui nefiindu-i milă, nici de al său trup, C i Legea lui Hristos până la sfârșit împlinind, Ș i împărăției celei veșnice învrednicindu-se. R ăstignit pe cruce, bătrânul cel de una sută ani B oldul morții nu-l simte, C ăci el în duhul înviase demult; A cum el așteaptă S lăvita înviere Ș i a tr...

  S fântul Marcu Evanghelistul la Egipt s-a grăbit, P recum albina în zbor purtând mierea ei. E giptul atunci dulceața învățăturii lui Hristos a cunoscut, D ulceața cunoașterii celei vii. P oporul s-a uimit de Hristos: D e venirea Lui în trup, d e grija Lui pentru lume, D e smerenia și smerirea Lui c a să o mântuiască pe ea, D e învierea Lui întru putere și slavă. „Întru întuneric cu adevărat umblat-am până acum. " M ai zis-au egiptenii: „Iată acum soare ne-a răsărit nouă. S ă ne bucurăm, popor de astă zi luminoasă!" M arcu pe duhovnicescul său ogor c u al său sânge l-a udat, D in care pricină toți idolii s-au dărâmat, I ar Egiptul la Sfântul Botez a venit: P ământul faraon Hor O gorul lui Dumnezeu s-a făcut, A Sa Apostolească Biserică.

  S fântul Gheorghe, de pe un cal înalt, P e fecioară de dinții balaurului o a mântuit. L ancia sa, semnul Crucii poartă: E a este armă sfântă, de neînvins. C u astă sfântă armă Sfântul a răpus balaurul, D ând-o vie pe fecioară în mâna tatălui ei. C u bunătatea lui el pe însuși Domnul L-a îndatorat, I ar Domnul pe sfânt cu cununa slavei l-a răsplătit. S fântul Gheorghe, cel cu inima vitează, A verile sale toate săracilor le-a dat, O norurile toate și-a acestei lumi slavă L epădatu-le-a pentru dragostea lui Hristos , Marele Biruitor . C hinurile le-a îmbrățișat, el lor le-a zis „Da. “ T rupul său s-a zdrobit ca sufletul să se mântuiască. C u a sa bunătate pe însuși Domnul L-a îndatorat, I ar Domnul pe sfânt cu cununa slavei l-a răsplătit. G heorghe, bărbat sfânt și de biruință purtător Ș i astăzi pășește cu-a sa lance cruciformă. D reptatea el păzește, pe nedrepți nu îi cruță. O ricine îl cheamă cu lacrimi și credință O ricine i se roagă din inimă zdrobită, ...

  S uflete fecioare în trupuri de fecioare, E le sunt trei crini albi, strălucitori. T rei surori, trei viteze, C omoară de aur curat a Duhului Sfânt. S ângele lor a curs, ele viața și-au dat. C ununi pe-ale lor capete s-au pogorât. A gapi - dragostea curată, H ionia - diamantul zăpezii, Ș i Irina - numele păcii. î ntru chinuri ca și la o prăznuire, E le pe Dumnezeul Cel Viu L-au slăvit, P e Domnul înviat: „Atotputernice Doamne dintru cele de sus, n oi toate ale noastre Ție închinăm: T rupurile, sufletele și durerea - î n Mâinile Tale primește-ne pe noi! D emonul cel de foc izbăvește-ne pe noi! D e veșnica mânie păzește sufletele noastre! S lavă Ție, Dumnezeul nostru, S lavă Ție, Făcătorul nostru! S lavă milostivirii Tale, C are jertfirii pentru Tine N e-ai învrednicit!" C ele trei surori fecioare, M ucenițe s-au făcut Sfintei Treimi.

  C ei șapte cu plete de aur, d in cinul netrupeștilor îngeri, Ș apte Arhangheli sunt, î ntre cereștile oștiri cei dintâi: M ihail, purtătorul sabiei dreptății, este întâiul. C u ea el nimicește pe dușmanii lui Dumnezeu. G avriil vestitor este al întrupării lui Dumnezeu, C el ce vestește lumii taina mântuirii încă din veac. R afail soare strălucitor este, slujitor al Sfintei Treimi; A l suferințelor omenești el este doctor iscusit. U riil lumina strălucitoare a lui Dumnezeu este, L uminătorul gândurilor sufletelor omenești. S alatiil mijlocitor este, ducând rugăciunile oamenilor L a Tronul lui Dumnezeu. I egudiil lăudător neîncetat al Celui Atotputernic este, P e oamenii credincioși îndemnând și sprijinind L a rugăciune neîncetată. V arahiil împărțitor al binecuvântărilor celor cerești este E l oamenilor cele de trebuință fiecăruia aduce, L a porunca lui Dumnezeu.

L   O , minunată vestire! - Bucură-te, Preacurată, C ăci tu nouă pe Hristos ne-ai născut! O , de bucurie vestire! B ucură-te, Fecioară, P orumbiță prea luminată! B ucură-te Marie, bucură-te ceea ce ești plină de har, B ucură-te, poartă de aur! T u ești rugul cel nears din pustie, V estind zorii unei noi frumuseți! G avriil cuvinte de bucurie a alcătuit, C u bucurie ție le-a adus, Ș i Buna Vestire o a vestit! E l Buna Vestire ție, Fecioară, o a vestit: P e ea cerurile o ascultă, D e ea sufletul tău se cutremură! Î n Templul sfânt tu ai slujit, Ș i lui Dumnezeu sfințindu-te, T emplu al Lui în trupul tău te-ai făcut! B ucură-te, Preacurată, cerească mireasă, T u ești tronul împăratului Ceresc! B ucură-te, mielușea, cea care ai născut P e Mielușelul lui Dumnezeu C are ridică păcatul lumii! B ucură-te, roabă smerită, C ă ți-a făcut ție mărire Dumnezeu, Ș i te-a încununat cu slavă și cu putere P rintre toate neamurile lumii! B ucură-te, lacrimă nesecată, S ...

  Î n fața Sfântului Altar A rd candele mici și mari, D ar înaintea lui Dumnezeu L umina lor este una. S finții mari P recum și cei mici D e același foc dumnezeiesc A u fost cuprinși. Î naintea Feței Celui Prea înalt S fântul Chiril A rde ca o candelă mare, P rea luminoasă, Ș i stâlp de foc î n Preasfânta Biserică a lui Hristos E l este. E l Sfânta Credință o a tâlcuit și întărit, I ar învățătura cea cu cuvântul C u fapta vieții lui o a pecetluit. C uvântul său plin de Duhul era, I ar viețuirea, L umină a focului celui de sus. P e Arie l-a rușinat Ș i pe Iulian l-a sfărâmat, Ș i multor suflete zăcând de boală B alsam pe rană le-a fost. Î n tot Cuvântul Domnului el T are și neclintit a crezut, D e aceea cuvântul lui era C a aurul cel mai curat, Ș i astfel rămâne până azi. E l pe cei slabi și puțini la suflet î i întărește, U mplând de bucurie inimile D rept-credincioșilor creștini. D e aceea Biserica pe Sfântul Arhiereu Chiril Î l prea slăvește, ...

  T oate cele pe care lumea le iubește A lexie desăvârșit le-a lepădat. S pre Dumnezeu, pe calea cea strâmtă, Î n luntrea vieții el a plutit. M ai întâi de dragul lui Hristos E l a dorit ca să fie sărac; A poi și casa bogată a părinților săi E l o a părăsit. P lecând în pământ străin, A poi iar întorcându-se, L ui nici bogăția Ș i nici sărăcia P rilej spre păcat nu i s-au făcut. C i el pururea mintea la Dumnezeu O a ridicat, C u rugăciune, postiri, Ș i credință tare C are mișcă munții din loc. M aica lui Aglae, Ș i bătrânul tată Eufimian Ș i mireasa cea credincioasă, D e durere, vârstă și postiri topită, C u durere l-au plâns. S lugile la acest cerșetor strigă Ș i-l lovesc, D ar cine este cerșetorul, e i nici nu bănuiesc. E i nici bănuiesc că acesta este î nsuși moștenitorul stăpânului lor. Î nsă despre acestea, moștenitorul, stăpân, tace. C ăci el încă din tinerețe bogățiile lui cele mari L e-a disprețuit, P entru ca moștenitor cereștii veșnicii ...