REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

   --- Minunea icoanei care a plâns și a salvat un oraș Una dintre cele mai faimoase minuni legate de **Icoana Maicii Domnului din Pisidia** s-a petrecut în secolul al XII-lea, în timpul unei perioade de tulburări și invazii. Potrivit tradiției, în anul 1204, în timp ce turcii selgiucizi atacau un oraș din Pisidia (în Asia Mică), o minune extraordinară a avut loc. Soldații turci, în dorința lor de a-și arăta puterea, au luat o icoană a Maicii Domnului dintr-o biserică și au vrut să o batjocorească. Unul dintre ei, plin de ură, a lovit icoana. Atunci, din ochiul Maicii Domnului a început să curgă **un râu de sânge și de lacrimi**. Acest eveniment i-a impresionat atât de mult pe soldați, încât s-au oprit din a mai face rău. Minunea a fost un semn al suferinței Maicii Domnului pentru păcatele oamenilor și pentru violența cu care era tratată. Minunea nu s-a oprit aici. În noaptea următoare, toți soldații turci, care se aflau în apropierea icoanei, au fost paralizați. Unii dintre e...

  ---   Imaginează-ți un ucenic tânăr care a fost lăsat să aibă grijă de o grădină plină de plante rare. Grădina era frumoasă, dar a venit o ceață densă, care a acoperit totul. Ucenicul a rătăcit, nu știa ce plantă e ce, unde e drumul și a început să planteze florile în loc de legume și legumele în loc de flori. Confuzia și neputința l-au cuprins, iar grădina s-a transformat într-un haos. Într-o zi, un bătrân înțelept, un duhovnic al locului, l-a văzut trist. I-a dat o mică oglindă, dar i-a spus: "Această oglindă este magică. Ea nu arată fața ta, ci arată o parte a grădinii. Ori de câte ori te simți pierdut, privește-o și vei vedea clar ce trebuie să faci." Tânărul a luat oglinda, a privit în ea și, în loc să vadă o parte a grădinii sale, a văzut o altă grădină, mult mai frumoasă și mai luminată, care îi arăta ordinea perfectă a plantelor. Atunci a înțeles. El a folosit acea oglindă ca un ghid, iar grădina sa a început să înflorească, pentru că el a învățat să facă lucrurile ...

 ---  Grădinarul Blând și Floarea de Oțel Imaginează-ți un grădinar blând, dar hotărât, care încearcă să planteze o grădină de trandafiri. El are de înfruntat un pământ stâncos și plin de buruieni, care nu vrea să primească nicio plantă. Dar grădinarul nu renunță. El alege un loc special și, cu multă răbdare, curăță pietrele și smulge buruienile. Apoi, ia o **floare de oțel**, forjată cu migală, care pare la fel de dură ca pământul. Unii zic că e o nebunie să plantezi așa ceva, că niciodată nu va înflori. Dar grădinarul o așează cu grijă în pământ și se roagă. Ani de zile, floarea stă acolo, aparent nemișcată, sub vânturi și ploi. Dar într-o zi, sub razele soarelui, ea începe să strălucească cu o lumină neobișnuită. Petalele de oțel nu se deschid, ci reflectă lumina în mii de culori, umplând grădina de o frumusețe aparte. Ea nu e o floare delicată, ci un simbol al **frumuseții care biruie prin tărie și rezistență**. Ea a rămas dreaptă și neclintită în mijlocul vicisitudinilor,...

  Într-un regat îndepărtat, trăia un viteaz soldat pe nume Polieuct. Era un războinic de temut, respectat de toți pentru curajul și loialitatea sa față de împărat. Însă, în adâncul sufletului său, Polieuct ascundea o credință tainică: era creștin. Împăratul, un închinător la idoli, a poruncit tuturor să-i aducă jertfe. Când a ajuns rândul lui Polieuct, acesta a refuzat categoric, mărturisind cu îndrăzneală credința sa în Hristos. Împăratul, furios, l-a supus la cele mai cumplite torturi, încercând să-l facă să se lepede de Dumnezeu. Dar Polieuct a rămas neclintit, ca un stâlp de fier. **Legătura cu Sfântul Mucenic Polieuct** Povestea acestui soldat fictiv oglindește viața și martiriul Sfântului Mucenic Polieuct.  * **Soldatul și martirul:** Amândoi erau luptători, dar într-o altă bătălie: lupta pentru credință. Polieuct a luptat nu cu sabia, ci cu credința sa, biruind pe dușmanii văzuți și nevăzuți. * **Loialitatea față de împărat și față de Dumnezeu:** Polieuct era loial față...

Într-un pământ arid și stâncos, o sămânță mică a fost aruncată. Vântul puternic a încercat să o acopere cu praf, iar soarele arzător să o usuce. Însă, sămânța avea o forță interioară deosebită. Cu rădăcini fragile, a pătruns în crăpăturile pietrei și, încet-încet, a început să încolțească.  La început, puietele erau mici și fragile, dar cu fiecare zi care trecea, creșteau mai puternice. Păsările cerului le-au atacat, iar oamenii le-au călcat în picioare, dar ele nu și-au pierdut speranța. În ciuda tuturor obstacolelor, planta a înflorit și a adus roade bogate. **Ce ne învață această pildă?** * **Sămânța este cuvântul lui Dumnezeu:** La fel cum sămânța a fost aruncată în pământ, și cuvântul lui Dumnezeu a fost sădit în inimile oamenilor. * **Pământul este sufletul omului:** Sufletul nostru este ca un pământ care poate fi arid sau fertil, în funcție de cât de mult îl cultivăm cu rugăciunea și cu faptele bune. * **Sfântul Ștefan este un exemplu:** Sfântul Ștefan a primit cuvântul lui ...

Într-o grădină mare și frumoasă, existau multe flori de diferite culori și arome. Însă, o buruiană urât mirositoare începuse să se răspândească peste tot, sufocând florile și stricând frumusețea grădinii. Grădinarul, un om înțelept și harnic, era foarte întristat de această situație. Auzind de necazul grădinarului, un călugăr bătrân și cu o mare înțelepciune, pe nume Nifon, a venit să-l ajute. Nifon a observat cu atenție grădina și a văzut că buruiana nu putea fi îndepărtată doar prin smulgere. Rădăcinile ei erau adânc înfipte în pământ și se răspândiseră peste tot. „Pentru a scăpa de această buruiană”, i-a spus Nifon grădinarului, „trebuie să hrănești florile și să le ajuți să crească mai puternice. Astfel, ele vor umbri buruiana și o vor îneca încet-încet.” Grădinarul a urmat sfatul călugărului și a început să îngrijească cu și mai multă atenție florile. Le-a udat, le-a fertilizat și le-a adăpostit de vânt și de soare prea puternic. Încet-încet, florile au început să înflorească din ...

 

  Într-o mănăstire de pe Sfântul Munte Athos, trăia un bătrân părinte, renumit pentru înțelepciunea și blândețea sa. Avea un ucenic tânăr și neîmpăcat, care adesea se enerva și-și pierdea cumpătul. Deși bătrânul îl învăța cu răbdare și blândețe, tânărul nu părea să învețe lectiile. Într-o zi, ucenicul, mânios pe un alt frate, l-a insultat cu cuvinte urâte. Bătrânul, auzind ce s-a întâmplat, l-a chemat pe tânăr și i-a spus: „Fiul meu, știu că îți este greu să-ți stăpânești mânia, dar îți voi da o sarcină. Ia această găleată și umple-o cu apă. Apoi, urcă în vârful muntelui și varsă apa într-o crăpătură a stâncii.” Tânărul a făcut cum i s-a spus. După ce a urcat muntele și a vărsat apa, s-a întors la bătrân, obosit și supărat. Bătrânul l-a întrebat: „Ai văzut ceva în crăpătura stâncii?” Tânărul a răspuns: „Nu, părinte, apa s-a scurs imediat.” Atunci, bătrânul a zâmbit și i-a spus: „Așa se întâmplă și cu cuvintele rele. Odată rostite, ele se pierd în neant, dar lasă în urmă o urmă de r...