REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

      Acest izvor tămăduitor, se află la Biserica ridicată de Leon care se găsește şi azi la Constantinopol, oraş cunoscut acum ca Istanbul... „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“a zis Leon, Maicii Domnului atunci.   De acest izvor făcător de minuni mai sunt  legate şi multe alte povestiri. Se spune că izvorul a înviat şi un mort. Omul era din Tesalia şi, plecând el cu corabia în pelerinaj spre izvor, a murit pe drum. Dar înainte să-şi dea duhul, i-a rugat pe corăbieri să nu-l arunce în mare, ci să-l ducă să-l îngroape la biserica izvorului, şi acolo să toarne pe el de trei ori din apa tămăduitoare. Corăbierii au făcut întocmai, iar mortul, stropit cu apă, a înviat.    Secolele au trecut unul după altul şi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducând celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După Primul Război Mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvântat izvor, a

    De câte ori vorbim despre Dumnezeu și despre creeație ne vin în minte Cuvintele Sfintei Evanghelii după ION 1.1, La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul." Dumnezeu este creatorul a tot și a toate, acest lucru este adeverit și Mărturisit atât de Dumnezeu în cel puțin trei locuri din Sfânta Scriptură două în VECHIUL TESTAMENT (DECALOGUL, EU STUNT DOMNUL, DUMNEZEUL TĂU..." ÎN CARTEA IEȘIRII 20. 1.     Atunci a rostit Domnul înaintea lui Moise toate cuvintele acestea şi a zis: 2.     "Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei. ȘI Tocmai pentru a se întări și mărturisi prezența Sfintei treimi al treile loc a fost ales în NOUL TESTAMENT ÎN SFÂNTA EVANGELIE DE LA IOAN 3. 16... Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. " Însă pentru a își arăta puterea și pentru a îl întări pe om în

     SFINTELE PAȘTI ÎN VECHIUL ȘI NOUL TESTAMENT DE LA SĂRBĂTOAREA, SALVĂRII" LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII 1,1 Pastele evreiesc – o sărbătoare veche de peste 3000 de ani ETIMOLOGIE ȘI SMNIFICAȚIE: Paştele, în limba ebraică Pesach (פֶּסַח) – adică „salvare “sau „trecere peste “, este cea mai importantă şi mai respectată sărbătoare evreiască, dar cu o semnificaţie complet diferită de Pastele creştin. Denumită şi sărbătoare „de pelerinaj “, Pesach marchează eliberarea evreilor din robia egipteană şi naşterea naţiunii evreieşti. Deşi esenţa sărbătorii, ca de altfel şi limba ebraică, este cam aceeaşi de peste 3000 de ani, obiceiurile de sărbătoare s-au schimbat, fără să ştirbească însă forţa credinţei evreilor de pretutindeni. Paştele în Vechiul Testament – comemorarea salvarii divine din robie Paştele evreiesc se ţine o dată pe an la 15 Nisan (martie-aprilie), prima lună din calendarul religios al evreilor, a cărui începere era odinioară vestita în temple prin sunetul lung de c

  „Domnul a înviat cu adevărat” (Lc. 24, 34) Invierea lui Iisus Hristos se dovedește prin minunile Apostolilor M ulți pun întrebarea: pentru ce Hristos nu S-a arătat iudeilor îndată după învierea Sa ? Dar aceasta este o întrebare de prisos și nefolositoare. Dacă Hristos ar fi nădăjduit că ei prin aceasta s-ar fi întors la credință, negreșit El n-ar fi pregetat, după învierea Sa, a Se arăta tuturor. C um că ei n-ar fi crezut nici când El li S-ar fi arătat după învierea Sa, o dovedește învierea lui Lazăr. Acesta murise de patru zile, așa că putea și trecuse în putreziciune. Dar Hristos l-a rechemat la viață înaintea ochilor iudeilor, și iarăși i-a deșteptat; însă cu toate acestea, El n-a putut a-i aduce la credință; dimpotrivă, i-a făcut mai mari vrăjmași ai Săi. Căci ei au venit si voiau pentru aceasta a-L omorî. Dacă ei n-au crezut în El când a sculat din moarte pe un altul, nu s-ar fi înfuriat ei oare asupra Lui mai tare, când El li S-ar fi arătat iarăși ca înviat ? Ei prin aceea

 S N umim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie, și, tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în Pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din adâncul iadului l-a suit la cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi. D ar pogorându-Se la iad, Domnul nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri. D rept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim cu strălucire Învierea, închipuind bucuria, cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de Înviere, prăzn

  „Părintele Meu, de este cit putință, treci de la Mine paharul acesta; însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiești” (Mt. 26, 39) E u cred că mulți se întreabă pentru ce Hristos a grăit aceste cuvinte; și cei necredincioși vor răstălmăci aceste cuvinte, spre a întinde cursă fraților noștri celor mai slabi. Deci pentru ca noi atât năvălirea acelora să o respingem, cât și pe frații noștri săi scăpăm de neliniște și de strâmtoare, să observăm aceste cuvinte mai de aproape, să ne oprim la tâlcuirea acestui loc și să pătrundem în înțelesul lui cel adânc. C ăci citirea și audierea cuvintelor nu ajută la nimic, dacă ele nu se și pricep încă. Și vistiernicul acela al împărătesei Candakiei citea, dar cât îi lipsea ucenicul lui Hristos, care să-i tâlcuiască cele citite, el nu înțelegea. Ca nu același lucru să vi se întâmple și vouă, fiți cu băgare de seamă la cuvintele noastre, ațintiți-vă priceperea voastră și primiți cuvântarea mea cu suflet plin de luare aminte și râvnitor. Ochiul vost

  „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, întru Mine petrece și Eu întru el” (In. 6, 56) Despre Sfânta Cină N oi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conștiință curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înșelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutățit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei. A ici se află de față Însuși Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea și vinul în trupul și în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfățișa pe Hristos și a săvârși rugăciunea; numai harul și puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Așa se rostește cuvântul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „Creșteți și vă înmulțiți, și umpleți pământul” (Fac. 1, 28), deși era numai un cuvânt, dar a trecut în faptă, și a înmulțit omenirea, așa și l

  Despre vânzarea săvârșită de Iuda T impul de față ne aduce aminte a vorbi de grozava crimă a celui ce a vândut pe Hristos Domnul, în ziua de astăzi Iisus fu predat de ucenicul Său în mâinile iudeilor, însă voi, care auziți aceasta, nu vă tânguiți pentru Iisus cel vândut, ci mai vârtos tânguiți și jeliți pe Iuda, vânzătorul Său. Căci Iisus, prin aceea că a fost vândut, a mântuit lumea, pe când Iuda, prin vânzarea sa, și-a aruncat sufletul în pierzanie. Iisus cel vândut șade acum de-a dreapta Tatălui, în veci; iară Iuda vânzătorul își are locul în iad și suferă pedeapsă veșnică și nesfârșită. Așadar, el trebuie tânguit, precum însuși Hristos, când s-a uitat la Iuda, l-a tânguit și l-a plâns. „Căutând la el, s-a turburat cu duhul și a zis: Unul dintre voi Mă va vinde” (In. 13, 21). Pentru ce însă s-a tulburat El ? M ai întâi spre a arăta cât de mare este iubirea de oameni a Sa, câtă îndurare, câtă bunătate a Domnului! Cel vândut plânge pentru vânzător! El îl plânge încă și pentru ca