Pomenirea Sfântului Filaret cel milostiv

 

El a fost din satul Amnia din Paflagonia. La începutul vieții lui el a fost un om extrem de bogat, dar din pricină că a făcut tot timpul milostenii peste milostenii din averea lui colosală, a sărăcit el însuși. Cu toate acestea el niciodată nu s-a temut de sărăcie ci, fără să se lase tulburat de nemulțumirea soției și copiilor lui, el a continuat, chiar și sărac fiind, opera lui caritabilă, punându-și nădejdea numai în Domnul Dumnezeu Care zice: Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 4:7).
Pe când Sfântul Filaret își ara odată ogorul, a venit la el un om care plângând i-a zis că i-a murit unul din cei doi boi în jug și nu poate să are numai cu unul.
Atunci Sfântul și-a scos boul lui din jugul la care ara și i l-a dat omului. El a dat ultimul lui cal unui om care fusese recrutat pentru război. El a dat vițelul ultimei vaci pe care o mai avea și pentru că vaca răgea după vițelul ei, iar vițelul nu se putea dezlipi de mama lui, i-a dat omului aceluia și vaca.
Astfel Sfântul Filaret, acum vârstnic, a rămas cu desăvârșire fără hrană într-o casă goală. Nădejdea în Dumnezeu însă nu și-a pierdut-o nici o clipă, ci s-a aflat pururea în rugăciune către El.
Și cu adevărat Dumnezeu nu l-a dat uitării pe robul Lui, nici l-a lăsat de rușine înaintea celor care îi batjocoreau milostivirea sufletului. În acele vremuri pe tronul imperial se aflau împărăteasa Irina și fiul ei, Constantin. Potrivit obiceiului vremii, împărăteasa a trimis oameni prin întreaga împărăție, care să îi dea de veste unde s-ar putea afla o tânără distinsă și de bun neam, pe care să o ia de soție pentru fiul ei, viitorul împărat.
Prin tainica Purtare de Grijă a lui Dumnezeu, acești oameni au găzduit la casa Sfântului Filaret și acolo au observat-o pe nepoata Sfântului, Maria, fiica fiicei lui, Hipatia. Văzând frumusețea, distincția și aleasă educație a fetei, ei au luat-o și au dus-o cu cinste la Constantinopol. Împăratul a iubit chipul Mariei, a luat-o de soție, și a strămutat la Constantinopol, întru onoruri și bogăție mare, toată familia ei.
Dar Sfântul Filaret nu s-a mândrit câtuși de puțin din pricina acestei neașteptate și fericite schimbări, ci, mulțumind lui Dumnezeu, a mers mai departe cu sfintele lui milostenii, încă și mai mult decât înainte, și aceasta până la moartea lui.
Ajungând la vârsta de nouăzeci de ani, el și-a chemat de față întreaga familie, cu copii și nepoți, i-a binecuvântat și le-a lăsat cu limbă de moarte să stea mereu strâns lipiți de Dumnezeu și de Legile Lui cele sfinte, și le-a prorocit tuturor, ca odinioară Iacov, care va fi cursul vieții lor.
După aceasta el a mers la Mânăstirea Rodolfia și s-a săvârșit acolo către Domnul cu pace. La ieșirea sufletului lui fața lui a strălucit ca soarele, după moarte din trupul lui a ieșit un minunat miros de bună mireasmă, iar la sfintele lui moaște s-au făcut minuni.
Acest bărbat drept s-a strămutat la fericita odihnă în anul 797.
Soția lui, Theosevia, împreună cu toți copiii și nepoții lui, au viețuit cu plăcere de Dumnezeu în cealaltă vreme a vieții lor și s-au săvârșit și ei cu pace către Domnul.