REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​„De acum nu bea numai apă, ci folosește puțin vin pentru stomacul tău și pentru desele tale slăbiciuni” (I Timotei 5, 23) ​Cu aceste puține și parcă neînsemnate cuvinte ne vom ocupa astăzi în toată cuvântarea, iar aceasta nu o facem din ambiție, spre a arăta oarecum darul vorbirii, căci ceea ce noi spunem nu este proprietatea noastră, ci ni s-a dat de harul Sfântului Duh. ​Dar noi știm a cerceta mai de aproape cuvintele biblice aduse, pentru ca pe cei ușori la minte dintre ascultătorii noștri să-i deșteptăm și să-i convingem cât de nemărginit de mare este comoara Sfintei Scripturi, și cum cineva nu trebuie să treacă repede peste nici un loc din ea. Dacă acel loc neînsemnat și ușor de înțeles, care se pare că nu ar cuprinde nimic important și special, totuși ne dă prilejul de o mare îmbogățire și este izvorul unei înalte înțelepciuni, cu cât mai vârtos vor fi acele locuri ale Scripturii, a căror bogăție lăuntrică chiar de la început se înfățișează privirii, care pe cei ce iau ...

  D omnul nostru Iisus Hristos, în anul treizeci și trei al nașterii Sale și în al treilea an, cel de pe urmă al propovăduirii sale, apropiindu-se spre patima cea de bună voie pentru mîntuirea noastră, s-a dus în laturile Cezareei lui Filip, după cuvintele pe care i le-a zis Petru: Tu ești Hristos Fiul Dumnezeului celui viu..., și acolo a început a spune ucenicilor Săi că I se cade să meargă în Ierusalim, să pătimească mult de la bătrîni, de la arhierei și de la cărturari, și să fie ucis. Din această pricină El a văzut pe ucenicii Săi mîhnindu-se, dar mai ales pe Petru, care Îl oprea pe El, zicîndu-I: "Doamne, să-Ți fie milă de Tine și nu-Ți fă Ție aceasta". Atunci, ridicîndu-le mîhnirea sufletelor lor, a făgăduit unora dintre dînșii că, după puține zile, are să le arate lor slava Sa, zicînd: "Sînt unii dintre cei care stau aici și care nu vor gusta moarte, pînă ce nu vor vedea pe Fiul Omului stînd întru slava Împărăției Lui". D eci, trecînd șase zile de la ziua ...

  "A strălucit Fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17,2). Astfel El a arătat că, din tot trupul Lui, izvora Slavă dumnezeirii Lui și, din toate mădularele Lui, a strălucit Lumina Lui. Că nu a strălucit trupul Lui, că al lui Moise, dinafară, ci dintr-Însul izvora Slavă dumnezeirii Lui. Și nu le-a arătat tot adâncul Slavei Lui, ci cât a îngăduit măsura luminii ochilor lor. Ș i, deci, vedeau Proorocii pe Apostoli și Apostolii pe Prooroci. S-au văzut acolo unii pe alții, începătorii Legii vechi pe începătorii Legii celei noi. A văzut Moise cel Sfânt pe Simon cel sfințit. A văzut iconomul Tatălui, Moise, pe epitropul lui Dumnezeu, Petru. A văzut feciorelnicul Legii vechi, pe feciorelnicul celei noi; Ilie pe Ioan, cel ce s-a suit în car de foc, pe cela ce a căzut pe pieptul cel de văpaie. Și s-a făcut muntele, ca o biserică. Și a unit, întru Sine, Iisus amândouă Testamentele, pe care le-a primit Biserica. Ne-a făcut pe noi să cunoaștem că El...

  ​Privirea nenorocirilor celor multe pot întări credința noastră în pronia Dumnezeiască ​Frați creștini, ​Viața noastră pe pământ este plină de tulburări și traiul nostru plin de frământări și de neliniște. Acesta este adevărul, iubiții mei! Dar totuși, nu acesta ne face pe noi nenorociți. Nenorocirea noastră vine mai vârtos de acolo, că aceste neliniștiri și tulburări, care s-ar putea sau micșora sau a le răbda fără supărare, noi nu căutăm să le biruim, ci lăsăm să scadă bărbăția noastră, și așa toată viața o petrecem cu o permanentă tristețe. ​Unul se tânguiește de sărăcie, altul de boală, iar altul de povara grijilor, de gospodăria sa și de copiii săi, altul că n-are copii. Vezi acum cât de departe merge nebunia? ​Noi nu ne tânguim numai pentru un fel de lucruri, ci adeseori tocmai pentru lucruri potrivnice unul altuia. Dacă însă lucrurile în sine ar fi pricina tânguirilor noastre, noi n-am putea să ne plângem asupra celor dimpotrivă. ​Dacă sărăcia ar fi în sine un rău ma...

  ​„Și luând cele cinci pâini și cei doi pești, căutând la cer, a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii poporului” (Matei 14, 19) ​Despre binefacerea către săraci ​Socotește milostenia nu ca o cheltuială, ci ca un venit; nu ca o pierdere, ci ca un câștig, căci tu dobândești prin ea mai mult decât ai dat. Tu dai pâine și dobândești viața cea veșnică; tu dai haină și dobândești veșmântul nemuririi; tu îngăduiești locuirea sub acoperământul tău și dobândești împărăția cerului; tu dai cele trecătoare și primești în locul lor cele ce trăiesc în veci. ​Când este vorba de a avea lucruri trecătoare, pământești, cu preț ieftin, atunci noi suntem sârguitori și râvnitori, dar când noi putem să ne agonisim așa de ușor cele netrecătoare și veșnice, întârziem și ne trândăvim. ​Când omul de la țară pune sămânța în pământ, și prin aceasta pierde la vedere din avutul său, el totuși nu se întristează și nu socotește aceasta o pierdere, ci folos și câștig. Dar tu, ...

  ​În căutarea reperelor duhovnicești și a hranei pentru suflet, vă aducem în atenție un profund cuvânt de învățătură transmis de un părinte de la Mănăstirea „Sfântul Apostol Filip” (localitatea Poarta Albă, județul Constanța), oferit cu dragoste colegului nostru, Alexandru Ispas , istoric și filozof. ​Savoarea și adâncimea acestei povațe ne îndeamnă pe toți la o meditație sinceră asupra stării noastre lăuntrice: ​ „Hristos să ne vindece ca pe slăbănogul de ieri, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale, ale tuturor Sfinților și ale tuturor viilor mai buni ca noi. ​ Există și o paralizie a sufletului. Aceasta vine din păcate, care, repetate, ajung patimi. 99,99% din oameni bolesc de paralizia sufletească. Adică inima omului nu Iubește continuu pe Hristos prin rugăciune și gânduri bune. ​ Lenea, uitarea și neștiința sunt cei trei uriași cu care se luptă inima omului. Care i-a biruit a dobândit Învierea sufletului înainte de cea a trupului — pe care o vor avea toți oamenii, ...

  ​„Orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la grăire” (Iacov 1, 19) ​Dreapta și reaua întrebuințare a limbii ​„Mulțimea cuvintelor nu scutește de păcătuire” (Pilde 10, 19). Nu este nici un mădular al trupului prin care diavolul să poată așa de lesne a ne amăgi și a ne pierde, ca printr-o limbă neînfrânată și printr-o gură nepăzită. Prin ele săvârșim greșeli nenumărate și fărădelegi grele, iar cât de ușor poate cineva păcătui cu limba ne arată înțeleptul Sirah prin cuvintele: „Mulți sunt cei ce au căzut de sabie, dar mai mulți au pierit prin limba lor” (Sirah 28, 19). ​Cât de grea însă este această cădere, arată același înțelept, în alt loc, prin cuvintele: „Mai bună este căderea pe pământ, decât căderea din pricina limbii” (Sirah 20, 19). El voiește să zică prin aceasta că este mai bine a cădea jos de pe un loc înalt și a fi zdrobit, decât a vorbi un cuvânt care să arunce sufletul nostru în pierzare. ​Sirah, însă, nu numai că vorbește despre cădere, dar ne și îndeamnă ...

  ​„ Fraților, la rugăciune stăruiți!” (Rom. 12, 12) ​Tâlcuire la „Tatăl nostru…” ​„Strâmtă este ușa, zice Domnul, și îngustă calea, care duce în viață, și puțini sunt cei ce o află pe ea; dar largă este ușa și lată calea care duce în pierzare, și mulți sunt cei ce intră printr-însa” (Mat. 7, 13-14). ​De câte ori aud aceste cuvinte și socotesc grijile cele multe ale oamenilor pentru lucruri deșarte; de atâtea ori mă uimesc despre adevărul acestor cuvinte. Toți merg pe calea cea largă, toți umblă numai după lucrurile cele pământești, și niciodată nu se îndeletnicesc cu gândirea la cele veșnice. Toți aleargă după poftele trupului, iar sufletele lor le lasă să se istovească de foame, măcar că sufletul lor în toate zilele de mii de ori se rănește de păcat, ei însă nu simt răul, care i-a ajuns. ​Când ne îmbolnăvim cu trupul, îndată alergăm la doctori, ba îi chemăm la locuințele noastre, îi plătim cu îndestulare, le arătăm mare răbdare, și ne supunem la cea mai dureroasă cură, pentr...

  ​„Nu tot cel ce zice mie: Doamne, Doamne va intra întru Împărăția cerurilor” (Mat. 7, 21) ​Despre rugăciunea cea nedemnă și păcătoasă ​Nu de mult eu am vorbit despre aceea, că mulți la rugăciune, arată răceală și trândăvie, se arată somnoroși, cască și se întind, sau îndeobște cată încoace și încolo, și vădesc un adevărat dispreț pentru rugăciune. ​Astăzi voi vorbi despre o altă greșeală, care încă se săvârșește între altele, și care este încă mai pierzătoare și mai primejdioasă, decât cea dinainte. ​Mulți adică arată la rugăciune multă râvnă, se pleacă adânc, chiar se aruncă cu fața la pământ, varsă călduroase lacrimi, suspină cu amar, întind mâinile, și vădesc multă ardoare; dar întrebuințează rău această căldură și sârguință spre dauna sufletului lor. Adică ei strigă la Dumnezeu nu pentru păcatele lor și-l roagă nu pentru iertarea greșelilor lor, ci îndreptează această râvnă a lor împotriva vrăjmașilor lor, plâng la Dumnezeu pentru pedepsirea și smerirea lor. ​Ei fac ase...