Postări

Se afișează postări cu eticheta ICOANE ORTODOX

Pomenirea Sfintei Icoane din Vladimir a Maicii Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos

Imagine
  C ând hanul tătar Ahmet a asediat Moscova, cneazul Ivan Vasilievici s-a pornit cu oștire să apere cetatea. Și chiar dacă armata cneazului era mai mică și mai slabă decât cea a hanului tătar, ea a ieșit biruitoare. Căci fără veste a căzut asupra tătarilor o spaimă năpraznică, care i-a mânat la fugă în dezordine, călcându-se unii pe alții. T oți au pus această nemaiauzită victorie pe seama Sfintei Icoane a Maicii Domnului, la care îngenunchease tot poporul ca să-i scape Maica Domnului de urgia sălbaticilor tătari. A uzindu-le ruga, Maica Domnului i-a mântuit, iar poporul a însemnat această zi, a douăzeci și treia din luna iunie, când s-a întâmplat minunea, ca sărbătoare de-a pururea a Bisericii ruse.

Icoana Maicii Domnului din Vilnius (Mutată în Vilnius în 1495)

Imagine
  C onform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparținut vreme îndelungată familiei împăraților greci ai Constantinopolului. I coana Maicii Domnului din Vilnius este prăznuită pe 15 februarie (ziua mutării sale în Lituania, 1495) și pe 14 aprilie (ziua pomeniri Sfinților Mucenici și frați Antonie, Ioan și Eustație din Lituania). C onform tradiției, icoana Maicii Domnului din Vilnius a fost pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Ea a aparținut vreme îndelungată familiei împăraților greci ai Constantinopolului. În anul 1472, nepoata ultimul împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul, Zoe, a primit Sfântul Botez cu numele Sofia și s-a căsătorit cu Marele Cneaz al Moscovei Ivan al III-lea, numit și „cel Tânăr” (1462-1505). C neaghina Sofia a adus cu ea la Moscova, pe lângă alte odoare și icoana Maicii Domnului. Î n 1495, Marele Cneaz a dăruit această icoană ca binecuvântare fiicei sale Elena, îna...

Icoana Maicii Domnului „Țarskoe Selo”

Imagine
  I coana Maicii Domnului „Țarskoe Selo” este o veche icoană făcătoare de minuni, ce a fost dăruită Țarului Alexei Mihailovici de către unul din Patriarhii Răsăritului (se presupune că este vorba despre Sfântul Atanasie al Constantinopolului, prăznuit pe 28 octombrie/10 noiembrie). Ț arul Petru I a transferat icoana împreună cu alte obiecte sfinte de la Moscova, în noua sa capitală (Țarskoe Selo). Î n anul 1747, în Țarskoe Selo a fost construită Catedrala în cinstea icoanei Maicii Domnului „a Semnului”. Î naintea icoanei s-au săvârșit rugăciuni mai ales în momente de cumpănă și catastrofă națională, precum ciuma din 1771 sau holera din 1731. Prin mijlocirea Maicii Domnului, Țarskoe Selo nu a fost atins de teribilele epidemii ce cuprinseseră Rusia. Rugăciunile rostite înaintea icoanei Maicii Domnului „Țarskoe Selo” au oferit izbăvire și de incendii și naufragii. Î n icoană, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este însoțită de doi heruvimi. Î n copiile mai recente au fost adăuga...

Arătarea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită Tolgsca

Imagine
  Î n anul de la facerea lumii 6822, iar de la Hristos, 1314, în zilele Sfântului Petru, mitropolitul Kievului și a toată Rusia, domnea în Iaroslav binecredinciosul domn David Teodorovici. Prohor, episcopul Rostovului și al Iaroslavului, care de alții era numit Trifon, cercetându-și păstoria sa, s-a dus și în mânăstirea Cuviosului Chiril Biloezeski și de acolo a plecat cu luntrea pe apă în josul râului Șecsna, care curge în Volga; deci, plutind pe râul Volga, făcea călătorie spre cetatea Iaroslav. Când era aproape la șase stadii de Iaroslav, s-a plecat ziua spre noapte, și atunci s-a oprit la malul cel de sub deal, în partea aceea în care este cetatea și, suindu-se în deal, și-a întins cortul. S tarea lui era în dreptul acelui loc unde, în cealaltă parte de Volga, este un pârâu ce se numește Tolga, și care se varsă în Volga. În partea aceea a Volgăi era o pădure mare. Episcopul, rămânând noaptea acolo, s-a deșteptat la miezul nopții și a văzut lumină în cortul său. Deci, sculând...