REVISTA VIAȚA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Î n anul 1087, în timpul domniei împăratului Alexie Comnenul și când pe scaunul patriarhal se afla Nicolae ,gramaticul, trupul acestui minunat sfânt a fost adus din Cetatea Mirelor din Lichia în orașul Bari din Italia. A cestea s-au întâmplat din cauza atacurilor musulmane asupra cetății Mirelor Lichiei. S fântul s-a înfățișat în vis înaintea unui cinstit preot din Bari și i-a poruncit ca sfintele sale moaște să fie aduse în acest oraș. La acea vreme Bari era un oraș ortodox ce avea un Patriarh ortodox. Î n timpul mutării cinstitelor moaște multe minuni s-au lucrat, fie prin atingerea lor, fie de la mirul care ieșea cu îmbelșugare din ele. T ot în această zi se mai pomenește și minunea pe care a lucrat-o Sfântul Nicolae cu regele sârb Ștefan din Deceani. Aceasta a fost când Sfântul Nicolae i-a dat înapoi vederea Regelui Ștefan.

  S ărbătorirea principală a acestui mare Apostol și Evanghelist este la 26 septembrie. Astăzi însă, în 8 mai, se prăznuiște minunea ce s-a lucrat la sfântul său mormânt. C ând Ioan era în vârstă de peste una sută ani, el și-a luat cu sine șapte dintre ucenicii săi, a ieșit afară din cetatea Efesului și le-a poruncit celor șapte să sape o groapă în formă de cruce. Apoi bătrânul și sfântul Apostol s-a întins în acea groapă în formă de cruce și a poruncit să fie acoperit cu pământ. M ai târziu, când credincioșii au deschis mormântul Sfântului Ioan, ei nu au mai găsit acolo trupul lui. Î n ziua de 8 mai a fiecărui an, din acest mormânt se ridică o pulbere care vindecă pe bolnavi de feluritele lor boli.

  Î n timpul împăratului Constanțius, fiul Sfântului Constantin cel Mare, și al Patriarhului Chiril al Ierusalimului, Cinstita Cruce s-a arătat pe cer la Ierusalim începând de la ora 9 dimineața, întinzându-se de la Golgota și până la Muntele Măslinilor. Această Cruce era mai strălucitoare decât razele soarelui și mai frumoasă decât orice curcubeu. T oate popoarele din Ierusalim, credincioși și necredincioși, și-au lăsat lucrul lor și au privit la această minune cerească și dumnezeiască cu frică și uimire mare. M ulți necredincioși s-au convertit la Credința creștină și mulți arieni au lepădat necurata lor erezie, întorcându-se la Biserica Ortodoxă. D espre acest semn Patriarhul Chiril i-a scris în scrisoare împăratului Constanțius, care avea înclinații către arianism. A rătarea acestui semn s-a întâmplat în ziua de 7 mai a anului 357. Astfel, această minune a arătat că Ortodoxia și credința creștină nu sunt teoretizări lumești ale minții celei omenești, ci ele sunt puterea lui Du

  S fântul și dreptul Iov era din fiii lui Isav, a cincea generație după Avraam. El a trăit la marginea dintre Arabia și Idumeea, cu aproape două mii de ani înainte de Mântuitorul Hristos. Numele tatălui lui era Zaret, iar al maicii sale Vosora. Numele lui mai întreg era însă Iovav. I ov a fost un bărbat cinstit, drept și temător de Dumnezeu și de asemenea foarte bogat, în anul al șaptezeci și nouălea al vieții sale Dumnezeu a îngăduit să cadă asupra lui cumplite ispite aduse de Satan, așa cum ni se spune în amănunțime în Cartea Iov din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament. Într-o singură zi, Iov și-a pierdut toată uriașa sa avere și în aceeași zi i-au murit toți fiii și fiicele. După aceea el însuși a căzut în niște boli cumplite, trupul lui prefăcându-se tot într-o rană din cap până în picioare. El, odinioară cetățeanul cel slăvit, zăcea acum pe grămada de gunoi din afara cetății, curățindu-și cu un bețigaș puroiul ce supura mereu din ranele lui. D ar Iov nu a murmurat împotriv

     SFINTELE PAȘTI ÎN VECHIUL ȘI NOUL TESTAMENT DE LA SĂRBĂTOAREA, SALVĂRII" LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII 1,1 Pastele evreiesc – o sărbătoare veche de peste 3000 de ani ETIMOLOGIE ȘI SMNIFICAȚIE: Paştele, în limba ebraică Pesach (פֶּסַח) – adică „salvare “sau „trecere peste “, este cea mai importantă şi mai respectată sărbătoare evreiască, dar cu o semnificaţie complet diferită de Pastele creştin. Denumită şi sărbătoare „de pelerinaj “, Pesach marchează eliberarea evreilor din robia egipteană şi naşterea naţiunii evreieşti. Deşi esenţa sărbătorii, ca de altfel şi limba ebraică, este cam aceeaşi de peste 3000 de ani, obiceiurile de sărbătoare s-au schimbat, fără să ştirbească însă forţa credinţei evreilor de pretutindeni. Paştele în Vechiul Testament – comemorarea salvarii divine din robie Paştele evreiesc se ţine o dată pe an la 15 Nisan (martie-aprilie), prima lună din calendarul religios al evreilor, a cărui începere era odinioară vestita în temple prin sunetul lung de c

 S N umim sărbătoarea de azi Paști, după cuvântul care în vechiul grai evreiesc însemnează trecere; fiindcă aceasta este ziua în care Dumnezeu a adus, la început, lumea dintru neființă întru ființă. În această zi smulgând Dumnezeu pe poporul israelitean din mâna Faraonului, l-a trecut prin Marea Roșie, și, tot în această zi, S-a pogorât din ceruri și S-a sălășluit în Pântecele Fecioarei. Iar acum, smulgând tot neamul omenesc din adâncul iadului l-a suit la cer și l-a adus iarăși la vechea vrednicie a nemuririi. D ar pogorându-Se la iad, Domnul nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila de iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri. D rept aceasta, bucurându-ne peste fire, prăznuim cu strălucire Învierea, închipuind bucuria, cu care s-a îmbogățit firea noastră prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu. De asemenea dându-ne unul altuia obișnuita sărutare de Înviere, prăzn

  În Sfânta și Marea Vineri, se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.

  „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu, întru Mine petrece și Eu întru el” (In. 6, 56) Despre Sfânta Cină N oi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conștiință curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înșelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutățit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei. A ici se află de față Însuși Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea și vinul în trupul și în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfățișa pe Hristos și a săvârși rugăciunea; numai harul și puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). Așa se rostește cuvântul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „Creșteți și vă înmulțiți, și umpleți pământul” (Fac. 1, 28), deși era numai un cuvânt, dar a trecut în faptă, și a înmulțit omenirea, așa și l

  Despre vânzarea săvârșită de Iuda T impul de față ne aduce aminte a vorbi de grozava crimă a celui ce a vândut pe Hristos Domnul, în ziua de astăzi Iisus fu predat de ucenicul Său în mâinile iudeilor, însă voi, care auziți aceasta, nu vă tânguiți pentru Iisus cel vândut, ci mai vârtos tânguiți și jeliți pe Iuda, vânzătorul Său. Căci Iisus, prin aceea că a fost vândut, a mântuit lumea, pe când Iuda, prin vânzarea sa, și-a aruncat sufletul în pierzanie. Iisus cel vândut șade acum de-a dreapta Tatălui, în veci; iară Iuda vânzătorul își are locul în iad și suferă pedeapsă veșnică și nesfârșită. Așadar, el trebuie tânguit, precum însuși Hristos, când s-a uitat la Iuda, l-a tânguit și l-a plâns. „Căutând la el, s-a turburat cu duhul și a zis: Unul dintre voi Mă va vinde” (In. 13, 21). Pentru ce însă s-a tulburat El ? M ai întâi spre a arăta cât de mare este iubirea de oameni a Sa, câtă îndurare, câtă bunătate a Domnului! Cel vândut plânge pentru vânzător! El îl plânge încă și pentru ca

  „Dați lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Mt. 22, 21) Împotriva lenevirii de a veni la Biserică N i se pare că n-am isprăvit nimic, când ne-am dat osteneala de a vă îndemna să fiți mai osârdnici cu vizitarea adunării, unde se face slujirea cea dumnezeiască; căci iarăși Biserica este deșartă și părăsită de fiii ei. De aceea, eu iarăși trebuie să vă îngreunez si să vă fiu povară, pe de-o parte dojenind pe cei de față, pe de alta probozind pe cei ce lipsesc. Pe aceștia din urmă, pentru că rămân în lenevire și în ușurătatea minții lor, iară pe voi, pentru că nu vă îngrijiți cu râvna cuvenită pentru mântuirea confraților voștri. E u iarăși sunt silit să vă îngreunez și să vă fiu povară, nu pentru mine și pentru folosul meu, ci pentru voi și pentru mântuirea voastră, care îmi este scumpă. Poate să se supere pe mine oricine vrea, poate să mă ocărască pentru aceasta și să mă vorbească de rău, că totuși nu voi înceta de a vă fi povară, în felul acesta, și această împovărare este

  Cuvânt despre Evanghelia de la Matei, care se citește în Sfânta și Marea Luni, la Liturghie (Mt. 24, 3-35) D upă ce Hristos a vorbit despre nenorocirea ce avea să vie asupra Ierusalimului și despre aceea că Apostolii vor birui toate piedicile, iar Evanghelia se va predica în toată lumea, se întoarce iarăși la descrierea ticăloșiei ce va veni peste iudei, pe când ucenicii vor predica strălucit Evanghelia în toată lumea. „Atunci cei din ludeea să fugă la munți”. Atunci, când ? Când acestea se vor întâmpla, când urâciunea pustiirii va fi în locul cel sfânt. El prin aceasta înțelege, oastea romană. Atunci, zice el, să fugiți, căci nu va fi nici o nădejde de mântuire. Altădată iudeii din războaie grele se ridicaseră, ca în timpurile lui Sanherib și ale lui Antioh. Oastea lor fusese împrăștiată, templul cucerit; însă s-au ridicat macabeii împotriva vrăjmașului și a urmat o deplină schimbare. Dar pentru ca ei să nu aștepte și acum ceva asemenea, le curmă toată nădejdea. Abia viața singur