REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  a. Viața P reacuvioasa maica noastră Parascheva, numită „cea Nouă”, de la Iași, „a Moldovei luminătoare” și lauda întregii Ortodoxii, s-a născut în satul Epivat din Tracia răsăriteană, nu departe de Constantinopol, pe la începutul secolului al XI-lea, din părinți binecredincioși și de bun neam. C ei doi copii, Eftimie și Parascheva, au primit în familie o aleasă creștere și educație religioasă. Astfel, Eftimie, fratele mai mare al cuvioasei, a intrat înaintea ei în nevoința monahală. Apoi, pentru sfințenia vieții lui, ajunge episcop al Matidiei și păstorește bine Biserica lui Hristos până la sfârșitul vieții. La fel și fericita Parascheva, iubind mai mult decât orice pe Hristos, la vârsta de aproape 15 ani, a intrat într-o mânăstire de fecioare din orașul Ieraclia Pontului. După cinci ani se închină la Mormântul Domnului și se nevoiește mai mulți ani într-o mică mânăstire de călugărițe pustnice de pe Valea Iordanului. L a vârsta de 25 de ani, luând poruncă de la îngerul Dom...

  F rați creștini, C ând Dumnezeu a scris pe Tablele Legii, date lui Moise: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți“ (Leviticul 19, 18), a socotit și a legiuit să iubim pe orice om, fie prieten, fie vrăjmaș, după cum se vede din porunca lui Dumnezeu dată, prin aceeași Lege, lui Moise, de a face bine și vrăjmașilor, zicând: „Iar de vei întâlni boul vrășmașului tău, sau asinul lui, rătăcind, întorcându-l, să-l dai lui. De vei vedea asinul vrăjmașului tău, căzut sub sarcina lui, să nu-l treci, ci să o ridici pe dânsa împreună cu el“ (Ieșire 23, 4-5). Dumnezeu n-a zis atunci: „iubiți pe vrăjmașii voștri“ (Matei 5, 44), din cauză că inima israelitenilor, care se născuseră și crescuseră împreună cu egiptenii, era prea învârtoșată și pătimașă, și nu putea să cuprindă atunci această învățătură. Ca să nu cadă în păgânătate și în închinarea la idolii neamurilor, care se învecinau cu dânșii, după ce a arătat că aceste neamuri vrăjmașe iudeilor sunt vrednice de moarte, i-a învățat ur...

  M arele Dionisie Areopagitul, scriind o scrisoare către monahul Demofil, care a izgonit un preot din biserică pentru că îi învăța pe credincioși blândețea și bunătatea, îi aduce aminte de un lucru ca acesta: fiind eu în Crit, m-a primit în casa sa fericitul Carp, ucenicul Sfântului Apostol Pavel, om cu multă bunătate, care, pentru multă luminare a minții sale, era foarte lesnicios spre dumnezeiasca vedenie și nu începea săvârșirea preacuratelor și de viață făcătoarelor Taine mai înainte de a nu vedea din cer arătându-se vreo dumnezeiască vedenie. Pe acest sfânt bărbat (precum singur mi-a istorisit) l-a necăjit unul dintre cei necredincioși, iar pricina necazului a fost aceasta: acel necredincios a întors de la biserică pe un om credincios și l-a dus la păgânătatea sa și pentru aceasta fericitul Carp s-a mâhnit foarte tare. El avea trebuință să fie răbdător cu cei căzuți din credință și să-i învețe neîncetat cu cuvinte folositoare, iar pe cei necredincioși să-i biruiască cu bună...

  C el mai mare pustnic, care s-a nevoit în jurul Mânăstirii Tazlău, a fost Sfântul Cuvios Chiriac. Acest bărbat purtător de Hristos era fiu de țărani din partea locului. Apoi, intrând în obștea Mânăstirii Tazlău, a întrecut pe ceilalți călugări cu smerenia, cu rugăciunea și cu sfințenia vieții. Pentru aceasta, deși nu voia să primească darul preoției, s-a făcut multora dascăl și povățuitor către Hristos. D eci, dorind să ajungă la măsura desăvârșirii, s-a retras la liniște pe Muntele numit „Măgura Tazlăului” și acolo, împreună cu alți sihaștri, s-a nevoit zeci de ani în plăcere de Dumnezeu și petrecere îngerească. Acest cuvios în puțină vreme a sporit atât de mult, că ajunsese la măsura marilor părinți isihaști. Căci se ruga neîncetat cu priveghere de toată noaptea și cu izvoare de lacrimi și se hrănea doar cu pesmeți și cu fructe de pădure. Pentru aceea, din tinerețe se odihnea întru el darul Sfântului Duh și se învrednicise a cunoaște cele viitoare și a izgoni duhurile cele r...

  a. Viața A cest mare sihastru era împreună nevoitor și sfetnic al starețului Paisie de la Neamț, fiind de o măsură și de o vârstă cu dânsul. Înainte de a intra în nevoința monahală, a fost guvernator al unei provincii din Rusia, în jurul anului 1749. La început s-a nevoit în Schitul Poiana Voronei. Apoi, retrăgându-se la liniște în codrii din jurul Schitului Sihăstria Voronei, a ajuns sihastru desăvârșit și s-a odihnit cu pace în vara anului 1789. În anul 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu zi de prăznuire 9 septembrie. b. Fapte și cuvinte de învățătură 1. Sfântul Cuvios Onufrie, auzind de viața prielnică pentru rugăciune din Moldova și Țara Românească și fiind chemat de Hristos, a lăsat lumea și a venit în părțile noastre, unde s-a nevoit în mai multe mănăstiri și schituri, după voia lui Dumnezeu, vreme de 40 de ani. La început a stat pe lângă Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, iar mai apoi a viețuit și la Dragomirna, pe lângă Sfântul stareț Paisie Velicic...

    L 1. Luptat a fost odată avva Moise spre curvie foarte. Și nemaiputând să șadă în chilie, s-a dus și l-a vestit pe avva Isidor . Și l-a rugat pe el bătrânul ca să se întoarcă la chilia sa dar nu a primit, zicând: nu pot avvo. Și luându-l cu sine l-a suit pe casă și i-a zis: ia aminte la apus. Și luând aminte, a văzut mulțime nenumărată de diavoli, tulburându-se și gâlcevindu-se ca să bată război. Zis-a lui iarăși avva Isidor: caută și spre răsărit și ia aminte. Și a căutat și a văzut mulțime nenumărată de sfinți, îngeri slăviți. Și a zis avva Isidor: iată aceștia sunt cei trimiși sfinților de la Domnul spre ajutor, iar cei de la apusuri, sunt cei ce bat război cu noi. Deci mai mulți sunt cei cu noi. Și așa, mulțumind lui Dumnezeu, avva Moise a luat îndrăzneală și s-a întors la chilia sa. 2. Un frate odată a greșit în Schit și făcându-se adunare, a trimis către avva Moise, dar el nu voia să vină. Deci a trimis către dânsul preotul zicând: vino, că te așteaptă norodul! ...

  1. S-a dus odată avva Pimen , când era mai tânăr la oarecare bătrân, să-l întrebe de trei gânduri. Deci, după ce a venit la bătrânul, a uitat pe unul din acele trei și s-a întors la chilia sa. Și cum a pus mâna să deschidă încuietoarea, și-a adus aminte de cuvântul pe care l-a uitat și a lăsat încuietoarea și s-a întors la bătrânul care i-a zis: degrab ai venit frate. Și i-a povestit lui: când am pus mâna mea să iau încuietoarea, mi-am adus aminte de cuvântul pe care îl căutam și n-am deschis, pentru aceasta m-am întors. Și era depărtarea căii foarte multă. Și i-a zis lui bătrânul: al îngerilor Pimen, adică păstor 1 ; și se va grăi numele tău în tot pământul Egiptului. 2. Avea odată Paisie, fratele lui avva Pimen, prieteșug cu cineva din afara chiliei lui. Iar avva Pimen nu era de acord. Și sculându-se a fugit la avva Amona. Și i-a zis lui: Paisie, fratele meu, are cu cineva prieteșug și nu mă odihnesc. I-a zis lui avva Amona: Pimene, încă trăiești? Du-te, șezi în chilia ta ...

  S fântul Ierarh Sava s-a născut în jurul anului 1620 în localitatea Inău din părinți binecredincioși, Ioan și Maria, primind din botez numele de Simeon. După ce învață carte și deprinde rânduiala slujbelor în Mânăstirea Comana, ajunge protopop și slujitor al Bisericii lui Hristos în satul natal, săvârșind cele sfinte cu mare râvnă și frică de Dumnezeu. Apoi, rămânând văduv, iar mama sa îmbrăcând haina monahală, în anul 1656, fericitul Simeon este ales mitropolit și păstor sufletesc al Ardealului. Deci, mai întâi s-a călugărit la Mitropolia din Târgoviște, cu numele de Sava. Apoi, fiind hirotonit arhiereu, a fost așezat cu cinste pe scaunul de mitropolit din Alba Iulia, în locul răposatului ierarh Simeon Ștefan. C a păstor și părinte duhovnicesc al românilor din Transilvania, fericitul mitropolit Sava Brancovici s-a dovedit un mare apărător al credinței ortodoxe și un devotat ierarh al Bisericii lui Hristos. Timp de 24 de ani, cât a fost mitropolit, Sfântul Sava a mărturisit cu...

  1. Zicea avva Isidor Pelusiotul , că viața fără de cuvânt mai mult folosește decât cuvântul fără viață. Căci viața și tăcând folosește, iar cuvântul și strigând supără. Dar dacă și cuvântul și viața se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia. 1 2. Același zicea: faptele cele bune cinstește-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting 2 . 3. Zis-a iarăși: mulți din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa, pregetă să umble. Iar alții nici faptă bună nu socotesc că este. Trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceștia să-i învățăm, că cu adevărat fapta bună este fapta bună. 3 4. Zis-a iarăși că răutatea și de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, și pe unii de alții i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim și să alergăm după fapta cea bună, care și la Dumnezeu ne aduce și pe unii cu alții ne unește. Iar a faptei celei bune și a...

  L ocul Cuviosului Antonie cel Mare în fruntea colecției de apoftegme a părinților viețuitori în pustia egipteană e datorat numelui său, însă el corespunde la fel de bine rolului de prim rang jucat de începătorul vieții monastice creștine. Viața (251–356, † 17 ianuarie) și fizionomia sa ne sunt cunoscute mai ales prin lucrarea celebră ce i-a consacrat-o Sfântul Atanasie cel Mare . Apoftegmele aduc câteva trăsături noi și interesante ale Cuviosului Antonie, care însă nu contrazic în nici un fel portretul făcut de sfântul episcop al Alexandriei, ci îl plasează mai bine pe Părintele monahilor printre ceilalți bătrâni ai timpului său, emuli în imitarea și căutarea lui Hristos în deșert. 1. Sfântul avva 1 Antonie, șezând odată în deșert, a fost cuprins de acedie 2 și de o mare întunecare de gânduri. Și zicea către Dumnezeu: „Doamne, vreau să mă mântuiesc și nu mă lasă gândurile 3 . Ce voi face în necazul 4 meu? Cum mă voi mântui?“ Și, sculându-se puțin, a ieșit afară, și a văzu...