SFÂNTUL GRIGORIE DECAPOLITUL de la Bistrița-Vâlcea (c. 780-842)26

 

a. Viața

Sfântul Grigorie, ale cărui moaște se păstrează întregi la Mânăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, s-a născut în jurul anului 780, în Isauria–Asia Mică, din părinți ortodocși devotați, anume Serghie și Maria, și a copilărit în una din cele zece cetăți ale Isauriei, Irinopolis, din care cauză se numește până astăzi „Decapolitul”.

Bizanțul fiind lovit atunci de eresul iconoclast, fericitul Grigorie, după terminarea studiilor, renunță la nuntă și intră în nevoința monahală, ostenin-du-se mult pentru apărarea Ortodoxiei și cinstirea sfintelor icoane în Constantinopol, în Asia Mică, la Roma și în Macedonia. Nevoindu-se mult cu postul și rugăciunea, a biruit toate cursele nevăzuților diavoli și s-a învrednicit de darul facerii de minuni și al înaintevederii.

În ultimii ani ai vieții s-a ostenit în Mânăstirea Sfântul Mina, aproape de Tesalonic, învrednicindu-se de harul preoției. Și aici a făcut multe minuni și vindecări de boli, vestind cele viitoare. Renumit în tot Bizanțul pentru sfințenia vieții lui, la bătrânețe, Sfântul Grigorie Decapolitul se îmbolnăvește de hidropică și se mută la Hristos, la 20 noiembrie, anul 842, fiind înmormântat la o mânăstire din Constantinopol.

Acest mare cuvios și mărturisitor al lui Hristos era cinstit ca sfânt și făcător de minuni încă din viață. Dar și după moarte se vindecau bolnavii la mormântul lui. Văzând aceasta, monahii acelei mânăstiri i-au scos sfintele sale moaște din pământ și le-au pus în biserică spre închinare și ajutorul tuturor.

În anul 1453, căzând Bizanțul sub turci, moaștele Sfântului Grigorie sunt duse în părțile Dunării, ajungând în mâinile unui dregător turc. Auzind de minunile ce se făceau la aceste moaște, banul Țării Românești, Barbu Craiovescu, le cumpără cu mulți bani, prin anul 1498, și le duce la Mânăstirea Bistrița – Râmnicu-Vâlcea, ctitoria sa, unde se află și astăzi. Racla de argint, în care se păstrează cu sfințenie acest odor de mare preț, a fost lucrată la Brașov, în anul 1656.

Sfântul Grigorie Decapolitul se prăznuiește în fiecare an la 20 noiembrie.

b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. Sfântul Grigorie Decapolitul a fost ales de Dumnezeu să mărturisească pe Hristos și dreapta credință pe pământ încă din pântecele maicii sale. Inima lui era rănită din pruncie pentru cele cerești, iar sufletul lui nu avea odihnă în vâltoarea grijilor pământești. De aceea, renunțând la căsnicie, s-a logodit cu Hristos pentru a trăi în veci cu El.

2. Intrând în nevoința vieții monahale, Sfântul Grigorie râvnea două lucruri, fără de care nici un creștin nu se poate mântui. Mai întâi căuta să se dezbrace de cugetele rele și să se îndumnezeiască prin rugăciune, prin post și priveghere, prin citirea Sfintei Scripturi, prin smerenie și iubire. Apoi dorea să mărturisească dogmele dreptei credințe și să apere Ortodoxia de tot felul de eresuri care loveau în vremea sa Biserica lui Hristos. Ajutat de harul Duhului Sfânt, în puțină vreme a biruit ispitele tinereții și toate cursele vrăjmașului diavol. Apoi, Sfânta Evanghelie și învățăturile dumnezeieștilor Părinți i-au întărit credința și l-au pregătit, ca pe un bun ostaș al lui Hristos, să intre în lupta cea duhovnicească împotriva hulitorilor iconoclaști care distrugeau sfintele moaște și sfintele icoane, numindu-le idoli.

3. Cu atâta tărie se împotrivea pe față luptătorilor de icoane, apărându-le, încât mergea din loc în loc, din mânăstire în mânăstire, de la Constantinopol în Asia Mică, de la Decapole în Tesalonic, apoi la Roma, în Sicilia și din nou la Tesalonic. Peste tot apăra cultul ortodox al sfintelor icoane, învățând, îmbărbătând, mustrând și uneori răbdând bătăi, prigoniri și amenințări cu moartea pentru cinstea sfintelor icoane. Dar bunul ostaș al lui Hristos nu se temea de cei care ucid trupul, nici nu asculta hulele ereticilor, ci pe toți îi învăța că „cinstea pe care o dăm sfintelor icoane se ridică la chipul cel dintâi”, după învățătura Sfântului Vasile cel Mare. Adică, cinstind și închinându-ne la icoane, cinstim și ne închinăm Mântuitorului și sfinților pictați pe ele. Apoi învăța că cel care a făcut prima icoană este Însuși Tatăl Care a născut pe Fiul „mai înainte de toți vecii”, căci Fiul lui Dumnezeu este icoana Tatălui. El învăța că și omul creat de Dumnezeu este chipul, adică icoana Preasfintei Treimi, după cuvântul de la Facere 1 cu 26: Să facem om după chipul și asemănarea noastră. Cinstea pe care o dăm Fiului se înalță deopotrivă și celorlalte persoane ale Preasfintei Treimi, iar cinstea pe care o dăm icoanelor se înalță Însuși Mântuitorului și sfinților pictați pe ele.

4. Pe măsură ce se ostenea pentru apărarea icoanelor și dogmelor ortodoxe, Sfântul Grigorie Decapolitul ducea, totodată, o înaltă viață duhovnicească. Pentru aceasta, ajungând vas ales al Sfântului Duh, a primit darul facerii de minuni și al cunoașterii celor viitoare. Amintim câteva din numeroasele sale minuni săvârșite în timpul vieții. Într-o noapte, făcând rugăciune din inimă către Dumnezeu, a căzut în uimire și a văzut strălucind din cer o lumină ca soarele, înconjurând peștera și locul din jur, urmată de o bună mireasmă care a umplut chilia și inima cuviosului. Lumina și mireasma cerească au ținut mai multe zile.

5. Ajungând la măsura desăvârșirii, Dumnezeu nu a lăsat această făclie sub obroc. Odată, pe când se ruga, a auzit acest glas de sus: „Grigorie, dacă voiești să ajungi la desăvârșire, ieși din pământul tău și de la rudele tale și te înstrăinează pentru folosul tău și al celor ce au nevoie de învățătura ta”. Din ceasul acela, Cuviosul Grigorie a părăsit liniștea pustiei și ajuta lumea pe calea mântuirii.

6. Odată dorea să meargă cu corabia în Italia, dar stăpânul ei nu voia să plece, căci se temea de tâlhari. Atunci a zis sfântul către corăbieri: „Îndrăzniți, căci Dumnezeu vă va păzi și nu veți pătimi nici un rău”.

Într-adevăr, au călătorit bine, fără nici o primejdie, căci mâna Domnului era cu Sfântul Grigorie.

7. Mulți oameni stăpâniți de duhuri rele erau vindecați cu rugăciunea Sfântului Grigorie. Astfel, o femeie, având duh necurat, a fost izbăvită numai prin cuvântul lui. Un om cuprins de un demon cumplit a fost tămăduit cu rugăciunile sfântului. Altădată, văzând sfântul un om chinuit de diavol, s-a rugat pentru el, zicând: „Doamne, miluiește zidirea Ta și n-o lăsa să fie stăpânită de diavolul”. După aceste cuvinte, îndată a fugit duhul rău din om. Dar, văzând cuviosul că îl caută și îl laudă oamenii, îndată a fugit din locul acela. Altădată, un om diabolizat a sărit în spatele cuviosului și își bătea joc de el. Dar fericitul, rugându-se din inimă, a izgonit diavolul din acel om.

8. O femeie săracă și văduvă, stricându-i-se casa, a cerut milostenie de la Sfântul Grigorie ca să-și zidească alta, iar el i-a spus:

– Femeie, du-te și începe lucrul, și Dumnezeul săracilor îți va trimite ajutor!

Punând temelie, văduva a găsit în pământ smoală, pe care vânzând-o, și-a terminat casa și și-a cumpărat cele de nevoie vieții.

9. Un monah sihastru din apropiere, cu mâinile lucra și cu buzele se ruga. Iar Sfântul Grigorie, cunoscând că i-a sosit sfârșitul vieții, i-a zis:

– Frate, lasă lucrul mâinilor și te îngrijește de suflet, că ți s-a apropiat sfârșitul și vei călători pe cale străină, pe care niciodată n-ai călătorit!

După câteva zile, acel sihastru și-a dat sufletul în mâinile Domnului.

10. Un ieromonah, Teodul, a venit la cuviosul pentru cuvânt de folos. La plecare, Sfântul Grigorie i-a spus:

– Mergi cu pace și spune părintelui tău duhovnicesc să-și pregătească mormântul, căci în curând va pleca la Domnul!

După puține zile, bătrânul acela a adormit cu pace.

11. Altădată, un monah numit Petru a fost mușcat de două vipere și, fiind foarte aproape de moarte, a alergat la ajutorul Cuviosului Grigorie, care, milostivindu-se spre el, s-a rugat lui Dumnezeu și îndată cel mușcat de vipere s-a făcut sănătos.

12. Un om bolnav de friguri de mulți ani a venit pe ascuns la chilia Sfântului Grigorie și s-a îmbrăcat cu rasa lui, pe când îl scuturau frigurile, și îndată s-a făcut sănătos.

13. Un alt om cuprins de răceală se ruga cuviosului să-l vindece, însă el nu voia. Atunci, bolnavul s-a culcat pe ascuns, cu mare credință, în patul Sfântului Grigorie. Găsindu-l în așternutul lui, cuviosul i-a zis să plece de acolo. Dar bătrânul i-a răspuns: „Nu mă voi scula din patul tău, părinte, până nu mă voi face sănătos!” Atunci, cuviosul, atingându-se de acel bolnav, l-a vindecat, și s-a ridicat sănătos din patul lui.

14. O dată și de mai multe ori vorbind ucenicul cu dascălul său, a văzut ieșind foc din gura Cuviosului Grigorie, care îi lumina fața cu raze ca de soare. Deci, căzând ucenicul la picioarele sfântului, l-a rugat să-i descopere acea taină minunată. Cuviosul a zis către dânsul:

– Aceasta o pricinuiește credința ta, fiule, căci eu mă știu pe mine om păcătos. Însă, de se va curăți omul pe dânsul de patimile trupului și ale sufletului și se va face curat și vrednic de primirea Duhului Sfânt, atunci, precum a zis Hristos, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh vin și se sălășluiesc în el. Atunci, nu mai grăiește omul, ci Dumnezeu, Care locuiește în el. Deci și tu, fiule, dacă te vei nevoi a te curăți pe tine de patimile trupului și ale sufletului și dacă vei tăia cu sabia Duhului spinii patimilor și dacă te vei ruga cu stăruință lui Dumnezeu, ca El Însuși să ardă cu focul cel dumnezeiesc materia patimilor și să înmulțească în sufletul tău roadele faptelor bune, atunci te vei face lăcaș curat și sfânt al lui Dumnezeu, iar cuvintele tale vor străluci de puterea și lumina Duhului Sfânt.

15. După mutarea la cer a Sfântului Grigorie Decapolitul și după căderea Bizanțului în mâinile turcilor, au ajuns cinstitele lui moaște în mâinile unui dregător turc. Evlaviosul ban al Craiovei, Barbu Craiovescu, auzind despre aceste moaște și de nenumăratele minuni care se făceau aici, a cheltuit mari sume de bani și, în anul 1498, a adus moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul la Mânăstirea Bistrița–Vâlcea, ctitoria sa, spre mângâierea tuturor.

În tradiție se spune că turcul a vândut sfintele moaște pe bani de aur, punându-se la cântar. Dar, cu rugăciunile sfântului, moaștele sale au devenit ușoare la cântar și turcul n-a primit mulți bani, așa cum dorea. Mai târziu turcul, văzându-se amăgit de creștini, a venit la Mânăstirea Bistrița să ia moaștele înapoi sau să i se dea mai mulți bani. Atunci, fericitul ctitor, călugărit aici cu numele de Schimonahul Pahomie, auzind de venirea turcului, a ascuns sfintele moaște într-o peșteră din muntele apropiat, unde s-a ridicat și un mic paraclis în cinstea Sfântului Grigorie. Așa au scăpat sfintele moaște din mâna păgânilor. Apoi turcul, mâniindu-se, a jefuit mânăstirea și, dându-i foc, s-a dus în țara lui. Ctitorul a zidit mânăstirea din nou și a adus din peșteră sfintele moaște, care se păstrează în biserica mare până astăzi, ca un odor de mare preț. Numai în vremuri de mare primejdie se ascund în peșteră.

16. De-a lungul celor cinci secole de existență a moaștelor Sfântului Grigorie Decapolitul pe pământul țării noastre, s-au făcut multe și nenumărate minuni și vindecări de boli, care s-au uitat cu vremea. Dintre cele puține care s-au scris, amintim câteva minuni săvârșite, mai ales, în zilele noastre.

După o veche tradiție ortodoxă, în vremuri de primejdie și de mare secetă, se făceau procesiuni prin orașe, prin sate și pe câmp cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul și cu icoane miraculoase. Moaștele se scoteau de obicei vara, în Țara Românească și mai ales în Oltenia, pe timp de secetă, și, cu rugăciunile cuviosului, trimitea Domnul pe pământ ploaie timpurie și târzie. Cea mai veche procesiune pentru ploaie cu moaștele Sfântului Grigorie, cunoscută în Țara Românească, a avut loc în vara anului 1765. Recoltele lovite de secetă au fost salvate și poporul cel binecredincios a fost izbăvit de moarte.

17. În vara anului 1913, de hramul Mânăstirii Bistrița, a fost adusă la moaștele Sfântului Grigorie o femeie tânără, paralizată de ambele picioare. Fiind atinsă de sfintele moaște, i s-a făcut Sfântul Maslu de trei ori și, după trei săptămâni, a venit la mânăstire pe picioarele sale, să mulțumească sfântului pentru vindecarea ei.

18. În anul 1920, unei femei numită Maria din satul Cacova–Vâlcea, căzând dintr-un prun, i-a paralizat tot corpul și a fost adusă după câteva zile în mânăstire, la Sfântul Grigorie. Făcându-i-se Sfântul Maslu, bolnava a deschis ochii mari, și-a venit în simțire și a cerut să fie ridicată în picioare. Apoi s-a întors la casa ei vindecată, cu rugăciunile Sfântului Grigorie făcătorul de minuni.

19. În vara anului 1925, a fost adus la moaștele Sfântului Grigorie un tânăr din comuna Sirineasa – Vâlcea, stăpânit de un duh rău. Fiind atins de sfânta raclă și făcându-i-se Sfântul Maslu în fiecare zi, după șapte zile a plecat acasă sănătos. La fel a fost vindecată o tânără din satul Vaideeni, care își pierduse mintea. După șapte zile de rugăciuni și Sfântul Maslu lângă sfintele moaște, s-a întors sănătoasă în familie.

20. În vara anului 1927, fiind secetă, s-a scos sfânta raclă în procesiune prin sate. Proprietarul fabricii de cherestea din Brezoi – un boier necredincios – nu a vrut să lase oamenii lui la rugăciune. Însă s-au făcut rugăciuni de ploaie și, cu mijlocirea cuviosului, a dat Dumnezeu o ploaie bună pe toată Valea Oltului. Dar, în aceeași zi, l-a pedepsit Domnul pe boierul rău și necredincios, că i-a luat foc fabrica și a ars toată până în temelii.

21. Fiind secetă, în vara anului 1935, se purta sfânta raclă în procesiune de ploaie prin satele Băbeni, Ionești, Orlești. În dreptul unei fântâni, racla Sfântului Grigorie s-a oprit brusc. Atunci, preoții au spus să se cerceteze ce poate fi în acea fântână. Scoțând oamenii toată apa, au aflat un prunc mic în ea. Era, probabil, aruncat de o femeie ucigașă. După ce oamenii au îngropat pruncul, imediat au plecat cu sfintele moaște mai departe.

22. În satul Băilești – Dolj, în anul 1932, era o creștină, Elena, paralizată din tinerețe. Auzind că se aduc în sat moaștele Sfântului Grigorie pentru ploaie, a vrut să fie dusă și ea la Biserică să se închine. După ce a fost atinsă de sfânta raclă a cuviosului, a cerut să fie așezată sub masa pe care stăteau sfintele moaște. Timp de trei ore cât a durat slujba în biserică, creștina Elena s-a rugat în taină, cerând, cu multe lacrimi, sănătate și iertare. După ce preoții și credincioșii au plecat în procesiune pe câmp cu moaștele Sfântului Grigorie, femeia bolnavă s-a vindecat definitiv de paralizie, s-a întors acasă și a mai trăit încă 20 de ani.

23. În vara secetoasă a anului 1934 se făceau rugăciuni și procesiune pentru ploaie cu moaștele Sfântului Grigorie de la Bistrița, în satul Lungești – Vâlcea. Când procesiunea trecea prin mijlocul satului și țăranii, cu făclii aprinse în mâini, aruncau buchete de flori înaintea sfântului, a venit o mamă cu o fetiță de 4 ani, bolnavă de epilepsie. Îndată ce femeia și-a atins copila cu fruntea de sfintele moaște, s-a făcut sănătoasă. Copila a crescut, a devenit mamă și o bună creștină. Ea se numea Elena Spălățel.

24. Sofia Patrichi, o pensionară din București, în 1957 s-a îmbolnăvit de o infecție la față, suspectă de cancer, ce nu se mai vindeca. Auzind de minunile Sfântului Grigorie de la Bistrița, a alergat la moaștele lui, s-a atins cu credință și lacrimi de sfânta raclă și s-a rugat mult, cerându-i sănătate. A doua zi, când s-a deșteptat din somn, nu mai avea nici o urmă de infecție pe față și se vindecase și de cataracta de la ochi²⁷.

Sfinte Preacuvioase Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!