SFÂNTUL CUVIOS ONUFRIE DE LA VORONA (†1789)

 

a. Viața

Acest mare sihastru era împreună nevoitor și sfetnic al starețului Paisie de la Neamț, fiind de o măsură și de o vârstă cu dânsul. Înainte de a intra în nevoința monahală, a fost guvernator al unei provincii din Rusia, în jurul anului 1749. La început s-a nevoit în Schitul Poiana Voronei. Apoi, retrăgându-se la liniște în codrii din jurul Schitului Sihăstria Voronei, a ajuns sihastru desăvârșit și s-a odihnit cu pace în vara anului 1789. În anul 2005 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu zi de prăznuire 9 septembrie.

b. Fapte și cuvinte de învățătură

1. Sfântul Cuvios Onufrie, auzind de viața prielnică pentru rugăciune din Moldova și Țara Românească și fiind chemat de Hristos, a lăsat lumea și a venit în părțile noastre, unde s-a nevoit în mai multe mănăstiri și schituri, după voia lui Dumnezeu, vreme de 40 de ani. La început a stat pe lângă Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, iar mai apoi a viețuit și la Dragomirna, pe lângă Sfântul stareț Paisie Velicicovski. În anul 1764 s-a retras în obștea Schitului Sihăstria Voronei.

2. Nevoința lui era desăvârșita ascultare, în tăcere și neîncetată rugăciune. Mâncare primea după apusul soarelui, iar noaptea ațipea pe scaun până la două sau trei ore. Și atât de mult a crescut în viața duhovnicească, încât toți se foloseau de trăirea lui și îi cereau să se roage pentru ei. Cea mai aleasă faptă bună a Cuviosului Onufrie era neîncetata rugăciune, pe care în puțină vreme o deprinsese în chip desăvârșit. În obștea schitului din Poiana Voronei nu era în acea vreme un lucrător al rugăciunii lui Iisus mai iscusit ca smeritul schimonah Onufrie. Dobândise încă și darul lacrimilor și, cu harul lui Hristos, avea mare bucurie și mângâiere duhovnicească. Însă despre toate acestea nu vorbea niciodată nimănui.

3. Învrednicindu-se de darul preoției, Sfântul Onufrie era slujitor ales al celor sfinte și duhovnic al multor sihaștri din pădurile Voronei. Și era înțelept în cuvânt, blând și cunoștea mai mult decât toți ispitele vrăjmașului. Astfel, numele lui se făcuse cunoscut peste tot și însuși starețul Paisie îl cerceta din timp în timp, pentru cuvânt de folos.

4. Fiind încredințat prin oarecare semne dumnezeiești, în anul 1764 Cuviosul Onufrie s-a retras la pustie în codrii seculari ai Sihăstriei Voronei. Acolo, într-o peșteră pe malul râului Bahlui, s-a nevoit singur în neștiute osteneli duhovnicești timp de 25 de ani, ajungând făcător de minuni și înaintevăzător. Apoi, săvârșind călătoria acestei vieți și cunoscând dinainte ceasul mutării sale, și-a dat fericitul său suflet în brațele lui Hristos și a fost înmormântat alături de chilie, în livadă sub un măr.

5. Odată, mergând iarna la vânătoare în pădurile Voronei domnitorul Moldovei Mihail Sturza, care avea o fiică bolnavă de epilepsie, a ajuns până la sihăstria marelui pustnic Onufrie. Acolo a găsit în zăpadă un măr mare nestricat pe mormântul cuviosului. Din acesta mâncând acasă copila bolnavă, îndată s-a vindecat de boală.

6. Văzând domnul țării minunea petrecută cu fiica sa, a dorit să fie scoase din mormânt moaștele Sfântului Onufrie și să se așeze cu cinste în altarul bisericii din Mănăstirea Vorona. Despre acestea se scriu următoarele pe sicriașul în care se păstrează:

„1846, mai 9. În vremea egumeniei Părintelui Rafail, arhimandrit și stareț al Mănăstirii Vorona, pe moșia acestei mănăstiri, în fundul moșiei, spre hotar în pădure, se găsește o sihăstrie de o sută de ani însemnată, unde s-au nevoit mulți părinți călugări, din care cel mai însemnat s-a aflat Părintele nostru Onufrie. În anul 1846, când au venit înălțimea sa Mihail, domnitorul țării, la noi la mănăstire aici, și aceasta nu ne este nouă cunoscut cum s-au înțeles sfinția sa Părintele Rafail starețul cu domnitorul în pricina dezgropării oaselor Cuviosului Onufrie, ci deodată m-am pomenit cu o poruncă în care mi se poruncea că eu dimpreună cu părinții duhovnici Gavriil, Irinarh și Onisifor și un vătaf bătrân mirean să mergem pe taină la numita Sihăstrie mai din sus. Și mergând, am început a săpa mormântul și la o adâncime de patru palme am aflat oasele. 'Toate erau învăluite cu mușchi de pământ și, scoțându-le afară, la cap am aflat o lespegioară de piatră, în care arăta de când a răposat cuviosul: 57 de ani în mormânt. Și, aducându-le la mănăstire, ni s-a poruncit de am făcut panihida pentru cuvios în fața domnitorului, și aceste oase de atunci stau neîngropate până acum”¹⁸².

Mai apoi, în anul 1856, Sfântul Onufrie s-a arătat de mai multe ori arhimandritului Iosif Vasiliu, starețul Mănăstirii Vorona, și i-a poruncit să-i ducă moaștele în altarul bisericii din Sihăstria Voronei.