REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​ Autor, teolog și jurnalist: Daniel Caranda ​Sfântul Proroc Amos s-a născut în satul Thecua de lângă Betleem. Fiind născut într-o familie de origine modestă, Amos a muncit la păzit turmele de porci ale unui om bogat din Ierusalim. ​Dar Dumnezeu Cel Care nu caută la fața omului ci la curăția inimii lui, și Care i-a scos pe Moise și pe David de la turmele de oi și i-a ridicat căpetenii ale poporului, l-a ales și pe acest Amos ca să fie unul dintre prorocii Lui. ​Amos l-a certat pe Regele Uzziah și pe preoții lui păgâni pentru idolatria lor și a întors poporul de la închinarea la vițeii de aur din Bethel, învățându-i să se închine mai degrabă la Dumnezeul Cel Unul și Viu. ​Când căpetenia preoților păgâni, Amaziah, l-a prigonit pe Amos, Amos a prorocit că asirienii îl vor cuceri pe Israil, că îl vor ucide pe regele lor și pe fiii lui Amaziah și că soldații asirieni o vor necinsti pe soția lui Amaziah înaintea ochilor lui din pricină că și el a îmbrâncit poporul la adulter cu ne...

  ​Cetatea Prusiei este în părțile Bitiniei și se învecinează cu Frigia și Moesia, și este aproape de muntele Olimpului. În această cetate Sfîntul Timotei a fost episcop, iar pentru curățenia și sfințenia sa a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. El a ucis un balaur ce se încuibase într-o peșteră sub un chiparos și care vătăma dobitoacele și oamenii. El l-a ucis cu rugăciunea și cu semnul Sfintei Cruci, aruncîndu-i în gură un acoperămînt cu care se acoperea sfințita pîine pe dumnezeiescul jertfelnic. El a înviat pe un împărat cu numele Hareta, care zăcea de o boală foarte grea și care era aproape de porțile iadului. Asemenea și pe o împărăteasă oarecare a întors-o de la moarte la viață și, din întunericul închinării de idoli, a adus-o la lumina sfintei credințe. El toate bolile a tămăduit cu darul cel dat lui și alte multe minuni a făcut, cu puterea lui Hristos. ​A luminat turma sa cu învățătura și pe mulți din cei necredincioși i-a întors la cunoștința adevăratului Dumne...

  ​Au fost ostași în armata romană în legiunile de la Dunăre și își îndeplineau serviciul militar la Durostorum, în provincia romană Moesia Inferior. În cursul unui război pe care Imperiul Roman l-a purtat împotriva perșilor, în anul 298, împărații de atunci, Dioclețian și Galeriu au hotărât să îndepărteze din armata romană pe toți aceia care erau creștini, considerând că aceștia nu luptă cu destulă vitejie pentru a apăra hotarele sau integritatea Imperiului Roman. ​Astfel, în cetatea Durostorum au mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos și au suferit pentru El moarte martirică doi ostași din armată romană și anume Marcian și Nicandru. Aflându-se că sunt creștini și recunoscând ei înșiși acest lucru au fost aruncați în închisoare și îndemnați să nege pe Hristos și să jertfească zeilor. Refuzând aceste îndemnuri la apostazie au fost supuși la mai multe chinuri, însă nu au renunțat la credința creștină, ci au rămas statornici în credința lor și l-au mărturisit în continuare ...

  ​Mulți au viețuit în lume viață bună și plăcută lui Dumnezeu, după învățătura Domnului nostru Iisus Hristos și după învățătura Sfinților Lui Apostoli. Dintre aceștia este și Sfîntul Ioan, Marele Mucenic al lui Hristos. El, deși s-a arătat cu mult timp mai tîrziu, nu este mai mic decît cei de demult; de vreme ce Stăpînul Hristos și Dumnezeul nostru, a încununat nu numai pe ucenicii cei din vremea cea de demult, ci și acum, în vremea cea mai de pe urmă, deschide ușa mărturisirii celor ce vor a se face mucenici și îi cinstește cu aceeași cinste, și-i încununează cu aceleași bunuri, dătătorul de nevoințe. Deci, se cade să începem a istorisi, de unde este nașterea și creșterea sfîntului ce se prăznuiește astăzi; ce fel de lucruri bune a făcut; cum a mărturisit pe Hristos și cum a pătimit pentru dragostea Lui. ​În părțile Capadociei, care se mărginește cu Armenia mică, este o cetate mare ce se numește Trapezunda. Acea cetate aflîndu-se lîngă mare, multe corăbii de pretutindeni se abă...

  C uviosul părintele nostru Nichita iubea din tinerețe pe Hristos. El s-a lepădat de lume și de toate cele din lume și, plăcînd lui Dumnezeu prin viața îmbunătățită, a fost ridicat la scaunul arhieresc al Calcedonului. Ca arhiepiscop, stătea ca o făclie în sfeșnic, cu care a luminat lumea și a împodobit Biserica lui Hristos. Și era foarte milostiv spre săraci, că hrănea pe cei flămînzi, îmbrăca pe cei goi, primea și odihnea pe cei străini. El era tatăl sărmanilor, apărătorul văduvelor și izbăvitorul năpăstuiților. Î n vremea eresului luptătorilor de icoane de pe vremea împărăției lui Leon Armeanul, Sfîntul Ierarh Nichita s-a arătat mărturisitor al lui Hristos, de vreme ce s-a nevoit mult împotriva credinței celei rele, mustrînd și lepădînd dogmele cele necredincioase, apoi, învățînd și sfătuind cu dreaptă credință a se închina icoanei lui Hristos, a Preacuratei Maicii lui Dumnezeu și a tuturor sfinților. El a pătimit mult pentru dreapta credință de la împăratul cel răucredincio...

  ​În timpul persecuției împăraților Dioclețian și Maximian Galeriu, s-a pornit o mare prigoană contra creștinilor. În urma victoriei obținute în anul 297 contra perșilor, Maximian Galeriu, socotind pe nedrept că îndeosebi creștinii sunt vinovați de slăbirea și decăderea Imperiului Roman, a hotărât îndepărtarea soldaților creștini din armată, sub pretextul că aceștia nu dădeau dovadă de vitejie, refuzând să ucidă fără milă în timpul luptelor pe dușmanii imperiului. ​La Durostor, în provincia Moesia Inferior, a fost dus la judecată ostașul creștin Iuliu, în fața dregătorului local Maxim. Acestuia i s-a raportat că veteranul Iuliu refuză să asculte de poruncile împăraților de a jertfi zeilor. Iuliu a confirmat cu demnitate acuzațiile: „Nu disprețuiesc poruncile, desigur. Dar eu sunt creștin și nu pot face ceea ce vrei. Căci nu se cuvine să uit pe Dumnezeul meu Cel adevărat și viu”. ​Dregătorul Maxim a încercat să-l înduplece prin simplitatea actului cerut: „Ce lucru mare este să t...

  ​În veacul al optulea, în timpul sângeroasei prigoane împotriva sfintelor icoane, sfântul Cap al Sfântului Ioan Botezătorul a fost adus la Comane, locul de surghiun al Sfântului Ioan Gură de Aur. ​Când la anul 850 luptele împotriva cinstirii sfintelor icoane au încetat, în timpul domniei împăratului Mihail și pe când Patriarh la Constantinopol era arhiereul Ignatie, cinstitul Cap al Sfântului Ioan Botezătorul a fost adus în Cetatea lui Constantin și așezat cu cinste în Paraclisul Curții Imperiale. ​ Surse și repere bibliografice: ​ Proloagele de la Ohrida (Sfântul Nicolae Velimirovici) ​ Viețile Sfinților pe luna Mai (Sinaxarul Bisericii Ortodoxe) ​ Istoria Bisericească (Eseu și analiză teologică de Daniel Caranda)

  ​Acest sfînt Mihail, după cum s-a învrednicit a fi de un nume cu îngerul cel mare al puterilor cerești, tot astfel, și viața lui a fost îngerească, de vreme ce și-a luat asupră-și curăția cea feciorească și celelalte fapte bune. El s-a afierosit lui Dumnezeu din brațele maicii sale și s-a arătat slujitor ales al Lui, primind din tinerețe viața monahicească, împreună cu Sfîntul Teofilact al Nicomidiei, în zilele Preasfințitului Patriarh Tarasie. Acesta i-a trimis pe amîndoi la o mănăstire, ce era zidită lîngă gura Pontului Euxin (Marea Neagră de azi), unde, nevoindu-se, au sporit în faptele cele bune și au cîștigat îndrăzneală către Dumnezeu prin rugăciunile lor. ​Odată, pe vremea secerișului, fiind arșiță mare și neavînd apă, au slăbit de multă sete. Pentru aceasta, s-au rugat lui Dumnezeu și un vas de aramă uscat l-au făcut să izvorască apă multă spre trebuință; pentru că Domnul face voia celor ce se tem de El și ascultă rugăciunile lor. Această minune a fost asemenea cu aceea...

  ​După uciderea Sfinților Mucenici Eutropie și Cleonic, cu care împreună a pătimit multe și Sfîntul Vasilisc, el, rămînînd viu, ședea în temniță. După moartea ighemonului Asclipiodot, a venit în locul lui, în părțile Pontului, un alt ighemon cu numele Agripa, trimis de tinerii Maximian și Maxim, ca să prigonească și să ucidă pe cei ce credeau în Hristos. Mai înainte de intrarea lui în cetatea Amasiei, Sfîntul Vasilisc era acolo în temniță și se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, zicînd: "Doamne, Iisuse Hristoase, adu-ți aminte de mine și nu mă uita pînă în sfîrșit, dar și chemarea mea spre mucenicie arătat s-o aduci la desăvîrșire, ca să nu fiu despărțit de acei sfinți bărbați care au fost prinși cu mine și au pătimit mai înainte de mine și s-au încununat". ​Deci, arătîndu-i-se lui Domnul la miezul nopții în vedenia visului, i-a zis: "Îmi aduc aminte de tine și nu te voi uita! Deja numele tău s-a scris de la început cu cei ce au fost prinși cu tine; deci, nu te mîhni ca ce...

  ​Împăratul Britaniei, Consta, care se numea Flor, era nepotul lui Claudie, împăratul cel mai dinainte, care se născuse din fiica lui. Deci, Consta și Elena au fost părinții marelui Constantin. Consta a avut și alți copii cu o altă femeie, cu numele Teodora, care a fost fiică a împăratului Maximian Erculie. Aceasta a născut lui Consta pe Constantie, tatăl lui Galie și al lui Iulian; pe Dalmatie, pe Navalian și o fiică, Constantia, care a fost dată după Liciniu. Iar din Elena este născut Constantin cel Mare, care a fost și moștenitor al împărăției tatălui său. ​Despre Consta, tatăl lui Constantin, se povestește că, deși se arăta a fi închinător de idoli, după obiceiul cel vechi al Romei, nu se silea spre slujba idolească ca ceilalți închinători de idoli; ci se arăta și nădăjduia spre Dumnezeu cel Preaînalt. El învăța pe fiul său, Constantin, să caute și să ceară ajutor de la cea de sus purtare de grijă, iar nu de la idoli. Lui îi era milă de creștinii ce se munceau și se omorau d...