Din minunile Sfântului Mina, istorisite de Timotei, arhiepiscopul Alexandriei

 

După moartea păgânilor, și urâtorilor de Dumnezeu împărați ai Romei, împărățind dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare și credința în Domnul nostru Iisus Hristos sporind, atunci, oarecare iubitori de Hristos din cetatea Alexandriei, căutând și aflând moaștele Sfântului slăvitului Mucenic al lui Hristos Mîna, au zidit o biserică cu numele lui. În aceeași vreme, un negustor dreptcredincios din ținutul Isauriei, venind în Alexandria pentru neguțătorie și auzind de minunile și de tămăduirile cele multe care se făceau în biserica Sfântului Mina, a zis întru sine: "Mă voi duce și eu, deci, și mă voi închina cinstitelor moaște ale Sfântului Mucenic și voi duce și eu un dar în biserica lui, ca să-mi fie mie Dumnezeu milostiv, cu rugăciunile răbdătorului Său de chinuri". Și așa, sculându-se, a purces, luând cu sine o pungă plină de galbeni. Și, venind la un iezer făcut de revărsarea mării, a aflat o trecătoare și a venit la locul ce se zicea Loxonita, și, acolo, ieșind la țărm, își caută loc unde să se odihnească peste noapte, că era seară. Și aflând o casă, a zis stăpânului ei: "Prietene, fie-ți milă și mă primește în casa ta, ca să dorm peste noapte, că a apus soarele și mă tem a merge singur pe cale, și nici nu am tovarăș să călătorească cu mine". Iar cel cu casă a zis: "Intră, frate, și rămâi aici, până ce se va face ziuă". Deci, intrând oaspetele în casă, s-a culcat și a adormit. Iar cel cu casa, văzând la oaspete punga cu galbeni, a râvnit la ea și, îndemnat fiind de diavolul, a gândit să ucidă pe oaspetele său, ca să ia aurul. Deci, s-a sculat la miezul nopții și l-a sugrumat cu mâinile sale, apoi, tăindu-l în bucăți, l-a pus într-o coșniță și l-a ascuns în cămara sa cea mai dosnică, căutând un loc foarte ferit, unde să-l îngroape. Pe când cugeta el acestea, s-a arătat Mucenicul lui Hristos, Mina, șezând pe cal, venind ca un ostaș trimis de împăratul și, intrând pe ușă în casa ucigașului, întrebă de oaspetele cel ucis. Iar ucigașul se lepăda, zicând către Sfântul: "Nu știu ce spui, stăpâne, n-a fost la mine nimeni". Iar Sfântul, pogorându-se de pe cal, a intrat în cămara cea mai dinlăuntru. Și, aflând coșnița, a tras-o afară și a zis către ucigaș: "Ce este aceasta?" Iar acela, foarte înfricoșându-se, s-a aruncat pe sine la picioarele Sfântului. Iar Sfântul, alcătuind bucățile celui tăiat și rugându-se, a înviat pe cel mort. Și a zis către dânsul: "Da slava lui Dumnezeu!". Iar el, sculându-se ca din somn și cunoscând ce a pătimit de la cel cu casa, a proslăvit pe Dumnezeu și se închină ostașului celui ce se arătase, mulțumindu-i. Deci, Sfântul, luând aurul de la ucigaș, l-a dat omului celui înviat și i-a zis: "Mergi în calea ta cu pace". Iar întorcându-se către ucigaș, l-a prins și l-a bătut, certându-l pe dânsul, iar el cerea iertare. Iar Sfântul, dându-i iertare și rugându-se pentru dânsul, a încălecat pe cal și s-a făcut nevăzut de la ochii lui.

Era în Alexandria un om cu numele Eutropiu. Acesta a făgăduit să dea la biserica Sfântului Mina un blid de argint și, chemând pe argintar, i-a poruncit să-i facă lui două blide de argint: un blid pe numele Sfântului și să scrie pe el cuvintele acestea: "Blidul Sfântului Mare Mucenic Mina", iar celălalt a poruncit să-l facă pe numele lui, și să scrie pe el așa: "Blidul lui Eutropiu, cetățean al Alexandriei".

Și argintarul, după poruncă, a început a lucra, iar când a sfârșit amândouă blidele, blidul Sfântului Mina a ieșit mai frumos și mai luminat, și, scriind numele fiecăruia pe blidul său, le-a dat lui Eutropiu. Acesta, călătorind odată pe mare, a ospătat din amândouă blidele, nou făcute, și, văzând blidul cel făcut pe numele Sfântului Mina mai frumos decât blidul lui, nu vrea să-l mai dea Sfântului, ci a poruncit slugii sale ca să pună într-însul bucate, iar blidul celălalt a gândit să-l trimită la biserica Sfântului Mina. Deci, după ce s-a sfârșit masa, slugă a luat blidul Mucenicului și, mergând la marginea corabiei, a început a-l spăla în mare. Și, spălându-l, a căzut asupra lui o spaimă, că a văzut un om ieșind din mare, care, răpind blidul din mâna lui, s-a făcut nevăzut. Iar sluga, tremurând de frică, s-a aruncat în mare după blid. Aceasta văzând, stăpânul lui s-a temut și, plângând zicea: "Vai mie, ticălosul, că am râvnit blidul Sfântului și am pierdut și pe robul meu împreună cu blidul. Iar Tu, Doamne Dumnezeul meu, nu te mânia până la sfârșit asupra mea și fă milă cu sluga mea. Că iată, dau făgăduința că, dacă voi afla măcar trupul slugii mele, apoi voi face alt blid ca acela și-l voi da pe el plăcutului Tău, Sfântul Mîna, sau prețul blidului celui pierdut îl voi da la biserica Sfântului". Și, ajungând corabia la mal, a ieșit Eutropiu la uscat. Și se uită pe țărmul mării, vrând să vadă trupul slugii aruncat în mare, ca să-l îngroape pe el. Și, luând aminte cu sârguință, a văzut pe slugă cu blidul ieșind din mare și, înspăimântându-se, a zis cu mare glas: "Slavă lui Dumnezeu, cu adevărat mare este Sfântul Mucenic Mina". Și au ieșit afară toți din corabie și, văzând pe slugă ținând blidul, s-au mirat și slăveau pe Dumnezeu. Și l-au întrebat pe el cum a rămas viu și cum a ieșit sănătos. Iar el le-a spus zicând: "Când m-am aruncat în mare, un bărbat cu bună înfățișare, împreună cu alți doi m-au apucat și au călătorit împreună cu mine ieri și astăzi până aici". Iar Eutropiu, luând pe slugă și blidul, s-a dus la biserica Sfântului Mina și, închinându-se, au lăsat blidul cel făgăduit Sfântului și s-au dus, mulțumind lui Dumnezeu și proslăvind pe plăcutul Său, Sfântul Mina.

O femeie oarecare cu numele Sofia, din părțile Fecozeliei, mergea la Sfântul Mina ca să se închine. Și a întâmpinat-o un ostaș pe când mergea pe cale și poftindu-o pe dânsa, vrea să o silească la desfrânare, iar ea, împotrivindu-se, chemă în ajutor pe Sfântul Mucenic Mina, care n-a trecut-o cu vederea, ci și pe siluitor l-a certat și pe femeie a păzit-o nevătămată. Ca ostașul acela, legând calul de piciorul său cel drept, vrea să o silească pe ea. Iar calul, sălbăticindu-se, nu numai că a apărat pe femeie, ci pe stăpânul nelegiuit l-a târât până la biserica Sfântului Mina, nechezând și sforăind, încât a scos pe mulți din biserică să-l vadă, că era praznic și se adunase mulțime de popor la biserică. Deci, văzând ostașul adunare de bărbați și calul tot sălbăticindu-se, și că nimeni nu putea să-l ajute, și-a vădit fără rușine fărădelegea sa, mărturisind-o înaintea tuturor. Și îndată a stătut calul și s-a făcut blând. Iar ostașul, intrând în biserică, a căzut în genunchi, rugându-se și cerând iertare pentru păcatul său.

Un șchiop și o femeie mută ședeau lângă biserica Sfântului, împreună cu mulți alții, pentru tămăduire. Iar la miezul nopții, când dormeau toți, Sfântul s-a arătat șchiopului și i-a zis: "Apropie-te încetișor de femeia cea mută și o atinge pe dânsa la picior". Iar șchiopul a zis: "Sfinte al lui Dumnezeu, au doară desfrânat sunt eu de-mi poruncești aceasta?" Iar Sfântul i-a zis a doua oară și a treia oară același lucru: "Dacă nu vei face aceasta, nu te vei tămădui". Deci, omul s-a târât, după porunca Sfântului, și a atins-o pe cea mută la picior. Iar ea, deșteptându-se, a început a striga, supărându-se asupra șchiopului, care, temându-se de ea, s-a sculat și, sărind, a fugit. Și așa au căpătat amândoi vindecarea lor: că femeia mută a grăit limpede, iar omul cel șchiop a sărit ca cerbul. Și amândoi, înțelegând minunea, au dat mulțumire lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Mina.

Un oarecare păgân, avea ca prieten un creștin. Deci, ducându-se păgânul într-un loc departe, a dat prietenului său, spre păstrare, o lădiță cu o mie de galbeni. Și păgânul a zăbovit câtăva vreme în acel loc, în care se dusese. Iar creștinul a gândit în inima sa să nu mai dea înapoi galbenii păgânului, când se va întoarce, ci să-i tăinuiască, ceea ce a și făcut. Ca venind, păgânul a cerut creștinului să-i dea galbenii ce i-a încredințat spre păstrare, iar creștinul a tăgăduit, zicând: "Nu știu ce grăiești, că nu mi-ai dat mie nimic". Păgânul, auzind aceasta, s-a mâhnit și s-a deznădăjduit de aurul său, dar a zis creștinului: "Frate, nimeni nu știe de aceasta, numai unul Dumnezeu și, dacă tăgăduiești aurul, cel dat ție spre păstrare, zicând că nu l-ai primit, apoi spune aceasta cu jurământ. Deci, să mergem la biserica Sfântului Mina și acolo jură-te că n-ai luat de la mine lădița cu o mie de galbeni". Și au mers amândoi; și creștinul s-a jurat, înaintea lui Dumnezeu, că n-a luat de la păgân aurul lui spre păstrare. După sfârșitul jurământului, au ieșit amândoi din biserică și, când au încălecat pe caii lor, a început calul creștinului a se sălbatici, încât nu mai era cu putință a-l ține, că, rupând frâul, a fugit și a aruncat la pământ pe stăpânul său. Și, căzând creștinul de pe cal, i-a ieșit din deget inelul și o cheie din buzunarul său. Apoi, sculându-se, a prins calul și l-a îmblânzit și, încălecând iarăși, mergea împreună cu păgânul. Ajungând la un loc, a zis creștinul către păgân: "Prietene, iată, locul este frumos; să descălecăm de pe cai și să mâncăm". Și, descălecând au slobozit caii să pască, iar ei au început a se ospăta. Deci, după puțin, creștinul a văzut pe sluga sa că venise și stă înainte, ținând lădița păgânului într-o mână, iar în cealaltă, inelul cel căzut din degetul lui și cheia. Și, văzându-l, s-a înspăimântat. Și a zis către slugă: "Ce este aceasta?" Sluga a zis: "Un ostaș călare a venit la stăpâna mea și i-a dat cheia și cu inelul și a zis către dânsa: Trimite în grabă lădița păgânului, ca să nu cadă bărbatul tău în primejdie. Deci, mi-a dat mie acestea, ca să ți le aduc, precum ai porunci". Iar păgânul, văzând aceasta, s-a mirat de minune și, bucurându-se, s-a întors împreună cu creștinul la Sfântul Mina. Și s-a închinat până la pământ și cerea cu stăruință Botezul, pentru o minune ca aceasta, la care el însuși a fost de față. Iar creștinul ruga pe Sfântul să-i dea lui iertare, ca unul ce a defăimat legea lui Dumnezeu. Și amândoi au primit precum au cerut: unul, adică, Sfântul Botez, iar celălalt, iertare; și a mers fiecare întru ale sale, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu și pe plăcutul Său, Sfântul Mucenic Mina.