Fapte 17, 1-9


 

Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 103: 5, 1)

Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;

Stih: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

1 Și după ce au trecut prin Amfipoli și prin Apolonia, au venit la Tesalonic, unde era o sinagogă a iudeilor. 2 Și după obiceiul său, Pavel a intrat la ei și în trei sâmbete le-a grăit din Scripturi, 3 Deschizându-le și arătându-le că Hristos trebuia să pătimească și să învieze din morți, și că Acesta, pe Care vi-L vestesc eu, este Hristosul, Iisus. 4 Și unii dintre ei au crezut și au trecut de partea lui Pavel și a lui Sila, și mare mulțime de elini închinători la Dumnezeu și dintre femeile de frunte nu puține. 5 Iar iudeii, umplându-se de invidie și luând cu ei pe câțiva oameni de rând, răi, adunând gloată întărâtau cetatea și, ducându-se la casa lui Iason, căutau să-i scoată afară, înaintea poporului. 6 Dar, negăsindu-i, târau pe Iason și pe câțiva frați la mai-marii cetății, strigând că cei ce au tulburat toată lumea au venit și aici; 7 Pe aceștia i-a găzduit Iason; și toți aceștia lucrează împotriva poruncilor Cezarului, zicând că este un alt împărat: Iisus. 8 Și au tulburat mulțimea și pe mai-marii cetății, care auzeau acestea. 9 Și luând chezășie de la Iason și de la ceilalți, le-au dat drumul.

Aliluia, glasul al 2-lea (Psalm 148: 1, 2)

Stih 1: Lăudați-L pe Domnul, cei din ceruri. Lăudați-L pe El întru cele înalte.

Stih 2: Lăudați-L pe El toți îngerii Lui. Lăudați-L pe El toate puterile Lui. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta