Pomenirea Sfinților Mucenici Manuel, Sabel și Ismael

 

Manuel, Sabel și Ismael au fost trei frați persani, născuți din tată păgân și din mamă creștină. Ei au fost crescuți de mama lor și botezați intru credința creștină.
Creștini fiind, ei erau și ofițeri de rang înalt la curtea regelui Alamundar. Ei au fost trimiși la împăratul Iulian, apostatul spre a negocia și consfinți tratat de pace între imperiile persan și greco-roman.
Apostatul însă în acea vreme făcea pregătiri pentru un necurat festival păgânesc la Calcedon. În cadrul lui împăratul însuși, împreună cu nobilii săi, aduceau necuratele jertfe idolilor. Emisarii persani însă au lipsit de la această „festivitate". Dar împăratul i-a somat să se prezinte imediat și să aducă jertfe necuraților zei.
Ei au declarat că sunt cetățeni străini, supuși ai regelui Persiei și aflați la Calcedon în misiune diplomatică în scopul obținerii păcii între cele două țări, iar nu în scopul aducerii de jertfe idolești; de asemenea, că ei sunt creștini și că socotesc închinarea și aducere de jertfe la obiecte ca fiind nedemne de ființa umană. Împăratul schimonosit de ură a poruncit atunci ca cei trei emisari ai păcii să fie aruncați în temniță.
În următoarea zi ei au fost scoși afară și siliți să intre în dispută cu împăratul pe teme de credință, în aceste dispute, cei trei frați sfinți au fost de neclintit. Ei atunci au fost despuiați de haine și legați goi de trunchiuri de copac. Ei au fost bătuți, zgâriați cu unghii de fier, torturați cu bestialitate. În timp ce erau schingiuiți ei se rugau lui Dumnezeu mulțumind pentru chinurile lor: „Iisuse prea dulce, scumpe ne sunt nouă aceste chinuri, pentru Dragostea Numelui Tău!" Înaintea lor s-a pogorât un înger al Domnului, care i-a întărit și a luat de la ei durerea.
În pofida tuturor legilor internaționale și obiceiurilor care erau în vigoare și respectate de către toți, păgâni sau creștini, blestematul Apostat a pronunțat sentință de moarte asupra celor trei frați emisari, spre a fi executată prin tăierea capului.
Când aceștia au fost decapitați s-a întâmplat un cumplit cutremur de pământ. Pământul s-a deschis și a înghițit trupurile mucenicilor, ca să nu poată fi arse, așa cum poruncise necuratul împărat. Pământul mai după aceea a scos, din sânurile sale, trupurile mucenicilor, pe care creștinii le-au luat și le-au îngropat cu cinste.
La moaștele lor s-au lucrat mulțime de minuni mari, pe care văzându-le, mulți păgâni se întorceau la Hristos.
Când regele persan a auzit cum a fost tratată de către Iulian ambasada de el trimisă, cum membrii ei au fost schingiuiți bestial și dați morții, el s-a ridicat cu arme puternice împotriva lui. Iulian însă a pornit împotriva persanilor convins fiindcă îi va învinge. El însă a suferit o înfrângere zdrobitoare, cea mai de pe urmă a lui, căci acesta a fost războiul întru care până și el a pierit cu sunet, spre bucuria și râsul întregii lumi.