Pomenirea Sfântului Mucenic Leontie


 


Leontie a fost comandant roman din timpul împăratului Vespasian, care era instalat cu trupele sale în orașul Tripoli din Fenicia. El se născuse în Grecia și ”era foarte mare la stat, puternic, neînfricat și de temut în războaie. “
Dar cezarul Hadrian, cumplit prigonitor al creștinilor, a trimis un detașament militar care să îl aresteze pe Leontie, care era creștin. Ipatie, conducătorul acestui detașament, s-a îmbolnăvit pe drum de o febră gravă, pricină pentru care echipa a trebuit să-și încetinească mersul.
Într-o noapte s-a pogorât din cer la Ipatie un înger al Domnului și i-a zis: ”Dacă vrei să te faci bine, atunci strigă de trei ori cu glas mare, ridicându-ți privirea spre cer: 'Dumnezeule al lui Leontie, ajută-mi mie!'“
Ipatie a descoperit oștenilor lui vedenia și toți într-un singur glas au strigat la cer precum îi arătase îngerul comandantului lor. Atunci pe loc Ipatie s-a însănătoșit.
Minunea i-a lăsat pe toți uimiți, dar mai cu seamă pe un anume Teodul. Ipatie și Teodul atunci au luat-o înaintea celorlalți spre a-l găsi ei primii pe comandantul Leontie.
Găsindu-l, acesta i-a primit cu ospitalitate și le-a slujit lor, odihnindu-i după greutatea călătoriei. Când le-a grăit lor despre credința lui în Hristos, inimile lui Ipatie și Teodul au ars în piepturile lor de dragoste pentru Dumnezeu și un nor i-a umbrit din care s-a pogorât asupra lui Ipatie și Teodul o rouă minunată. Acesta a fost Duhul Sfânt al lui Dumnezeu Care a botezat sufletele lor întoarse la Domnul, și tot atunci Leontie a grăit către ei astfel: "Întru Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. "
Răul Hadrian, aflând că Ipatie și Teodul s-au făcut creștini în loc să-i prigonească pe ei, a poruncit să fie bătuți fără milă cu bice, iar apoi decapitați cu securea. Așa au luat cununa martiriului acești doi fii duhovnicești ai lui Leontie.
Apoi Hadrian a poruncit ca Leontie, care a rămas neclintit în credința lui, să fie torturat bestial. Cu trupul transformat cu totul într-o rană de sânge, Leontie se ruga stăruitor lui Dumnezeu, rugându-L să nu-l părăsească.
În mijlocul celor mai mari chinuri ale lui, înainte i-a apărut un înger al Domnului, care l-a întărit și l-a mângâiat. La urmă torționarii au izbit trupul lui Leontie la pământ și l-au bătut până când mucenicul și-a dat sfântul lui suflet în mâinile lui Dumnezeu.
Martiriul Sfântului Leontie a fost văzut de un anume Notarius, care a scris tot ce a văzut și auzit ca martor ocular pe tăblițe pe care le-a așezat în mormântul mucenicului.
Sfântul Leontie a luat mucenicia cu cinste la anul 73 după Hristos.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta