CAZANIA DUMINICII PAȘTILOR (Despre sărbători)

 

Frați creștini,

Cel dintâi har și izvorul tuturor celorlalte haruri, din câte a primit neamul omenesc, prin venirea Fiului lui Dumnezeu, este harul înfierii noastre prin Sfântul Botez. Din pricina păcatului strămoșului nostru, noi toți ajunseserăm vrăjmașului Dumnezeu și lipsiți de Împărăția Lui cea cerească. Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se om, a șters, prin moartea Sa, păcatul cel strămoșesc și a nimicit vrajba dintre Dumnezeu și om. Împăcând pe om cu Dumnezeu,l-a făcut din nou fiu și moștenitor al Împărăției Sale celei veșnice. „Căci dacă, vrăjmași fiind noi, ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai vârtos, după ce ne-am împăcat, ne vom mântui întru viața Lui” (Romani 5, 10), zice Apostolul Pavel; afundându-ne în scăldătoarea Sfântului Botez, îngropăm acolo pe omul cel vechi, al păcatului, și înnoindu-ne, ne îmbrăcăm cu omul cel nou, fără de păcat, care este Hristos, căci „câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat” (Galateni 3, 27). Acesta este un har ce ni s-a dăruit nouă „nu din lucrurile cele după dreptate, pe care le-am făcut noi, ci după mila Sa ne-a mântuit pe noi, prin baia nașterii celei de a doua și a înnoirii Duhului Sfânt“ (Tit 3, 5). Cu adevărat mare este harul acesta! Fără el nici un har dumnezeiesc nu putem primi, căci numai prin acesta ni se dau nouă toate celelalte haruri ale lui Dumnezeu. Dar ajunge, oare, numai singur acest har pentru mântuirea noastră? Însuși Apostolul Pavel, care zice că „prin har sunteți mântuiți“ (Efeseni 2, 5), ne spune că „Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui“ (Romani 2, 6). Harul s-a dat nouă, însă noi suntem mântuiți numai dacă se va uni cu el și voința noastră, spre săvârșirea faptelor celor bune. Despre har și despre faptele cele bune, același apostol scrie: „Arătatu-s-a harul lui Dumnezeu cel mântuitor tuturor oamenilor, învățându-ne pe noi să lepădăm necurăția și poftele cele lumești, și cu înțelepciune și cu dreptate și cu evlavie să trăim în veacul de acum“ (Tit 2, 11-12). Prin aceasta noi învățăm că, pentru mântuirea noastră, se cuvine să facem numai fapte bune, în toate zilele vieții noastre. În zilele sfântului post, care a trecut, unii creștini, înfrânându-se de la faptele cele rele, au postit, s-au rugat, au privegheat și au săvârșit și alte lucruri plăcute lui Dumnezeu. Începând cu ziua de astăzi însă, odată cu încetarea postului, unii dezleagă și frâul răutăților și se dedau la îmbuibarea pântecelui, la beție, la jocuri, la fapte fără rânduială, la cuvinte urâte, la osândiri și la alte lucruri nedrepte și fărădelegi. O, mare nedreptate și înfricoșat păcat! Sărbătoarea, care trebuie să fie prilej de fapte bune, unii o schimbă în prilej de păcat. O, fraților! Dumnezeu a rânduit sărbătorile ca să ne lăsăm într-însele de lucrarea mâinilor și să lucrăm lucrurile sufletului, învățându-ne: „Tot lucrul trupesc nu veți face într-însele, fără numai câte se va face de tot sufletul, numai aceasta se va face de voi” (Levitic 23, 3). Aceasta este legea lui Dumnezeu, rânduită pentru sărbători: depărtarea de tot răul trupesc ȘI săvârșirea faptelor bune. Dar noi încetăm lucrarea mâinilor și, lenevindu-ne de lucrurile sufletului, facem voile trupului nostru. Noi așteptăm sărbătorile ca să încetăm lucrarea mâinilor și să ne dăruim pe noi înșine, nu la lucrurile sufletului, ci la lucrurile fărădelegii. O, creștinilor, ne înșelăm! Acest fel de sărbători nu-l iubește Dumnezeu, ci-și întoarce fața Sa de la dânsele. „Sărbătorile voastre, zice „Dumnezeu prin proorocul Isaia, le urăște sufletul Meu“ (Isaia 1, 14), iar prin proorocul Amos ne spune: „Urât-am, disprețuit-am sărbătorile voastre și nu voi avea plăcere de pe urma jertfelor din praznicile voastre“ (Amos 5, 21).

Când Dumnezeu a rânduit evreilor să săvârșească sărbătoarea cea dintâi și cea mai mare, a Paștilor, a voit ca ei să fugă, mai întâi, din Egipt: „Căci Moise împreună cu bătrânii poporului, ducându-se înaintea lui faraon i-au zis: „Acestea zice Domnul: lasă pe norodul Meu ca să-Mi sărbătorească în pustie“ (Ieșire 5, 1). Pentru ce să sărbătorească în pustie și nu în Egipt? În Egipt era tulburare și necurăție. În Egipt era robia lui faraon. Deci Dumnezeu ne poruncește să plecăm și noi, ca evreii din Egipt, când săvârșim sărbătoarea, fugind de tulburarea patimilor noastre, depărtându-ne de poftele și dulcețile trupești și alungând de la noi robia satanei. Evreii, venind pentru sărbătorirea Paștilor în pustie, întâi s-au izbăvit de robie, au băut apoi apa cea din piatră, au mâncat mana cea cerească, s-au tăiat împrejur și apoi au sărbătorit sărbătoarea Paștelui. Creștine! Când sărbătorești, vino și tu în biserică, această pustie, cum a numit-o proorocul, zicând: „Mulți sunt fiii acelei pustii“ (Isaia 54, 1), fiindcă pustie era mai înainte de tot harul lui Hristos. Dezleagă legătura păcatului tău și beau ca samarineanca apa cea vie, adică învățătura Evangheliei, ce izvorăște din piatra, care este Hristos. Taie toată pofta ta cea rea și împărtășește-te cu mana cea adevărată, adică cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru „Isus Hristos. Așa să sărbătorești orice sărbătoare sfântă, adevărată și dumnezeiască, căci sfânt este Dumnezeul nostru și sfinte sunt sărbătorile Lui. Sărbătoarea Dumnezeului nostru Celui adevărat înseamnă nu numai nelucrarea mâinilor, ci și nelucrarea păcatului. Nici un lucru trupesc să nu faceți într-însele (Levitic 23, 3), „fără numai câte se va face de tot sufletul, numai aceasta se va face de voi“. De încetați lucrurile mâinilor voastre, încetați și răutățile, ca în zi de sărbătoare, cum învăța Apostolul Pavel, cu bun chip să umblați, „nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și pizmă“ (Romani 13, 13). Să ne îndeletnicim cu lucrurile cele duhovnicești, folositoare sufletului, așa cum ne învață același dumnezeiesc apostol, zicând: „Iar roadele Duhului sunt dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor“ (Galateni 5, 22-23).

Dumnezeu voiește să ne veselim cu adevărat duhovnicește în zilele de sărbători, zicând: „Și te vei veseli în ziua sărbătorii tale, tu și fiul tău și fiica ta, sluga ta și slujnica ta, levitul și nemernicul, săracul și văduva, ce sunt în orașele tale“ (Deuteronom 16, 14). Dar de care veselie este vorba? De veselia cea fără de păcat, adevărată și duhovnicească; de bucuria și veselia pe care le aduc faptele cele bune. Rugăciunile, cântările, citirile psalmilor, tâlcuirea dumnezeieștilor Scripturi, citirea cărților bisericești, sfătuirea cea duhovnicească, mila de săraci și alte săvârșiri de fapte bune, acestea sunt veselia cea adevărată; acestea fac o adevărată sărbătoare bineplăcută lui Dumnezeu; acestea sunt mirosul de bună mireasmă al sărbătorilor, pentru care a zis Dumnezeu: „Din sărbătorile voastre, să faceți miros de bună mireasmă“ (Numerii 28, 2). Deci în chipul acesta să ne sârguim, o, fraților, să sărbătorim această purtătoare de lumină zi a sfintelor Paști și pe celelalte sfinte sărbători, cum ne învață dumnezeiescul apostol, zicând: „Vorbind între noi în psalmi, în laude și în cântări duhovnicești; lăudând și cântând în inimile noastre Domnului“ (Efeseni 5, 19). pentru ca să ajungem, din aceste sărbători vremelnice, la sărbătoarea cea plină de veselie și veșnică a Împărăției Domnului nostru Iisus Hristos, căruia i se cuvine slava și stăpânirea, în vecii vecilor. Amin!