VECERNIA

 

Prorocia lui Miheia 4, 2-3, 5; 6, 2, 8; 5, 3

2 Popoare multe se vor îndrepta spre el zicând: «Veniți să ne suim în muntele Domnului, în templul Dumnezeului lui Iacov, și El ne va învăța căile Sale, și să mergem pe cărările Sale, că din Sion va ieși legea și cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim!» 3 El va fi judecător al multor popoare și dreptate va împărți la neamuri puternice până departe. Acelea vor preface săbiile lor în fiare de plug și lăncile lor în cosoare. Și nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu se vor mai învăța cum să se lupte;

5 Atunci toate popoarele vor umbla fiecare în numele dumnezeului său, iar noi vom merge în numele Domnului Dumnezeului nostru de acum și până în veac!

2 Ascultați, voi munților, certarea Domnului și voi, neclintite temelii ale pământului! Că Domnul este în judecată cu poporul Său și va grăi împotriva lui Israel.

8 Ți s-a arătat, omule, ceea ce este bun și ceea ce Dumnezeu cere de la tine: dreptate, iubire și milostivire și cu smerenie să mergi înaintea Domnului Dumnezeului tău!

3 El va fi voinic și va paște poporul prin puterea Domnului, întru slava numelui Domnului Dumnezeului Său și toți vor fi fără de grijă, iar El va fi mare, până la marginile pământului.

Prorocia lui Isaia 55, 1; 12, 3-4; 55, 2-3, 7-13

1 Cei ce sunteți însetați, mergeți la apă, și cei care nu aveți argint, mergeți de cumpărați și mâncați, mergeți și cumpărați fără de argint și fără preț vin și grăsime.

3 Veți scoate apa cu veselie din izvoarele mântuirii 4 Și veți zice în ziua aceea: «Lăudați pe Domnul, chemați numele Lui, vestiți printre neamuri lucrările Lui, dați de știre că înalt este numele Lui!

2 Pentru ce cheltuiți argintul vostru pentru un lucru care nu hrănește și câștigul muncii voastre pentru ceva care nu vă satură? Ascultați-Mă pe Mine și veți mânca cele bune și întru bunătăți se va desfăta sufletul vostru. 3 Luați aminte cu urechile voastre și mergeți pe căile Mele. Ascultați-Mă pe Mine și viu va fi sufletul vostru. Voi face cu voi legământ veșnic, dându-vă îndurările Mele cele făgăduite lui David.

7 Cel rău să lase calea lui și omul cel nelegiuit vicleniile lui și să se întoarcă spre Domnul, căci El Se va milostivi de dânsul, și către Dumnezeul nostru cel mult iertător. 8 Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre și căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. 9 Și cât de departe sunt cerurile de la pământ, așa de departe sunt căile Mele de căile voastre și cugetele Mele de cugetele voastre. 10 Precum se coboară ploaia și zăpada din cer și nu se mai întoarce până nu adapă pământul și-l face de răsare și rodește și dă sămânță semănătorului și pâine spre mâncare, 11 Asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea și își îndeplinește rostul lui. 12 Și voi cu veselie veți ieși și în pace veți fi călăuziți; munții și colinele vor izbucni în strigăte de veselie înaintea voastră și toți copacii câmpului vor bate din palme! 13 În locul spinilor va crește Chiparosul și în locul urzicii va crește mirtul. A Domnului fi-va slava, spre veșnică și nepieritoare pomenire.

Pilde 9, 1-11

1 Înțelepciunea și-a zidit casă rezemată pe șapte stâlpi, 2 A înjunghiat vite pentru ospăț, a pregătit vinul cu mirodenii și a întins masa sa. 3 Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetății: 4 «Cine este neînțelept să intre la mine!» Și celor lipsiți de buna-chibzuială le zice: 5 «Veniți și mâncați din pâinea mea și beți din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. 6 Părăsiți neînțelepciunea ca să rămâneți cu viață și umblați pe calea cea dreaptă a priceperii!» 7 Cel ce ceartă pe batjocoritor își atrage disprețul, și cel ce dojenește pe cel fără de lege își atrage ocara. 8 Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojenește pe cel înțelept, și el te va iubi. 9 Dă sfat celui înțelept, și el se va face și mai înțelept; învață pe cel drept, și el își va spori știința lui. 10 Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și priceperea este știința Celui Sfânt. 11 Căci prin Domnul se vor înmulți zilele tale și se vor adăuga ție ani de viață.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta