Când tristețea doare
Când tristețea doare
A pus stăpânire acum pe mine
O stare de apatie ciudată , in
Mă mișc cu greu ca niciodată
Să fac analiza vieții îmi vine ...
Și tristețea doare ,doare tare
Iar stropii de rouă se contopesc
Cu lacrimile ce se rostogolesc,
Inundând bujorii care dau în floare.
Te caut prin gradina dragă ție,
Unde te găseam mereu plivind ,
Prin via ce-o curățai rând cu rând
Tu tată,erai a noastră bucurie.
Te simți orfan când nu mai ai părinți ,
Chiar dacă ești și tu deja bunic,
Ai vrea să oprești timpul în loc un pic,
Dar,nicidecum nu poți să te mai minți .
Așa-i lăsată viața pe pământ ,
Are un punct terminus sortit
Doar,până acolo avem de trăit
Cu moartea n-avem niciun legământ !
Moarte, cât ești de perversă și rea
Nimeni nu-ți poate scăpa din gheară
Tu, te manifești precum o fiară
Ce mușcă și atacă pe cine vrea ea.
Dar,sufletul zboară spre cerul senin,
Urcând încetișor,ca un abur fin
Spre Împărăția Creatorului divin,
Unde nu este durere nici suspin!
Valentina Petraru
Comentarii
Trimiteți un comentariu