Fapte 10, 1-16


 

Prochimen, glasul al 4-lea (Psalm 103: 5, 1)

Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc;

Stih: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte.

1 Iar în Cezareea era un bărbat cu numele Corneliu, sutaș, din cohorta ce se chema Italica, 2 Cucernic și temător de Dumnezeu, cu toată casa lui și care făcea multe milostenii poporului și se ruga lui Dumnezeu totdeauna. 3 Și a văzut în vedenie, lămurit, cam pe la ceasul al nouălea din zi, un înger al lui Dumnezeu, intrând la el și zicându-i: Corneliu! 4 Iar Corneliu, căutând spre el și înfricoșându-se, a zis: Ce este, Doamne? Și îngerul i-a zis: Rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit, spre pomenire, înaintea lui Dumnezeu. 5 Și acum, trimite bărbați la Iope și cheamă să vină un oarecare Simon, care se numește și Petru. 6 El este găzduit la un om oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă este lângă mare. Acesta îți va spune ce să faci. 7 Și după ce s-a dus îngerul care vorbea cu el, Corneliu a chemat două din slugile sale de casă și pe un ostaș cucernic din cei ce îi erau mai apropiați. 8 Și după ce le-a istorisit toate, i-a trimis la Iope. 9 Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum și se apropiau de cetate, Petru s-a suit pe acoperiș, să se roage pe la ceasul al șaselea. 10 Și i s-a făcut foame și voia să mănânce, dar, pe când ei îi pregăteau să mănânce, a căzut în extaz. 11 Și a văzut cerul deschis și coborându-se ceva ca o față mare de pânză, legată în patru colțuri, lăsându-se pe pământ. 12 În ea erau toate dobitoacele cu patru picioare și târâtoarele pământului și păsările cerului. 13 Și glas a fost către el: Sculându-te, Petre, junghie și mănâncă. 14 Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, căci niciodată n-am mâncat nimic spurcat și necurat. 15 Și iarăși, a doua oară, a fost glas către el: Cele ce Dumnezeu a curățit, tu să nu le numești spurcate. 16 Și aceasta s-a făcut de trei ori și îndată acel ceva s-a ridicat la cer.

Aliluia, glasul al 2-lea (Psalm 148: 1, 2)

Stih 1: Lăudați-L pe Domnul, cei din ceruri. Lăudați-L pe El întru cele înalte.

Stih 2: Lăudați-L pe El toți îngerii Lui. Lăudați-L pe El toate puterile Lui. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta