Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Nicon


 

Sfântul Nicon s-a născut la Napoli dintr-un tată păgân și o mamă creștină. El a fost ofițer roman la Napoli, fără a fi primit Sfântul Botez, deși mama lui îl învățase în taină credința creștină, fără știrea tatălui.
Când odată Nicon a fost trimis într-o campanie dificilă cu trupele lui, mama lui l-a sfătuit să-și facă semnul Sfintei Cruci dacă va vedea că este la strâmtoare și să cheme numele lui Hristos când viața îi va fi în pericol. Cu adevărat, ajungând pe frontul de bătălie, trupele lui au fost complet încercuite. Către sfârșitul bătăliei, văzându-se pierdut, Nicon și-a făcut în inimă semnul Sfintei Cruci și a strigat tare numele lui Hristos. Pe dată a simțit în el o putere neobișnuită cu care i-a pus pe fugă pe dușmanii care îl înconjuraseră, pe unii ucigându-i, pe alții înspăimântându-i de moarte.
Intrând apoi în cortul său, Nicon striga neîncetat, în uimire fiind: “Mare este Dumnezeul creștinilor. “
Trimițând mamei lui fericita veste a biruinței în împrejurări fără scăpare, în care numai semnul Sfintei Cruci a ajutat și numele lui Hristos, el a plutit în taină către Asia și ajungând la Cizic, a primit botezul din mâna arhiereului Teodosie, episcopul locului.
După botez, Nicon sa retras într-o mânăstire unde s-a dăruit studiului și ascezei, înainte de a muri, episcopului Teodosie i s-a poruncit în vedenie să-l sfințească pe Nicon urmaș al lui.
Pe dată bătrânul Teodosie l-a chemat pe Nicon la sine și l-a sfințit diacon; după aceea preot și apoi curând, episcop. La scurtă vreme după aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Nicon a revenit la Napoli unde a aflat-o pe mama lui încă în viață. După moartea mamei, împreună cu nouă ucenici, foști camarazi de arme, el s-a retras în Sicilia unde s-a dăruit predicării Evangheliei.
Acela a fost timpul uneia dintre cumplitele prigoane împotriva creștinilor. Prințul Quintianus l-a prins pe Nicon împreună cu ucenicii lui și i-a supus la mari chinuri. Cei o sută și nouăzeci de ucenici pe care îi avea atunci Sfântul Nicon au fost cu toții omorâți prin decapitare.
Pe Sfântul Nicon chinuitorul l-a legat de coada unui cal căruia i-a dat drumul în galop în josul unui defileu abrupt, apoi l-a bătut cumplit și l-a jupuit de viu; dar Sfântul a supraviețuit tuturor acestor schingiuiri. La sfârșit i s-a tăiat și lui capul, așa strămutându-se la locașurile cerești. Trupul lui a fost lăsat în câmp deschis, pradă păsărilor răpitoare.
Un anume păzitor de turme, care avea duh necurat, s-a împiedicat de trupul mort al Sfântului Nicon mucenicul și pe dată s-a vindecat. Vestind în împrejurimi despre aceasta, au aflat și unii creștini care au venit și au îngropat cu cinste acele sfinte moaște.
Sfântul Nicon a luat mucenicia în timpul împărăției lui Deciu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta