Pilde 8, 32-36; 9, 1-11


 

32 Și acum, fiilor, ascultați-mă! Fericiți sunt cei ce păzesc căile mele! 33 Ascultați învățătura, ca să ajungeți înțelepți, și nu o lepădați. 34 Fericit este omul care ascultă de mine și veghează în fiecare zi la porțile mele și cel ce străjuiește lângă pragul casei mele! 35 Cel ce mă află, a aflat viața și dobândește har de la Domnul; 36 Iar cel ce păcătuiește împotriva mea își păgubește viața lui. Toți cei ce mă urăsc pe mine iubesc moartea".

1 Înțelepciunea și-a zidit casă rezemată pe șapte stâlpi, 2 A înjunghiat vite pentru ospăț, a pregătit vinul cu mirodenii și a întins masa sa. 3 Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetății: 4 "Cine este neînțelept să intre la mine!" Și celor lipsiți de buna-chibzuială le zice: 5 "Veniți și mâncați din pâinea mea și beți din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. 6 Părăsiți neînțelepciunea ca să rămâneți cu viață și umblați pe calea cea dreaptă a priceperii!" 7 Cel ce ceartă pe batjocoritor își atrage disprețul, și cel ce dojenește pe cel fără de lege își atrage ocara. 8 Nu certa pe cel batjocoritor ca să nu te urască; dojenește pe cel înțelept, și el te va iubi. 9 Dă sfat celui înțelept, și el se va face și mai înțelept; învață pe cel drept, și el își va spori știința lui. 10 Începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu și priceperea este știința Celui Sfânt. 11 Căci prin Domnul se vor înmulți zilele tale și se vor adăuga ție ani de viață.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta