viața și învățătura Sfântului Constantin Sârbu, care evidențiază tema **Lacrimii și Harului**:

 

Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu (1905–1975) este un mare mărturisitor român al veacului al XX-lea, care a trecut prin suferințe crunte în închisorile comuniste pentru credința sa. Viața sa este o succesiune de pilde de credință și jertfă.

Iată o pildă creștină ortodoxă inspirată din 

***

## Pilda „Pâinea și Oglinda”

După ce Sfântul Constantin Sârbu a fost eliberat din temnițele comuniste (Jilava, Aiud, Gherla), unde a fost ars, bătut și chinuit pentru că nu s-a lepădat de Hristos, el a revenit la București. Era bătrân, bolnav, fără casă și fără nimic. Patriarhul i-a încredințat cea mai săracă și dărăpănată biserică din Capitală de la acea vreme: Biserica Sapienței.

Acolo, Sfântul nu avea nici măcar o cameră de locuit, dormind o vreme chiar pe băncile Gării de Nord sau între dărâmăturile bisericii.

Într-o zi, un tânăr intelectual, care-l admira pentru sfințenia sa din închisoare, a venit să-l viziteze. Văzând sărăcia lucie a părintelui – o singură masă, un pat de scânduri și puține cărți prăfuite – tânărul a vrut să-i aducă o învățătură.

— Părinte, eu nu înțeleg... Ați trecut prin iad, ați avut o credință de granit, ați fost model de mărturisire! Dar acum, de ce vă mulțumiți cu o așa sărăcie? V-ați pierdut râvna de a clădi ceva în lume?

Părintele Constantin Sârbu l-a ascultat blând și i-a zâmbit. Apoi, a luat o bucată de pâine uscată de pe masă și a pus-o alături de o mică oglindă spartă, pe care o găsise cineva prin curtea bisericii.

— Fiul meu, i-a spus Preotul, îți voi da două lecții. Una despre **pâine** și una despre **oglindă**.

**1. Despre Pâine:**

— Când am fost flămând și chinuit în temniță, pâinea aceasta, oricât de amară și puțină, era chipul lui Hristos. Ea ne dădea putere să răbdăm. Afară, oamenii au pâine multă, dar nu știu cui să-i mulțumească. Ei își fac din pâine un scop și se luptă pentru ea ca și pentru un idol. **Am învățat în închisoare că nu pâinea ne ține vii, ci *Harul* din spatele ei.**

**2. Despre Oglindă:**

— Când eram închis, nu aveam oglindă. Nu vedeam cum mi se zbârcește fața, cum îmi albește barba. Eram tot timpul cu ochii *înăuntru*, la suflet. Acum, când sunt liber și pot avea lucruri frumoase, nu vreau să mă las amăgit de oglinda din lume.

Părintele a continuat:

— **Lumea aceasta este ca o oglindă. Când e lustruită și plină de bogății, nu te arată pe tine, ci doar *strălucirea deșartă a lucrurilor din jur*.** Te face să te uiți la haina ta, la casa ta, la titlurile tale. Adevărata *oglindă* a creștinului este **suferința** și **necazul**. Acolo, în zdrențe și în lipsă, vezi cu adevărat cine ești, cât de mult *îl iubești* pe Hristos și cât de mult *te iubește* El.

— Eu am fost scos din întuneric și am primit cea mai mare bogăție: **libertatea de a sluji lui Hristos** în cea mai săracă biserică. Aici, nu mă amăgesc cu oglinzi, ci mă hrănesc cu Adevărul.

Tânărul a plecat rușinat și plin de înțelepciune, înțelegând că Sfântul Constantin Sârbu trăia în sărăcie nu din neputință, ci din **alegerea de a vedea harul lui Hristos dincolo de orice formă pământească de bogăție**.

***

### Tâlcul Pildei (Învățătura Sfântului)

Pilda arată că, pentru Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu:

1.  **Pâinea** este prețuită nu pentru valoarea sa materială, ci ca simbol al **Harului divin** care susține viața.

2.  **Oglinda** (lumea) este un simbol al **amăgirii** și al *gândului de slavă deșartă*. Adevărata cunoaștere de sine se obține prin nevoință și suferință, unde nu există străluciri exterioare care să distragă de la starea sufletului.

3.  Viața sa, de la orfan sărac la mare mărturisitor, este o **alegere conștientă a smereniei** ca supremă armă împotriva mândriei și a duhurilor veacului.