Pilda Păstorului Mut și a Ciumeței

 Foarte frumos! Iată o pildă creștină ortodoxă, inspirată din viața și 

***

 

În anul 1774, când ciuma bântuia cumplit mahalalele Bucureștiului, iar frica era mai grea decât boala, boierii și preoții hotărâră să aducă moaștele unui sfânt. Așa au ajuns în cetate moaștele Cuviosului **Dimitrie din Basarabov**, aduse de oștile ruse.

De frica bolii, un tânăr preot din Dealul Patriarhiei, anume Părintele Matei, a încuiat în grabă ușa casei sale și a rupt orice legătură cu lumea. Venea din Basarabia și știa povestea simplă a Sfântului Dimitrie, un păstor smerit care, deși iubit de Dumnezeu, a ales să-și ascundă sfințenia, murind singur între două lespezi de piatră, în adâncul Lomului.

„Ce folos are un sfânt mut și ascuns?”, se gândea Părintele Matei, tremurând de spaimă. „Ne trebuie un sfânt viteaz, care să țipe, să alunge boala, nu unul care s-a lăsat înghițit de râu!”

Într-o noapte, Matei a avut un vis. Se făcea că stătea în inima Bucureștiului, dar totul era întuneric și miros greu de boală. Dintr-o dată, dinspre Dâmbovița, a venit un vânt puternic, dar nu de furtună, ci un curent de aer cald, ce aducea cu el miros de pământ reavăn și iarbă cosită.

Din mijlocul acestui curent, a apărut Sfântul Dimitrie. Nu purta straie scumpe, ci o tunică simplă și un toiag de păstor. Nu vorbea, dar fața lui era o rugă neîncetată.

Sfântul s-a așezat lângă un mormânt proaspăt și a început să sape cu palmele. Preotul Matei, uimit, a văzut că din groapă ieșeau, în loc de țărână, fum negru și siluete mici de duhuri rele.

Când Dimitrie le-a văzut, nu a strigat, nu le-a poruncit, ci doar a ridicat mâna și a arătat spre un loc, de parcă i-ar fi spus cu blândețe: **„Acolo, înapoi!”**

Duhurile au început să se târâie spre locul arătat, înfricoșate nu de forța, ci de *smerenia* Sfântului.

Apoi, Sfântul s-a așezat pe pământ și a început să *plângă*, dar lacrimile sale nu erau obișnuite. Ele se prefăceau în picături de apă, care cădeau pe pământul uscat al cetății. Pe unde cădea o lacrimă, iarba răsărea proaspătă și boala se retrăgea.

Părintele Matei, văzând minunea, a vrut să-l întrebe pe Sfânt: „De ce nu vorbești, Sfinte? De ce te-ai ascuns în Lom?”

Dar înainte să deschidă gura, a simțit o mână blândă pe umăr. Era chiar Sfântul Dimitrie, care i-a șoptit în gând, cu o voce mai tăcută decât o șoaptă:

— **Nu forța alungă duhurile, ci umilința. Nu strigătul vindecă, ci lacrima curată.** Eu am ales să fiu un sfânt al tăcerii și al ascunderii, ca să arăt că puterea lui Hristos se desăvârșește în neputință. Eu nu sunt „mut”, ci ascult *Glasul Domnului* și nu glasul slavei.

În acel moment, Matei s-a trezit. Era dimineață. A alergat repede la Catedrală, unde moaștele Sfântului erau așezate. A căzut în genunchi, înțelegând că adevăratul ocrotitor nu este cel care se laudă, ci cel care se jertfește în tăcere.

De atunci, Părintele Matei și-a deschis casa și inima. Nu s-a mai temut de ciumă, ci de lipsa de credință, vestind în toată cetatea că **Bucureștiul este apărat nu de un scut de fier, ci de o inimă smerită, a Păstorului tăcut din Lom.**

***

### Tâlcuirea Pildei

1.  **Smerenia Ascunsă (Sfântul în Lom):** Sfântul Dimitrie a fost un cuvios care și-a ascuns sfințenia (smerenia extremă). Dumnezeu i-a lăsat moaștele sub apă și pământ mult timp, arătând că El prețuiește sfințenia *nepătată de mândrie*, nu pe cea căutătoare de slavă omenească.

2.  **Toiagul și Lacrimile:** Faptul că Sfântul apare ca un păstor și nu ca un arhiereu sau rege arată că Dumnezeu lucrează prin cei simpli. Lacrimile sale transformate în apă sunt simbolul rugăciunii arzătoare, care *sfințește pământul* și aduce vindecare, în contrast cu frica preotului.

3.  **Puterea Tăcerii:** Pilda arată că Sfântul Dimitrie nu luptă cu zgomot sau porunci, ci prin *smerenia Duhului*. Duhurile necurate și bolile nu se tem de forța brută, ci de sfințenia autentică, care este o putere liniștită.

4.  **Ocrotitorul Bucureștiului:** Sfintele sale moaște au venit în București într-o vreme de mare restriște, nu pentru a fi adorate, ci pentru a aduce *vindecarea* prin prezența tăcută a harului. El este modelul de smerenie pe care toți cei din Capitală sunt chemați să-l urmeze.