DESPRE IERURGII

Sunt rugăciuni de binecuvântare și sfințire a omului în diferite momente și imprejurări ale vieții, precum și de binecuvântarea și sfințirea firii înconjurătoare si a diferitelor obiecte sau lucruri de folos omului.

227. Care este rostul și scopul ierurgiilor?

Să curățească și sa binecuvânteze pe om și firea înconjurătoare sau vietățile ș

i lucrurile de care omul are nevoie pentru trai sau pentru mântuirea sufletului și preamărirea lui Dumnezeu. Căci păcatul primilor oameni a adus stricăciunea și nefericirea nu numai în viața omenească, ci a stricat și armonia dintru început a firii înconjurătoare, când toate cele ce făcuse Domnul "erau bune foarte" (Fac. 1, 31). Greșeala protopărinților neamului omenesc a tulburat si pacea celorlalte viețuitoare, peste care Dumnezeu îl făcuse pe om stăpân (Fac. 1, 28-30) și a prihănit pământul, din care omul fusese zidit, pe care e silit să traiască, din care el își trage hrana ș

i mijloacele de trai și cu care este prin urmare înfrățit în aceasta viata. Asupra tuturor acestora apasă blestemul Ziditorului, de după căderea lui Adam: "...Blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneala sa te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămida iți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului! în sudoarea fetei tale iți vei manca pâinea ta, pana te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce" (Fac. 3, E-E). Urmările păcatului au păgubit deci nu numai ființa omeneasca, ci s-au răsfrânt asupra întregii firi, făcând-o sa sufere împreuna cu omul, sa aștepte și sa dorească și ea izbăvirea din stricăciune, precum ne spune Sfântul Apostol Pavel: "Căci făptura a fost supusa deșertăciunii, - nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o - cu nădejde, pentru ca și făptura însăși se va izbăvi din robia stricăciunii, ca sa fie părtașa la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci știm ca toată făptura împreuna suspina și împreuna are dureri pana acum" (Rom. 8, E-E). Căzuta sub înrâurirea și puterea celui râu, din pricina păcatului omenesc (Efes. 2, 2), firea văzuta a căpătat, odată cu omul, putința de a fi adusa din nou la curățenia și armonia dințaru început, prin venirea Mântuitorului. Îmbrăcând cu adevărat firea omeneasca, Mântuitorul Și-a legat toată viata Sa pamânteasca de natura; mergând pe pământ, a străbătut ogoarele și lanurile, a iubit florile câmpului și a admirat pasările cerului, pe care le-a dat pilda omului pentru strălucirea și frumusețea lor, a mâncat roadele pământului, S-a botezat în apa Iordanului, a fost uns cu mir și aromate. Astfel, sfințind El însuși firea omeneasca pe care a purtat-o, Mântuitorul a lăsat sfinților Săi Apostoli și puterea de a sfinți firea înconjurătoare, de a o sustrage de sub înrâurirea și stăpânirea celui râu (Matei E, 8; Marcu E, E-E), de a o aduce din nou sub înrâurirea harului dumnezeiesc, spre slava lui Dumnezeu și spre folosul omului. De aceea, Biserica Ortodoxa binecuvântează toate lucrurile firii: florile și iarba câmpului, țarinile, livezile și lanurile, roadele pământului și fructele pomilor, ramurile arborilor, mâncărurile și tot ceea ce vine în atingere cu omul, după folosul și trebuințele fiecăruia. Ea binecuvântează de asemenea și munca credinciosului, ocupațiile și îndeletnicirile cu care acesta își întreține viata, începutul și sfârșitul oricărei munci, precum și momentele, întâmplările și împrejurările cele mai de seama din viata noastră, atât cele de bucurie cât și cele de întristare. Toate rugăciunile și slujbele săvârșite cu un astfel de scop și în asemenea împrejurări poarta m general numirea de ier urgii. E. Care sunt deci roadele sau urmările ier urgiilor? Prin ele puterea sfințitoare și înrâurirea curățitoare a Bisericii se revarsă atât asupra ființei omenești, cât și asupra întregii firi, scoțând-o de sub puterea blestemului și sfințind-o. Cu alte cuvinte, prin Biserica, adică prin slujitorii ei, se împărtășește și firii neînsuflețite, precum și vietăților necuvântătoare, harul dumnezeiesc, în măsura care le este de trebuința. Astfel, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, "orice făptura a lui Dumnezeu este buna și nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulțumire, căci se sfințește prin cuvântul lui Dumnezeu și prin rugăciune" (I Tim. 4, 4-5). Firea văzuta, care pana aici era mai degrabă potrivnica omului, devine în felul acesta un mijloc prielnic de trai și un ajutor spre mântuire, fiind împreuna părtașa cu omul la preamărirea Ziditorului. Omul, împăcat din nou cu Dumnezeu, atrage deci cu sine toată zidirea din nou spre Dumnezeu și o apropie de El, ca totul sa fie străbătut și desăvârșit de harul dumnezeiesc. Ier urgiile pregătesc astfel și prevestesc făptura cea noua care va sa vie, transfigurarea creațiunii sau acel "cer nou" și "pământ nou", pe care le-a văzut Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan în descoperirea primita (Apo. E, 1) și pe care le așteptam, potrivit făgăduinței, după sfârșitul veacului acestuia (II Petru 3, E). E. Cum putem răspunde acelora care disprețuiesc ier urgiile? Răspundem ca puterea de înrâurire a lucrării dumnezeiești nu poate fi mărginita numai la sufletul omului. Căci omul este nu numai suflet, ci și trup, este o ființa legata de pământ și de întreaga fire văzuta, în mijlocul căreia trăiește: trupul lui e zidit din pământ, adică din aceleași elemente din care e alcătuita întreaga zidire; din aceasta își trage hrana și izvoarele de întreținere a ființei sale trupești, e înfrățit cu ea. Firea văzuta trăiește deci în om, face parte din alcătuirea ființei sale și trebuie deci Sfințita ca și sufletul lui. Căci Mântuitorul nu este numai Mântuitor al sufletelor, ci și al trupurilor. Când mâncam ceva Sfințit, noi înșine ne sfințim și, dimpotrivă, dacă mâncam ceva necurat, noi înșine ne întinam. Sfințirea naturii este deci o condiție a sfințirii sufletului. Or, tocmai acesta este rostul sau scopul ier urgiilor. Ier urgiile sunt tot atât de vechi ca și Biserica. Ba, pe unele din ele le moștenim încă din Legea Veche, ca de pilda, curățirea femeii lăuze la E de zile după naștere (vezi Levi. E; Luca 2, E-E); pe altele le-a săvârșit Mântuitorul însuși (tămăduirea bolnavilor, izgonirea duhurilor necurate, binecuvântarea pruncilor, a pâinii, a vinului și a Paștilor s.a.); în sfârșit, despre cele mai multe dintre ele ne vorbesc Sfinții Părinti și scriitorii bisericești din primele veacuri creștine, ca: Sf. Iustin Martirul și Filosoful și Nerotulian în secolul III; Sf. Vasile cel Mare, în sec. IV s.a. Rugăciunile pentru binecuvântarea și sfințirea apei (aghiazma), a untdelemnului și a fructelor, feștanii pentru ploaie s.a. găsim amintite chiar în cele mai vechi rânduieli și așezăminte bisericești, ca Așezămintele Sfinților Apostoli din veacurile III-IV (Cart. VII, cap. E,E,E; Cart. VIII, cap. E,E,E,E s.a. ), precum și în cele mai vechi cârti de slujba, ca Evhologhiul (Molitfelnicul) Episcopului Sera pion de Temuși din Egipt, din veacul al IV-le-a. Pe toate le găsim în aceeași carte de slujba, unde aflam și rânduiala Sfintelor Taine, adică în Evhologhiu sau Molitfelnic (cartea cu rugăciuni sau cu molitve). E. Prin ce se aseamănă ier urgiile cu Sfintele Taine? Întâi prin aceea ca și unele și altele mijlocesc harul și sfințirea omului; al doilea, prin aceea ca și unele și altele lucrează în chip tainic, prin puterea nevăzuta a harului dumnezeiesc. E. Prin ce se deosebesc ier urgiile de Sfintele Taine? Întâi prin aceea ca Sfintele Taine sunt întemeiate de către Mântuitorul însuși și privesc numai viata omului, sfințind momentele sau împrejurările cele mai de seama din cursul ei; ier urgiile sunt orânduite de Biserica și au un câmp de înrâurire mai larg, privind nu numai viata omului, ci și natura (firea) și făpturile necuvântătoare. De aceea unele se și săvârșesc în afara locașului bisericesc, în case și în sânul naturii. Al doilea, se deosebesc prin aceea ca Tainele sunt slujbe de temelie pentru mântuirea omului, unele din ele fiind de neapărata trebuința pentru mântuirea oricărui creștin (ca Botezul, Mir ungerea, Pocăința, împărtășirea); pe când, în ce privește ier urgiile, acestea dacă nu sunt toate absolut necesare pentru mântuire, conduc toate la mântuire, aducând sfințire omului și naturii. Ele susțin, în viata credinciosului, harul și sfințenia, pe care le căpătam prin Sfintele Taine, făcându-le mai lucrătoare. Mai trebuie spus de asemenea ca ier urgiile au un loc de mijloc intre Taine și rugăciunile individuale ale creștinului. Ele se referă la multiplele trebuințe concrete ale omului, ca și rugăciunile lui individuale. Dar fiind săvârșite de preot, aduc o împlinire mai sigura a celor cerute, căci în rugăciunea preotului e prezenta Biserica, în numele căreia el se roagă și face rugăciunea pentru credincioși. E. Unde și când se săvârșesc ier urgiile? Unele se săvârșesc în biserica, de pilda: molitva mamei la E de zile după naștere, sfințirea vaselor și a vesmintelor bisericești s.a.; altele, în case: feștaniile, ier urgiile în legătura cu înmormântarea s.a.; iar altele, afara din case, pe câmp: binecuvântarea țarinilor, a holdelor și a fântânilor s.a. Cât privește timpul în care se săvârșesc, unele ier urgii sunt legate de anumite sărbători sau date din cursul anului bisericesc, ca binecuvântarea salciei, la Florii, și a ouălor roșii, la Paști, Agheasma Mare, la Boboteaza; altele însa nu sunt legate de nici un soroc anumit, ci se săvârșesc oricând este de trebuința: feștaniile prin case, care se fac de obicei miercurea și vinerea, dezlegările și rugăciunile la diferite trebuințe. E. Cine poate săvârși ier urgiile? Pe unele din ele, numai episcopul, pe celelalte, preotul. E. În cațe se împart ier urgiile după menirea lor? În doua: a) Unele pentru lucruri. b) Altele pentru persoane. E. Care sunt cele mai de seama ier urgii privitoare la lucruri? Cea mai obișnuita sau cea mai des săvârșita la noi este Sfințirea apei (agheasma), deoarece apa este lucrul cel mai de trebuința și mai des folosit în viata de toate zilele; iar cea mai sărbătorească și mai dezvoltata este Sfințirea bisericii (slujba târnosirii).