REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​a. Viața ​Acest luminat dascăl și ierarh al Bisericii lui Hristos a fost cel mai de seamă mitropolit al Țării Românești din secolul XIX. S-a născut în București, în anul 1765, din părinți iubitori de Dumnezeu. Din botez se chema Gheorghe Miculescu. La vârsta de șapte ani, a fost dat să învețe carte la școala elinească de la Mânăstirea Sfântul Sava. Aici se împrietenește cu monahul Gherontie de la Mânăstirea Neamț, căruia îi devine ucenic. Dorind să slujească toată viața lui Hristos, după terminarea studiilor, tânărul ucenic părăsește casa părintească și se duce cu monahul Gherontie la Mânăstirea Neamț. Aici cunoaște pe marele stareț Paisie și gustă din frumusețea vieții duhovnicești. ​Prin anul 1790 este călugărit și hirotonit diacon de Cuviosul Paisie, primind numele marelui ierarh Grigorie Teologul. Apoi este rânduit, împreună cu duhovnicescul său părinte Gherontie, la traducerea operelor Sfinților Părinți din limba greacă în limba română. În anul 1812 călătoresc amândoi la...

​Ieri, 19 iunie, s-au împlinit 49 de ani de la întronizarea vrednicului de pomenire Patriarh Iustin Moisescu, cel de-al patrulea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, un ierarh de o profundă cultură academică și o aleasă vocație cărturărească. ​Născut la 5 martie 1910 în localitatea Cândești, județul Argeș, Patriarhul Iustin a rămas orfan de tată încă de mic copil, după ce părintele său a căzut pe câmpul de luptă în Războiul de Reîntregire. A urmat cursurile Seminarului Orfanilor de Război din Câmpulung-Muscel între anii 1922 și 1930. Datorită rezultatelor sale academice deosebite, a fost trimis de Patriarhul Miron Cristea să își continue studiile teologice la Atena și Strasbourg. În anul 1937, a obținut titlul de doctor în teologie la Universitatea din Atena cu o lucrare de referință despre Evagrie din Pont. ​Cariera sa a fost marcată de o prestigioasă activitate didactică, predând Noul Testament la facultățile de teologie din Varșovia, Cernăuți și București. În anul 1956 a i...

    ​Capitolul I: Creația, timpul liturgic și tainele prefigurate ​Întreaga creație îl are pe om drept cunună, chemat să fie un cocreator împreună cu Dumnezeu. La început, Duhul lui Dumnezeu Se purta deasupra adâncurilor, iar pământul era netocmit și gol. În mijlocul acestei lucrări divine, a fost creat omul—cununa creației—care primește suflarea de viață prin lucrarea Duhului Sfânt. ​Din coasta lui Adam este adusă Eva. Prin această lucrare, Dumnezeu prefigurează, pe de o parte, Taina Nunții, iar pe de altă parte, trimiterea Duhului Sfânt (Duhul Adevărului) și întemeierea văzută a Bisericii. Purcederea femeii din bărbat este o imagine pământească ce trimite cu gândul la purcederea Duhului de la Tatăl, aspect ce explică și trăsăturile subtile, pline de blândețe și ocrotire părintească (adesea asociate simbolic cu o prezență mângâietoare), pe care le regăsim transpuse în erminia unor icoane ortodoxe. Încă de la începuturi, deși purceasă și nu creată în același mod ca bărbatul...

 

  ​Într-o chilie smerită, ascunsă pe stâncile abrupte ale Sfântului Munte Athos, trăia un bătrân sihastru împreună cu ucenicul său. Într-o vară, o secetă cumplită a lovit muntele, iar puținele legume din grădina lor s-au uscat. Ucenicul, privind pământul crăpat, s-a lăsat copleșit de o îngrijorare amară. Zi și noapte se frământa: „Ce vom mânca la iarnă? Cu ce ne vom îmbrăca dacă hainele ni se rup și nu avem nimic de schimb?” ​Văzându-i tulburarea, bătrânul l-a luat de mână și l-a dus pe prispă. Pe masă se aflau două lucruri: o pasăre mică, pe care ucenicul o modelase din lut în clipele de răgaz, și o privighetoare vie care cânta pe o creangă de măslin. ​— Spune-moi, frate, a zis bătrânul, care dintre aceste două păsări crezi că se îngrijorează mai mult de ziua de mâine? — Desigur că niciuna, avvă, a răspuns ucenicul zâmbind trist. Pasărea de lut nu simte nimic, iar privighetoarea cântă fără grijă. — Vezi tu, a urmat sihastrul, pasărea de lut este asemenea omului care a lăsat c...

    22 Luminătorul trupului este ochiul f ; deci, dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; 23 dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care se află'n tine este întuneric, cu cât mai mult întunericul! 24 Nimeni nu poate sluji la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va alipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui Mamona g . 25 De aceea vă spun: Nu purtați grijă pentru viața voastră ce veți mânca și ce veți bea, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca; oare nu este viața mai mult decât hrana și trupul decât îmbrăcămintea? 26 Priviți la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare, și Tatăl vostru Cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult altceva decât ele? 27 Și cine dintre voi, purtându-și grija, poate să-i adauge staturii sale un cot? 28 Iar de îmbrăcăminte de ce purtați grijă? Luați seama la crinii câmpu...

  1 Așadar, fiind noi îndreptățiți din credință, pace avem cu Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, 2 datorită Căruia am și avut, prin credință, cale deschisă la harul acesta a în care stăm și ne lăudăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu b . 3 Și nu numai atât, dar și în necazuri ne lăudăm, bine știind că necazul rodește răbdare, 4 iar răbdarea, încercare, iar încercarea, nădejde. 5 Iar nădejdea nu face de rușine, pentru că iubirea lui Dumnezeu s'a vărsat în inimile noastre prin Duhul Cel Sfânt care ni s'a dat. 6 Că'n timp ce noi eram încă neputincioși, la vremea cuvenită Hristos a murit pentru cei nelegiuiți 7 - căci cu greu va muri cineva pentru un drept; și pentru cel bun poate că'ndrăznește cineva să moară -; 8 dar Dumnezeu Își arată iubirea față de noi prin aceea că Hristos a murit pentru noi pe când noi eram încă păcătoși. 9 Cu atât mai mult acum, prin urmare, când suntem îndreptățiți întru sângele Lui, prin El ne vom mântui de mânie c . 10 Că dacă'n timp...

  ​„Luați seama la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc nici nu torc. Și vă spun vouă că nici Solomon întru toată slava sa nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceștia” (Mat. 6, 28- 29). ​Bogatul nu trebuie să se semețească întru bogăția sa ​“Celor bogați în veacul de acum poruncește-le, să nu se înalțe cu gândul, nici să nădăjduiască spre bogăția cea nestătătoare”. Această învățătură a dat-o Pavel ucenicului său Timotei (I Tim. 6, 17). ​Este vrednic de luarea aminte a noastră, că Apostolul nu oprește bogăția în sine, nu a zis: „insuflă bogaților, să fie săraci, și să arunce bogăția lor”. Ci: „insuflă-le să nu se semețească”. El știa, că prețuirea peste măsură a bogăției și umblarea și alergarea după dânsa purcede de la mândrie, și că din contra cel smerit nu pune în ea vreo mare vrednicie, nici întrebuințează la ea râvnă mare. El știa, că bogăția nu este oprită, numai dacă cineva, o întrebuințează la ceea ce este de trebuință. Adică, precum vinul în sine nu este ceva rău; ci ră...

  ​Ați auzit din Sfânta Evanghelie de astăzi că nimeni nu poate sluji la doi domni. Nimeni nu poate sluji și lui Dumnezeu și lui Mamona, adică lui Satana, întrucât cel ce crede în Dumnezeu nu mai este rob al iubirii de argint, iar cel ce se face rob al iubirii de argint, acela nu poate fi credincios lui Dumnezeu. Dumnezeu ne poruncește să căutăm Împărăția Lui, dar noi căutăm argintul; Dumnezeu ne spune să ne îngrijim de îndreptarea, noastră pe calea faptelor bune, dar noi, noaptea și ziua, nu ne îngrijim decât să adunăm bani. Dumnezeu, de vom sluji Lui, ne făgăduiește nu numai bunătățile cele cerești, ci și pe cele pământești; noi însă ne facem robi iubirii de argint și nădăjduim de la averea aceasta pământească tot binele și toată fericirea noastră. Pentru aceasta să ascultăm ce ne spune Apostolul Pavel, grăind: „Rădăcina tuturor răutăților este iubirea de argint, pe care unii, poftind-o, s-au rătăcit de la credință și s-au străpuns pe ei înșiși cu dureri multe“ (1 Timotei 6, 10)...

​Frați creștini, ​Sfânta Evanghelie care s-a citit astăzi cuprinde multe învățături folositoare sufletului. În aceste învățături evanghelice ale Mântuitorului nostru, vedem mai întâi cum trebuie să fie sufletul omului, pentru ca să nu-l stăpânească patima iubirii de argint. După aceea, dumnezeiescul Învățător înalță inima omenească de la grijile față de lucrurile pământești, care o frământă adesea atât de mult, și aprinde în suflet încrederea desăvârșită în iubirea și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru om. Deci ascultați cu toată luarea aminte și cu toată evlavia această cerească învățătură. ​„Și a zis Domnul: luminătorul trupului este ochiul: deci, de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat“. (Matei 6, 22) ​Ochiul este organul cel mai delicat și cel mai însemnat al trupului omenesc. El este întocmai ca o fereastră prin care omul privește în lumea înconjurătoare și ia cunoștință de tot ce există. De aceea se zice că ochiul este lumina trupului și că de va fi ochiu...

  ​În Duminica a treia după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne pune în față una dintre cele mai profunde și mai eliberatoare învățături ale Mântuitorului Iisus Hristos: îndemnul de a nu ne lăsa copleșiți de grijile vieții. „Nu vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți îmbrăca... Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 25-33). ​Această duminică coincide în mod minunat cu pomenirea Soborului Sfinților Sfântului Munte Athos (Sfinții Athoniți). Nimeni nu a întrupat mai deplin această detașare sfântă de grijile lumii decât acești cuvioși părinți. Părăsind zbuciumul cetăților și iluziile confortului material, monahii aghioriți s-au retras în stâncile și codrii Athonului, transformându-și viața într-o neîncetată căutare a Împărăției cerurilor. ​Tirania grijilor zilnice ne orbește adesea sufletul, făcându-ne să uităm că Dumnezeu, Care hrănește păsările cerului și îmbracă crinii ...

  Am avut prieteni mii – Poezie-Rugăciune ​Am avut prieteni mii și frați aveam milioane, Am avut și frați bogați, dar și muritori de foame, Când eram cu voi în lume, eu pe toți vă ajutam Și din prea multă iubire, tuturor bine făceam. Toate câte vă lipseau, tuturor vă dăruiam, fiindcă aveați suflet frumos, ce suspina dureros. ​V-am vorbit atunci în pilde și vă spuneam despre toate și despre împărăție și despre viață și moarte. ​Eu pe toți vă aștept acasă să vă așez cu a mea iubire pe toți la sfânta mea masă, Să vă dau din a mea pâine și a vieții sfântă apă, Să vă arăt că sunt părinte, că vă sunt mamă și tată. ​ Autor: teolog și jurnalist Daniel Caranda. Locație și dată: Orșova, 1 iulie 2020.

  ​ Autor: Daniel Caranda, teolog și jurnalist ​Expresia latină Habent sua fata libelli (Cărțile își au destinul lor) nu este doar o constatare filosofică, ci o realitate vie pe care istoria culturii noastre o confirmă la fiecare răscruce de veacuri. Dincolo de filele îngălbenite de vreme și de coperțile de piele roasă de trecerea deceniilor, cărțile vechi poartă în ele amprenta comunităților care le-au zămislit, le-au citit și le-au salvat din fața vitregiilor timpului. Un astfel de destin dramatic și binecuvântat este celebrat zilele acestea în Sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române, printr-o expoziție unică ce marchează împlinirea a 190 de ani de existență a Seminarului Central din București. ​Evenimentul cultural inaugurat recent reprezintă mai mult decât o simplă expunere de rarități bibliofile; este o oglindă a modului în care învățământul teologic a plămădit identitatea spirituală și academică a spațiului românesc. Vechea bibliotecă a Seminarului Central, ...