Mai am timp
Cât mai am cerneală-n călimară,
Câtă vreme pana nu mi se tocește,
Câtă vreme viața nu îmi e amară
Și cât mintea încă îmi sclipește,
Scriu. Mai am încă destule a spune:
„De la lume adunate și înapoi la lume date”.
Le mai îndulcesc, le pun înțelepciune,
Câtă am și eu... mai multă nu se poate!
Stau și eu ca mulți pe „dunga vieții”,
Stau mereu în echilibru instabil,
Dar mă bucur de anii bătrâneții –
Anii când devin iarăși copil.
Stau pe „grinda cerului” cu cotul
Și privesc, privesc la furnicarul lumii.
Caut, caut ca să îi dezleg rostul:
Cei mai harnici și cinstiți? Nebunii!
Alteori, sunt printre ei – normal, nebunii –
Cutezăm să ținem cerul doar pe umeri:
Știm că va veni cândva sfârșitul lumi...
Dar mai e, nu cuteza anii să-i numeri!
Am învățat atâtea de-a lungul unei vieți!
Am venit ca apa și trece-voi ca vântul,
Dar sper că voi mai prinde dimineți,
Să mă închin la soare, în timp ce calc pământul!
Violeta Damian

Comentarii
Trimiteți un comentariu