Curajul visului
Întorc fruntea dinspre al lumii labirint,
furată de-un spectacol de pe-aproape:
orchestră dirijată de-un maestru spirit,
vioara întâi, cu sufletul în două ape.
Nu reușesc să îi cuprind notele prin valuri albe,
aleargă-n sus și-n jos, ca înspre prima întâlnire.
stele aprinde, licurici ascunși în viitoare fapte,
curajul visului rescris după o lungă așteptare.
Ce lume, ce mai feerie, ca și un prooroc pornit
să-mi iscălească viitorul în numele credinței,
să-l scrie el cu mâna sa, pe un papirus învechit
și să-l trimită c-un porumbel la steaua biruinței!
Nu-mi recunosc inima, pusă pe fapte mari,
tronează pe-un divat mai ca o împărăteasă.
nu stiu de a băut din elixir vrăjit de căutări
ori eu nu știut cu cine merg spre a cerului casă.
Dă ordine, bate din aripi, ciripeste ca un pițigoi,
se adună și se strânge după a versului pornire.
aș zice că-i păun ce a băut din păcate de altoi,
n-o recunosc a fi a mea, știind-o din pruncie.
Privește către mine cuprinsă de înfrigurare:
dar ce vrei soro, n-ai zis că am uitat visa,
c-am omorât cu fiecare lacrimă înghițită
muzica florilor, ecoul lor, promise paradise...
De azi sunt căpitan, busola mi-e in vine,
direcția n-o spun, te voi surprinde-n bucurie
te voi purta spre apele limpezi, rescrisul mâine
cu muzica în rime, voi sterge lacrima din amintire
MB

Comentarii
Trimiteți un comentariu