Umilința

Un frate oarecare, silitor fiind, isi facea rugaciunea si pravila impreuna cu alt frate al lui si cum incepea a citi, il biruiau lacrimile si umilinta sa. Pentru aceea nu putea sa citeasca, ci lasa cate un stih din psalmi. Odata l-a rugat vecinul lui sa-i spuna ce gandeste cand sta el la pravila si rugaciunea sa, de plange cu asa amar?

Iar el i-a raspuns:

- Iarta-ma, frate, ca totdeauna cand stau la pravila si rugaciunea mea, vad pe Judecatorul si pe mine ca pe un osandit stand, intrebat si mustrat fiind si zicandu-mi Judecatorul: pentru ce ai facut cutare pacat si cutare? Si de aceea eu nu mai stiu ce voi raspunde, ca mi se astupa gura de vadirea cugetului meu si nu pot citi, ci las cate un cuvant din psalmi. Ma iarta, frate, ca si pe tine te smintesc si pentru aceea, frate, daca vei vrea, sa facem separat fiecare pravila sa.

Raspuns-a lui fratele, zicand:

- Nu, frate, ca eu macar de nu am darul umilintei, ca sa pot plange, vazandu-te pe tine, ma vad si ma cunosc pe mine nevrednic si ticalos.

Iar Dumnezeu vazand smerenia lui, i-a dat si lui darul umilintei si lacrimi ca si celuilalt.