NCHINARE MARELUI NOSTRU POET NAȚIONAL, MIHAI EMINESCU: Mărturisire NEAMUL ROMÂNESC nu piere… Constantin ANTON, președintele Cenaclului literar artistic „IA*ȘI SCRIE”, Iași - România

Ce fericire să-ți simți sufletul Neamului în sufletul tău; să se bucure copiii tăi că aparține unui Neam; că aici sunt mormintele și sufletul străbunilor, că aici se înzidesc spiritele celor ce vor veni!
Ce bucurie să stai la masă cu ai tăi, indiferent de gânduri, de sentimente, de străluciri, de măriri, de inocențe; o masă cu cei dragi inimii tale e mai mult decât o înflorire a spiritului, e o binecuvântare, un miez de dor în desfășurarea sufletului acolo unde Neamul Românesc sălășluiește milenar, acolo unde razele speranței flutură pe vechiul, sincer, străvechiul tricolor, sărutat de eroii noștri aflați pe tranșeele hotarului de Țară!
Ce împlinire să scrii despre Neam și Țară; să aduci omagiu fiecărei împliniri, bunăstări, uniri; să simți că prin gândurile tale se-aud ecouri din vechimi ale celor numiți sau nenumiți ce și-au dăruit sufletul, inima, ființa pe altarul Ființei Neamului Românesc acolo unde fiecare ar trebui să fim o flacără vie, aprinsă, ofrandă întru re-generararea celor tineri, europenizați, celor fără hotare istorice, geografice, religioase, familiale, civice, comunitare etc.
Cât mai putem spune SUNT ROMÂN, iarba nici jurul nostru nu piere, izvoarele nu vor seca, cerul nu se va întuneca, zorile vor fi fericite, cântecele de iubire, doinele, dorințele noastre vor fi auzite și de alții…
Cât mai putem spune SUNT ROMÂN, toate bucuriile copiilor noștri vor străluci în inima nostră, mângâindu-ne miezuri de înfloriri, de iubire, de bunăstare, chiar dacă pâinea s-a uscat pe masă a dor și a anaforă…
Cât mai putem spune SUNT ROMÂN, păsările simt dulceața cuiburilor, adierea zefirilor sub aripi, cerul senin, razele îmbietoare, zarea cea plină de împliniri, și bucuria celor care le mângâie suferința depărtărilor…
Cât mai putem spune SUNT ROMÂN, îngerii coboară printre noi în memoria celor care nu mai sunt, ca lumânări aprinse în vadul înserării acolo unde lacrimile din părinți devin izvoare de dor, de drag, de înțelepciune…
Cât mai putem spune SUNT ROMÂN, copiii noștri sunt candele aprinse în sufletul nostru; din inimile-icoane ne rugăm continuu întru fericirea și bunăstarea lor, rod fiind iubirea de NEAM, de PATRIE, de ȚARĂ, de învierea cea dorință de străbunii noștri, întru suferința lor martiră…

Mogoșești-Iași-România