Ce îi este placut lui Dumnezeu?

Se zice că Dumnezeu a trimis odată pe un înger pe pământ şi i-a spus: "Ingere, du-te pe pământ, umblă pe unde vrei şi cât vrei, şi găseşte-mi cel mai preţios lucru pe care vei crede tu că Mi-l poţi aduce, din cele care există pe pământ”. Şi a umblat îngerul prin multe locuri şi multă vreme, cu multă atenţie şi cu multă băgare de seamă. Trebuia să aleagă un lucru care să-I placă lui Dumnezeu, aşa că nu era lucru de glumă.

A nimerit într-un loc unde era în toi un război şi unde un om murise la datorie. Lăsase în urmă o familie, lăsase idealuri, lăsase planuri acasă, dar a înţeles să-şi dea viaţa pentru ţara cu generozitate şi eroism. Îngerul s-a apropiat de el şi a cules o picătură din sângele lui şi şi-a spus: “Sacrificiul acesta trebuie să fie considerat de Dumnezeu drept cel mai mare". S-a dus la Dumnezeu şi a luat Dumnezeu picătură de sânge şi a spus: “Într-adevăr, ceea ce Mi-ai adus e un lucru extraordinar, un lucru mare. Dar poate că nu e cel mai mare. Eu ziceam de cel mai mare. Mai du-te, mai umbla, mai plimbă-te, mai vezi, mai caută".

Şi s-a dus îngerul din nou şi, la un moment dat, a nimerit într-un spital. Acolo era pe moarte o soră de caritate care a îngrijit un bolnav, având o boală infecţioasă, din care cauza nimeni nu voia să îngrijească de dânsul. Ea însă s-a sacrificat îngrijind bolnavul acela, ştiind că se va molipsi şi ea. Ceea ce s-a şi întâmplat. S-a îmbolnăvit şi acum era pe moarte. Îngerul şi-a zis:, Acest sacrificiu trebuie să fie cel mai mare". Şi i-a luat ultima răsuflare, înainte de a muri şi i-a dus-o lui Dumnezeu. Şi i-a spus Dumnezeu: “Ingere, te-ai gândit bine. E mare într-adevăr sacrificiul pe care l-a făcut infirmieră pentru aproapele ei. Şi-a dat viaţa pentru el. Dar poate există şi altceva. Poate există şi ceva mai mare".

Şi a venit îngerul iarăşi pe pământ şi a dat de un mare hoţ, un fărădelege şi fără Dumnezeu, un om fără nici o normă morală, un om gata la toate relele, fără conştiinţă, care tocmai se hotărâse să se ducă să prade o familie de creştini. Se înarmase cu toate uneltele care îi trebuiau pentru furtul pe care şi-l propusese. Aştepta să se facă seara şi să se înnopteze. Când s-a înnoptat, s-a dus spre casă celor pe care era gata chiar să-i ucidă, numai să-şi ajungă scopul. Dar, înainte de a intra în casă, s-a uitat pe geam să vadă ce se întâmplă acolo. Şi ce-a văzut înăuntru? A văzut o femeie care tocmai îşi culca pruncul. Îşi făcuse rugăciunea, făcea semnul crucii deasupra pruncului şi era gata să-l adoarmă.

În clipa aceea hoţul şi-a adus aminte de mama lui, care tot aşa făcea şi cu dânsul când era mic, şi un val de remuşcare l-a cuprins dintr-o dată. Parcă s-ar fi întors sufletul înapoi intr-ansul. S-a gândit la nelegiuirea pe care voia s-o facă. S-a gândit la toate nelegiuirile pe care le făcuse până atunci şi, impresionat de cuminţenia pe care o văzuse în casă, de seninătatea pe care o citise pe chipul copilului şi îngrozit de fapta pe care era gata s-o comită, i-a scăpat o lacrimă. Văzând-o, îngerul şi-a zis: "Aceasta trebuie să fie". A luat lăcrimă şi i-a dus-o lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a zis: “Aceasta este. Ai găsit-o. Lacrimă de pocăinţă. Lacrimă de întoarcere a celui ce părea pierdut pentru totdeauna”.