MĂ NINGI CU ȘOAPTE DE BETEAL

Te ninge cu mine și stele brocarte,

Mă-nvălui atroce, mă duci tu departe,

Nici sfera de foc, la noi să n-ajungă,

Cununa de buze s-o dăm Lunii, rugă.

 

Te desenează iarna cu fulgii de beteală,

În spice aurii le prinde cu migală,

Să strălucești iubire în toate patru zări,

Din constelații vii să naștem alte mări. 

Cuvintele le schimbă amurgul în cerneală,

Mirați să fie norii de-Aurora boreală,

Neliniștea secundei s-o-nvăluim cu mir,

Oranjul să îl țesem în brize de zefir.

Mănunchiuri s-adunăm din frunze amorțite,

În vase să le punem prin doruri învelite,

S-aprindem opaițe și s-ascultăm smeriți,

Colindele iubirii și magi din cer veniți.

Întoarce către mine un chip curat al serii,

Iar eu voi degusta priviri cu izul mierii,

La ușă să ne bată copii de peste munți,

Colindul să unească formând din vise punți.

Magia să ne-atingă cu-arginți și mărgărite,

Tristețea s-o închidem cu lespezi pietruite,

Mirați să fie aștri de-Aurora boreală,

Când tu mă ningi pe buze cu șoapte de beteală.

Desăvârșim iubire cu datinile sfinte,

În palme să ne crească a lumii legăminte,

La ceasul cel din urmă să ningă peste noi,

O aripă de înger să fim doar amândoi.    

AUTOR  Ioana Raluca Trandafir