Pomenirea Sfântului Proroc Ioil

 Ioil este al doilea dintre prorocii cei mici. El a fost fiul lui Fanuil, din tribul lui Ruben. El a trăit cu opt sute de ani mai înainte de Hristos.

Sfântul Ioil a prorocit nenorocirile care se vor abate asupra lui Israil, inclusiv robia babiloniană, din pricina păcatelor pe care poporul le comisese înaintea feței lui Dumnezeu.
El a chemat poporul la post iar pe preoți la rugăciune cu lacrimi, așa încât Dumnezeu să Se milostivească către ei: Postiți post sfânt. . . și strigați către Domnul (Ioil 1:14); Între tindă și altar să plângă preoții, slujitorii Domnului (Ioil 2:17).
Ioil a mai prorocit și Pogorârea Duhului Sfânt asupra Sfinților Apostoli și revărsarea harului Duhului lui Dumnezeu asupra tuturor creștinilor: Dar după aceea vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul (Ioil 3:1).
Sfântul Proroc Ioil a prorocit și a descris Ziua înfricoșatei Judecăți a Domnului, precum și slava Sfintei Bisericii Lui.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina