REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  ​Frați creștini, ​Istoricii povestesc despre Sfântul și de Dumnezeu grăitorul Evanghelist Luca, cum că a fost medic și că a fost zugrav. Noi însă vedem că a fost în același timp și un foarte bun și înțelept scriitor, căci a scris cu atâta bună rânduială istorisirile sale și a arătat atât de lămurit toate întâmplările, în Evanghelia Sa, încât ni se pare nu că citim o carte, ci că vedem o icoană în care sunt zugrăvite toate lucrurile pe care ni le istorisește. Acest lucru se întâmplă și cu istorioara pe care ați auzit-o astăzi, în legătură cu văduva din Nain. Suferința cea mare a văduvei, milostivirea cea nemăsurată a Domnului nostru Iisus Hristos, cum și minunea cea preaslăvită a Dumnezeirii Lui, sunt zugrăvite de sfântul evanghelist în culori atât de vii, încât numai auzind-o, ochii noștri se umplu de lacrimi și sufletul de umilință. De aceea nădăjduim că și tâlcuirea ei, pe care o vom face acum, va fi pentru toți cei ce o vor asculta roditoare de alese fapte bune și de suflet ...

  ​În Duminica a XX-a după Rusalii, Sfânta Biserică ne pune înainte Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca (Luca 7, 11-16), care istorisește minunea învierii fiului văduvei din cetatea Nain. ​Apropiindu-Se de porțile cetății, Mântuitorul Iisus Hristos întâlnește o procesiune de îngropare: singurul fiu al unei femei văduve era dus către mormânt. În această întâlnire dintre Dătătorul de Viață și cortegiul morții, Mântuitorul, plin de milă și compasiune, se adresează mai întâi mamei îndurerate cu cuvintele: „Nu plânge!”. Apoi, atingându-Se de raclă, rostește cu putere dumnezeiască: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!”. ​Această minune descoperă nu doar stăpânirea lui Hristos asupra morții, ci și mângâierea adâncă pe care Dumnezeu o aduce sufletelor zdrobite de suferință. Învierea tânărului din Nain este o prefigurare a Învierii celei de obște și o încredințare că nicio lacrimă și nicio durere nu rămân străine de iubirea Milostivului Dumnezeu. ​ Bibliografie ​ Proloagel...

Sfântul Cuvios Andrei Criteanul - statornicie în credință în vremea prigoanei iconoclaste În istoria Bisericii, lupta pentru apărarea dreptei credințe nu s-a purtat numai prin cuvânt, prin scrieri teologice sau prin hotărârile sinoadelor, ci și prin jertfa celor care au refuzat să se lepede de adevărul mărturisit de Biserică. Au existat vremuri în care mărturisirea credinței a însemnat confruntarea directă cu autoritatea imperială, iar apărarea unei învățături considerate de unii potrivnici lipsită de importanță a devenit o problemă de conștiință, de fidelitate față de Hristos și de statornicie până la moarte. În această categorie de mărturisitori se înscrie Sfântul Cuvios Mucenic Andrei Criteanul, care a pătimit în timpul împăratului Constantin al V-lea Copronimul, unul dintre cei mai hotărâți adversari ai cinstirii sfintelor icoane. Pătimirea sa aparține perioadei iconoclaste a Imperiului Bizantin, când controversa privitoare la reprezentarea și cinstirea chipului lu...

Sfântul Proroc Oseea a trăit cu aproximativ opt secole înainte de venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, într-o perioadă de mari încercări pentru poporul evreu, când ținutul Samariei avea să fie cuprins de cucerirea asiriană, iar locuitorii regatului de nord aveau să fie duși în robie. În acele vremuri tulburi, când credința strămoșească era amenințată de închinarea la idoli, Dumnezeu a ridicat proroci care să mustre rătăcirea poporului și să-i amintească legământul încheiat cu părinții săi. Între acești proroci, Oseea se distinge prin profunzimea mesajului său și prin felul în care a înfățișat legătura dintre Dumnezeu și poporul ales. A fost un bărbat de mare credință, curat la inimă și insuflat de Duhul Sfânt, a cărui misiune nu s-a mărginit la vestirea pedepsei pentru păcat, ci a cuprins și chemarea stăruitoare la îndreptare. Cuvântul său a fost îndreptat către un popor care, deși primise nenumărate binefaceri de la Dumnezeu, ajunsese să se îndepărteze de El și să caute s...

Îndepărtarea sufletului de Dumnezeu reprezintă una dintre cele mai adânci tragedii ale existenței omenești, deoarece prin această ruptură omul nu pierde numai orientarea către bine, ci și înțelegerea propriului său rost în lume. Zidit după chipul lui Dumnezeu și chemat la asemănarea cu El, omul își găsește împlinirea în comuniunea cu Creatorul, în iubire și în lucrarea adevărului. Atunci când această comuniune este tulburată de păcat, întreaga viață lăuntrică începe să se dezorganizeze, iar sufletul, în loc să se îndrepte către izvorul vieții, se lasă atras de realitățile trecătoare, cărora ajunge să le atribuie o valoare absolută. Astfel se naște robia duhovnicească, o stare în care omul continuă să trăiască și să aleagă, dar își pierde treptat libertatea de a se desprinde de ceea ce îl îndepărtează de Dumnezeu. În înțelegerea teologiei ortodoxe, păcatul nu reprezintă doar încălcarea unei porunci, ci și o rănire a comuniunii dintre om și Creatorul său. El modifică raportarea pe...

 

  27 Și după aceasta a ieșit și a văzut un vameș, cu numele Levi c , șezând la vamă, și i-a zis: „Urmează-Mi!“ 28 Și lăsând totul, acesta s'a ridicat și I-a urmat. 29 Și I-a făcut Levi un ospăț mare în casa sa. Și era mulțime multă de vameși și de alții care ședeau cu ei la masă. 30 Dar fariseii și cărturarii lor murmurau și ziceau către ucenicii Lui: „De ce mâncați și beți cu vameșii și cu păcătoșii?“ 31 Și Iisus, răspunzând, le-a zis: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. 32 Eu n'am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință“.

  Prochimen, al Tuturor Sfinților, glasul al 7-lea (Psalmul 31, 12) B ucurați-vă în Domnul și vă veseliți, drepților. Stih: Fericiți cărora s-au iertat fărădelegile și cărora s-au acoperit păcatele. Alt prochimen, pentru cei morți, glasul al 6-lea (Psalmul 24, 14) S ufletul lor întru bunătăți se vor sălășlui și seminția lui va moșteni pământul. Stih: Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu. 8 Căci nu voim, fraților, ca voi să nu știți de necazul nostru care ni s'a făcut în Asia; că peste măsură, peste puteri am fost îngreuiați, încât nu mai aveam nici o nădejde pentru viața noastră. 9 Dar noi întru noi înșine ne-am socotit osândiți la moarte, ca să nu ne punem încrederea în noi, ci în Dumnezeu Cel care-i învie pe cei morți a , 10 Cel care ne-a izbăvit pe noi dintr'o moarte ca aceasta și ne izbăvește, și'n Care nădăjduim că încă ne va mai izbăvi, 11 dacă și voi ne veți ajuta prin rugăciune, pentru ca darul b acesta primit de noi din partea multora, multora...

  ​Un tânăr, dornic să își curățească sufletul și să înțeleagă mai bine calea mântuirii, a mers la un bătrân duhovnic din pustie și l-a întrebat: — Părinte, de multe ori ascult cuvintele Sfintei Scripturi, merg la biserică și mă rog, dar simt că uit repede ceea ce învăț și că sufletul meu rămâne la fel de neputincios. La ce îmi folosește să ascult atâtea învățături dacă nu le pot păstra pe toate în inimă? ​Bătrânul duhovnic nu i-a răspuns îndată. I-a arătat un vas vechi de lut, plin de praf și uscat, care zăcea într-un colț al chiliei, și i-a dat o găleată cu apă: — Ia acest vas și spală-l la izvor, apoi adu-mi-l plin cu apă. ​Tânărul a luat vasul, l-a dus la izvor, l-a spălat și l-a umplut. Însă vasul fiind vechi și având mici crăpături neobservate, până să ajungă înapoi la chilie, apa s-a scurs aproape toată. ​— Vezi, părinte, i-a spus tânărul întristat, am trudit degeaba. Apa s-a scurs și vasul este din nou gol. ​Atunci bătrânul a zâmbit cu blândețe și i-a zis: — Privest...