Postări

Icoana Maicii Domnului "Potolește întristările noastre"

Imagine
  ​Icoana Maicii Domnului „Potolește întristările noastre” este prăznuită pe 25 ianuarie și 9 octombrie. ​Chiar numele acestei icoane este o rugăciune către Maica Domnului, pentru izbăvirea de boli și întristări trupești și duhovnicești. Această icoană minunată a fost descoperită în Moscova, în Biserica „Sfântul Nicolae” din cartierul Pupișevo, unde a fost adusă de către cazaci în anul 1640. ​Dintre numeroasele minuni săvârșite în vechime de această sfântă icoană, s-a păstrat amintirea unei vindecări minunate, săvârșită în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. ​O femeie de origine nobilă, care trăia departe de Moscova, a suferit de paralizia întregului corp, pentru o lungă perioadă de timp. Deși avea numeroase avantaje materiale, ea nu avea ceea ce este mai important ‒ sănătatea. A consultat mulți medici, dar nu a primit ajutor de la nici unul dintre ei, astfel încât bolnava își pierduse orice speranță că se va face bine. În acest moment dificil, Născătoarea de Dumnezeu i s-...

1692- RÂNDUIALA schimei MARI

Imagine
 

Pilda celor trei pietre și a bătrânului sihastru

Imagine
  ​Un tânăr frământat de gânduri a urcat într-o zi la chilie la un bătrân sihastru și l-a întrebat: — Părinte, cum pot să-mi păstrez inima curată și liniștită într-o lume plină de răutate, tulburare și nemulțumire? ​Bătrânul l-a privit cu blândețe, s-a aplecat și a cules de pe jos trei pietre: una plină de noroi uscat, una colțuroasă și ascuțită, iar a treia netedă și curată, șlefuită de apa unui râu. ​Apoi i-a spus tânărului: — Inima omului este ca aceste trei pietre. Prima piatră este purtată de cel care strânge în sufletul său greșelile altora, neiertarea și judecata. Noroiul se uscă pe ea și o face grea, întunecând orice lumină. A doua piatră este a celui care răspunde la rău cu rău, la mânie cu mânie. Colțurile ei ascuțite rănesc pe oricine se apropie de el și, în final, îl rănesc chiar pe el însuși. ​Bătrânul a luat cea de-a treia piatră și a lăsat-o să cadă într-un vas cu apă curată. ​— A treia piatră este inima celui care se roagă, iartă și își pune toată nădejdea în...

RUGĂCIUNEA DE JOI

Imagine
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor, şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: 'Luati, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.' Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăteşti împreună cu El în veci, că Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curateasca inima şi sufletul meu, că aşa, cu vredn...

Condacul Sfintei Cuvioase Pelaghia

Imagine
  Glasul 2 Căutând cele de sus... T rupul tău cu posturi topindu-ți, cu rugăciuni neadormite pe Ziditorul ai rugat, ca să iei iertare desăvârșită pentru faptele tale; și ai și luat cu adevărat, cuvioasă, alergând pe calea pocăinței.

Canon de rugăciune către Sfânta Cuvioasă Pelaghia

Imagine
  Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia, glasul al 8-lea: Î ntru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău. C ântarea 1, glasul al 4-lea. Irmosul: A dâncul Mării Roșii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustie a biruit. Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. P unându-și Sfânta Pelaghia Dumnezeiasca pomenire, ca pe un ospăț înaintea tuturor, îndeamnă toată lumea, cu Taină, să se îndulcească toți de bucatele nevoințelor ei. Stih: Sfântă Cuvioasă Pelaghia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi. D orirea cea mai presus de toată pofta sălășluindu-se în sufletul tău cinstită, ți-a înfocat mintea și aprinzând văpaia duhului, t...

Troparul Sfintei Cuvioase Pelaghia

Imagine
  Glasul 8 Î ntru tine, maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; și lucrând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Pelaghia, duhul tău.

Viața Cuvioasei Maicii noastre Pelaghia, care mai înainte a fost desfrânată

Imagine
​Mare mulțumire suntem datori a da întotdeauna Domnului nostru, că nu voiește moartea păcătoșilor, ci așteaptă cu îndelungă răbdare întoarcerea lor spre viață, pentru că minunat lucru s-a făcut în zilele noastre, de care eu, păcătosul Iacov, vă scriu vouă, sfinților frați, ca ascultând și citind acestea, să aveți parte de mult folos. ​Prea Sfințitul Arhiepiscop al cetății Antiohia, pentru oarecare trebuințe bisericești, a chemat la sine, din cetățile din prejur, opt episcopi, între care era și omul lui Dumnezeu, Sfântul Non, episcopul meu, care venise de la Iliopoli și mă luase pe mine cu dânsul. Acesta era un bărbat minunat și un desăvârșit călugăr, care pentru viața cea îmbunătățită fusese luat la episcopie, de la mănăstirea care se numește Tavenisiot. Iar când s-au adunat episcopii în biserica Sfântului Mucenic Iulian, au voit ca să audă de la Non cuvânt de învățătură și au șezut toți lângă ușile bisericii, iar Non a început a grăi învățându-i cele ce erau de folos pentru mântuire...

Luna octombrie în 8 zile: Pomenirea Cuvioasei maicii noastre Pelaghia (+457)

Imagine
  ​Această Sfântă a trăit pe vremea Soborului celui a toată lume de la Calcedon (451), fiind comediană în Antiohia. Pe atunci se numea Margareta și, mai înainte de a cunoaște dreapta credință a creștinilor, ducea o viață de plăcere și desfrânare, până într-o zi când, Dumnezeu, atingându-i cugetul, o făcu să-și schimbe viața, să se întoarcă la El. Adunând patriarhul Antiohiei, în cetatea sa, un sobor de mai mulți episcopi, unul din ei, Sfântul Non, a fost rugat să spună poporului cuvântul lui Dumnezeu. Pe când propovăduia el în fața bisericii, iată că se oprește la ușa bisericii vestita comediană Margareta, înconjurată de un alai întreg de tineri și de tinere, îmbrăcați în veșminte scumpe și purtând brățări de aur. Și ea era atât de frumoasă, încât oamenii nu se puteau sătura privind-o. Și, oprindu-se printre credincioși, alaiul ei umplea văzduhul de bună mireasmă și de arome. Și episcopii, și-au întors ochii de la ea, ca de la un mare păcat. Singur, episcopul Non a privit-o îndelu...

Cântare de laudă la Sfânta Cuvioasă Pelaghia

Imagine
  P elaghia cea mult păcătoasă a plâns cu amar, Ș i aflând credința sufletul și-a luminat. L umea semne i-a făcut ca s-o ademeneasă iar, D ar ea o a lepădat. C onștiința ei s-a trezit și sufletul, ca din coșmar. C e mult a chinuit! Cât s-a nevoit, cât a îndurat P entru a ei mântuire! S ufletul ei cu păcătosul ei trup a luptat, Ș i acesta i s-a făcut ca un măr putred. E a mucenicește a plâns și s-a nevoit P ână ce sufletul ei nenorocit i l-a sfințit Domnul. P e cer soarele de Domnul zidit strălucește, D ar al Pelaghiei suflet strălucește mai mult. P ocăința! Pocăința ne-o a dăruit Domnul, P elaghia cu aceasta s-a prea slăvit.

Pomenirea Sfintei Cuvioase Pelaghia

Imagine
  ​Ea a fost o mare păcătoasă care s-s pocăit. Ea s-a născut la Antiohia, din părinți păgâni și a fost dăruită de Dumnezeu cu ne mai văzută frumusețe trupească. Pelaghia și-a folosit marea frumusețe spre a ei pierzanie și a celor căzuți în mrejele ei. Din desfrânările ei ea se făcuse putred de bogată. Trecând odată pe lângă Biserica Sfântului Mucenic Iulian, în care tocmai atunci predica înaltpreasfințitul Nonnus, ea s-a oprit și a auzit cuvântul pentru înfricoșata Judecată și pedeapsa care îi așteaptă pe păcătoși în iad. Cuvintele acelea au zguduit-o și Pelaghia și-a schimbat radical viața. Ei i-a fost scârbă de ea însăși, s-a temut tare de Dumnezeu, s-a pocăit cu amar de noianul păcatelor ei și a căzut înaintea lui Nonnus rugându-se de el ca să o boteze: „îndură-te și fie-ți milă de mine, Sfințite Părinte. Botează-mă pe mine și învață-mă pe mine pocăința, căci iată eu sunt adânc de păcate, gheena pierzării, mreajă și unealtă diavolului. " Așa s-a rugat Pelaghia de Ierarhul l...

Cuvioasa Pelaghia Penitenta

Imagine
  ​Sfânta Pelaghia Penitenta a fost convertită la creștinism de Sfântul Non, Episcopul Edesei (Sâmbăta Brânzei). Înainte de primirea creștinismului prin Botez, Pelaghia era conducătoarea unei trupe de dansatoare în Antiohia Palestinei, ducând o viață de frivolitate și desfrâu. ​Într-o zi, Pelaghia, elegant îmbrăcată, trecea pe lângă o biserică unde Sfântul Non predica. Credincioșii și-au întors fețele de la păcătoasă, dar episcopul a privit-o. Izbit de frumusețea exterioară a Pelaghiei și prevăzând măreția spirituală din ea, sfântul s-a rugat multă vreme în chilia sa Domnului pentru păcătoasă. El le-a spus episcopilor săi colegi că desfrânata îi făcea de rușine pe toți. A explicat că ea avea mare grijă să-și împodobească trupul pentru a părea frumoasă în ochii oamenilor. «Noi... nu ne îngrijim deloc de împodobirea sufletelor noastre ticăloase», a spus el. ​În ziua următoare, când Sfântul Non învăța în biserică despre înfricoșătoarea Judecată de Apoi și consecințele ei, Pelaghia ...

Sfântul Mucenic Iulian

Imagine
În veacurile de început ale creștinismului, Biserica își trăia credința într-o lume în care mărturisirea numelui lui Hristos putea deveni pricină de suferință și moarte. În vremea împăratului Claudiu, creștinii au avut de înfruntat prigoana, iar cei care propovăduiau Evanghelia și slujeau Biserica erau adeseori puși înaintea unei alegeri grele: să tacă pentru a-și cruța viața sau să rămână statornici în credința pe care o primiseră. În acest timp a trăit Sfântul Iulian, preotul, un slujitor al Bisericii a cărui viață avea să fie legată atât de lucrarea pastorală, cât și de mărturisirea până la jertfă. El a slujit într-o perioadă în care credința creștină nu era doar o convingere personală, ci o mărturisire care putea cere omului întregul său suflet și, în cele din urmă, propria viață. Chipul Sfântului Iulian se conturează astfel pe fundalul Bisericii primare, în care preotul era chemat să-i întărească pe cei credincioși, să-i apropie de Sfintele Taine și să vestească Evanghelia. ...