REVISTA VIATA SPIRITUALA ISSN 2668-7925

  Preotul dă obișnuita binecuvântare: B inecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Strana: Amin. Iar dacă nu este preot, se zice: Î n Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Apoi Rugăciunile începătoare: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Î mpărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. S finte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi. (de trei ori cu trei închinăciuni) Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin. P reasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău. D oamne, miluiește. (de 3 ori) Sl...

  ​Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul s‑a născut în anul 1763 și a crescut într-o familie evlavioasă cu trei copii. Doi dintre cei trei frați au îmbrățișat din tinerețe viața monahală, Sfântul Macarie Protopsaltul și sora sa Monahia Iustina Periețeanu, care va deveni mai târziu stareță la Mănăstirea Viforâta. ​Cuviosul Macarie s-a străduit din copilărie să învețe muzica psaltică. A studiat o vreme la Odessa unde a deprins limba greacă, apoi s-a întors la București unde a devenit ucenic al Părintelui Macarie Dascălul și al Părintelui Dionisie, amândoi predicatori ai Curții Domnești, slujitori ai Catedralei Mitropolitane din București și ucenici ai Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț. ​Legătura duhovnicească pe care a avut-o Sfântul Macarie cu Arhimandritul Macarie Dascălul, monah râvnitor, deprins cu lucrarea rugăciunii și pasionat de studiul și traducerea scrierilor patristice, a sădit în sufletul său dorul după Sfântul Munte Athos. Acolo, tânărul psalt a primit la tunderea în ...

Întrebarea dacă sufletul este nemuritor este una dintre cele mai vechi întrebări pe care omul și le-a pus vreodată. Înainte ca filosofia să transforme această întrebare într-o problemă sistematică, omul arhaic privea moartea cu sentimentul că existența nu poate fi redusă la ceea ce se vede și se atinge. Trupul se întoarce în pământ, dar omul continuă să se întrebe dacă ceea ce l-a făcut să fie el însuși dispare odată cu trupul. Moartea este, poate, limita cea mai evidentă a existenței umane. Dar tocmai această limită a dat naștere ideii de nemurire. Dacă omul ar fi fost complet indiferent în fața propriei dispariții, problema nemuririi nu ar fi avut aceeași forță. Însă conștiința umană pare să refuze intuitiv ideea propriului neant. Omul poate concepe moartea altuia, dar întâmpină o dificultate profundă atunci când încearcă să-și imagineze propria inexistență. Filosofia greacă a transformat această neliniște într-o problemă a rațiunii. Pentru Platon, sufletul nu este un simplu prod...