Pilda Ușii Zăvorâte și a Fărâmiturii de Pâine

 

***

 

În vremea de demult, trăia la marginea unei cetăți un negustor foarte bogat, pe nume Toma. El nu era un om rău: nu fura, nu înșela și mergea regulat la biserică. Însă, inima lui era închisă ca seiful său cel mare.

În același timp, în afara cetății, locuia un călugăr bătrân, Părintele Efrem, care ducea o viață aspră și se ruga mult. În fiecare dimineață, Părintele Efrem făcea milostenie, dând o mică bucată de pâine din puținele sale provizii unui cerșetor olog care stătea la un pod.

***

### Zăvorul Bogăției

Toma, negustorul, se îngrămădea în fiecare zi cu treburi și se bucura de luxul său. Deși casa lui era plină de provizii, ușa de la bucătărie era mereu închisă, iar servitorii aveau poruncă să nu irosească „nici o fărâmitură”.

Într-o iarnă grea, un biet om, bolnav și înghețat, a ajuns până la poarta lui Toma, cerând doar un cocoloș de pâine sau o haină veche.

Toma a privit pe fereastră, a văzut starea jalnică a omului, dar s-a gândit: *„Sunt atâția săraci... dacă încep cu unul, nu mai scap. Fiecare să-și poarte crucea.”* A dat din cap și s-a așezat la masa lui plină, învelit în blănuri scumpe. Omul a plecat, tremurând, și a murit de frig în scurt timp, pe o uliță lăturalnică.

***

### Smerenia Părinților

În aceeași noapte, negustorul a visat. Se făcea că stătea înaintea unui scaun de judecată. Lângă el erau adunate toate comorile sale, aur, argint, mătăsuri – **dar acestea nu vorbeau**.

În schimb, Părintele Efrem, călugărul cel smerit, stătea și el acolo. Lângă el erau așezate puține lucruri, dar acestea *străluceau*: o **fărâmitură de pâine uscată**, o bucățică de pânză ruptă, o gură de apă dăruită unui drumeț. Acestea erau mărturii vii.

Iar dintr-o carte mare, o voce a rostit către negustor:

— Tu ai avut averea lumii, dar n-ai adunat bogăție în Cer. Ai trecut pe lângă săracul tău, cel care îți cerea doar o fărâmitură din prisosul tău. **Nu pentru ceea ce ai avut ești judecat, ci pentru ceea ce ai refuzat să dai!** Bogăția ta a fost un zăvor între inima ta și Mine, căci Eu eram cel care cerșea la poarta ta!

— Dar, Doamne, a strigat Toma, eu am mers la biserică! Am dat zeciuială!

— Ai dat din ceea ce nu-ți trebuia, a răspuns vocea. Dar milostenia adevărată este cea care te costă, cea care îți deschide inima. **Tu ți-ai zăvorât ușa, iar acum, ușa Împărăției e zăvorâtă pentru tine.**

***

### Învățătura Pildei

Toma s-a trezit, tremurând nu de frig, ci de frică. A înțeles că, asemenea bogatului din Evanghelie, nu a fost osândit pentru a sa avere, ci pentru **nemilostivirea și indiferența** care i-au blocat sufletul.

Din acea zi, Toma și-a schimbat viața. Nu a risipit averea, dar a transformat-o într-un **pod viu** către cer: ușa casei lui nu a mai fost zăvorâtă pentru cei în nevoie, iar fărâmiturile de la masa sa au devenit hrana multor săraci. A înțeles că o bucată de pâine dăruită cu dragoste deschide Cerul mai mult decât o casă plină de aur ținută cu egoism.

---

### **Înțelesul pentru Duminica a 22-a după Rusalii:**

* **Bogăția și Sărăcia:** Pilda nu condamnă bogăția materială, ci pe **bogatul nemilostiv**. Sărăcia (ca cea a lui Lazăr) este virtute doar dacă este purtată cu **răbdare și credință**, iar bogăția este osândă dacă este folosită pentru a ne izola de suferința aproapelui.

* **Milostenia la Timp:** **Acum** este timpul pocăinței și al milosteniei. După moarte, prăpastia (singurătatea egoistă) se așază, iar niciun gest, oricât de mic (o picătură de apă), nu mai poate fi făcut.

Doriți să vă spun care este citatul exact din Evanghelia Pildei Bogatului și a Săracului Lazăr?