Pilda Sacoului Neîmpărțit 🕯️

 

În satul Poiana, pe vremea bunicilor, trăia un gospodar înstărit, pe nume Vasile. Deși era un om muncitor și credincios, era foarte aplecat spre agonisire, iar inima lui se deschidea greu la milostenie.

An de an, când veneau **Moșii de Toamnă** (Sâmbăta Morților), Vasile mergea la biserică, punea un pomelnic scurt pentru părinții săi și dădea de pomană, formal, doar colivă și câțiva colaci, așa, ca să fie rânduiala împlinită.

Soția sa, Ana, o femeie blândă și milostivă, îl ruga mereu:

— Vasile, te rog, să pregătim și anul acesta ceva mai mult. Să dăm un rând de haine calde, căci frigul se apropie. Să ne rugăm pentru bietul tatăl tău, căci a murit la sărăcie...

Vasile, însă, îi răspundea:

— Tatăl meu a trăit viața pe care și-a ales-o! Mă rog pentru el la Liturghie, e de ajuns. Nu am de ce să dau un sacou nou, când eu îl pot purta încă un an!

---

### Visul Călătoriei

În noaptea de după pomenirea morților, Vasile a avut un vis neobișnuit. Se făcea că sufletul lui plecase într-o călătorie lungă, printr-un loc trist și întunecat. La un moment dat, a ajuns la un pod îngust, care trecea peste un râu întunecat și rece. Pe pod stăteau multe suflete, așteptând.

Printre ele, l-a zărit pe tatăl său, bătrân și slăbit, îmbrăcat în hainele ponosite cu care fusese îngropat, tremurând de frig. Când tatăl l-a văzut, i-a șoptit cu o voce stinsă:

— Vasile, fiul meu, de ce ai venit? Eu sufăr aici de frig, și de foame. Nu-ți spun de pomană, dar de ce nu ai avut o singură dată milă, să-mi dai un **sacou cald**? M-ai pomenit, dar **rugăciunea este goală când nu e însoțită de fapta milosteniei**. Am văzut suflete care au primit ajutor prin haine calde și hrană împărțită de copiii lor în numele lor, dar eu... eu nu am nimic.

Vasile, în vis, a simțit o durere imensă. A vrut să-i dea haina de pe el, dar nu a putut.

---

### Învățătura Primită

Vasile s-a trezit brusc, plin de sudoare și de frică. Și-a dat seama că nu doar rugăciunea curăță sufletele, ci și **iubirea concretă, exprimată prin milostenie**.

S-a sculat, a îmbrăcat sacoul cel nou pe care îl păstrase cu zgârcenie și a mers degrabă la casa unui sărac din sat. L-a rugat pe om să primească sacoul, împreună cu o cămașă groasă și o pâine caldă, zicând: **„Primește, frate, acestea, pentru sufletul robului lui Dumnezeu, Ioan (tatăl meu).”**

În clipa în care a rostit aceste cuvinte și a dat darul, Vasile a simțit o ușurare în inimă.

Din acel an, Vasile a înțeles că **pomana nu este o simplă tradiție, ci o jertfă de dragoste** care leagă pe cei vii de cei adormiți. De Moșii de Toamnă, el nu mai împărțea doar din obligație, ci din inimă, ca o **punte vie** peste care sufletul tatălui său putea primi ușurare și lumină.

---

### **Învățătura Pildei:**

* **Rugăciunea și Fapta:** Rugăciunea pentru cei adormiți este inima pomenirii, dar ea trebuie **întregită de fapta milosteniei**. Pomana nu hrănește trupul celui plecat, ci hrănește pe cel sărac și atrage **mila lui Dumnezeu** asupra sufletului pentru care este dată.

* **Comuniunea Iubirii:** Moșii de Toamnă ne învață că putem să ne ajutăm neamul și după moartea lor, păstrând o **legătură vie** de iubire și sacrificiu, asigurându-le o „haină” spirituală mai caldă înaintea Judecății de Apoi.

***

Doriți să aflați acum despre semnificația teologică a diferitelor elemente folosite la pomenirea morților (colivă, vin, lumânări)?