Pătimirea Sfinților Mucenici Nicandru, Episcopul Mirelor, și a lui Ermeu preotul

 

Acești sfinți au fost luminați cu credința și puși la lucrarea cea sfințită de către Sfântul Apostol Tit. Deci, întorcând pe mulți elini de la rătăcire și aducându-i la Hristos, au fost prinși de păgâni și aduși înaintea lui Livanie comitul, spre întrebare, silindu-i să se lepede de Hristos. Iar dacă a văzut că nu poate, a poruncit să-i lege de niște cai iuți și, fugărind caii, să-i târască pe robii lui Hristos.

Deci, fiind târâți îndelungă vreme, s-a înroșit pământul cu sângele lor, căci li se răniseră trupurile, lovindu-se pe pământ de pietre și de lemne; și erau gata să moară, dacă Domnul nu i-ar fi întărit pe ei în niște chinuri ca acestea.

După aceasta, fiind abia vii, i-au aruncat în temniță și-i chinuiau acolo cu foamea și cu setea. Iar Domnul îi hrănea cu pâine cerească și le tămăduia rănile. Apoi, după câtăva vreme, iarăși au fost scoși la întrebare și, nesupunându-se poruncii chinuitorului, au fost spânzurați pe lemn, strujiți cu unghii de fier și arși cu făclii.

După aceea fiind aruncați într-un cuptor cu foc, au rămas nevătămați, căci îngerul Domnului, venind la dânșii, a răcorit cuptorul și pe dânșii i-a păzit de foc.

Auzind aceasta, ighemonul a poruncit să li se înfigă cuie de fier în cap, în inimă și în pântece; și făcându-li-se aceasta, le-a săpat o groapă. Și, încă răsuflând, i-au târât acolo, apoi i-au acoperit cu țărână. Deci cu aspră și silnică moarte săvârșindu-se, acum viețuiesc în dulce și veselitoare viață împreună cu Domnul, a Cărui slavă este în veci. Amin.