II Tesaloniceni 1, 3-10

 


 


3 Datori suntem ca'ntotdeauna să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru voi, fraților, așa cum se cuvine, fiindcă mult crește credința voastră, iar iubirea fiecăruia dintre voi toți prisosește, a unuia față de altul, 4 încât noi înșine ne lăudăm cu voi în Bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia și credința voastră în toate prigonirile și necazurile pe care le'ndurați: 5 dovadă a dreptei judecăți a lui Dumnezeu, anume că vrednici sunteți voi de împărăția lui Dumnezeu pentru care și pătimiți - 6 de vreme ce drept este înaintea lui Dumnezeu ca El cu necaz să le răsplătească celor ce vă necăjesc, 7 iar vouă, celor necăjiți, cu odihnă, împreună cu noi, la arătarea din cer a Domnului Iisus cu îngerii puterii Salea 8 în foc învăpăiatb, răzbunare aducând asupra celor ce nu-L cunosc pe Dumnezeuc și asupra celor ce nu se supund Evangheliei Domnului nostru Iisus. 9 Ei vor primi ca pedeapsă veșnica pieiree de la fața Domnului și de la slava puterii Lui, 10 când în ziua aceea va veni să Se preamărească întru sfinții Săi și cu uimire să fie privit de toți cei ce au crezut, pentru că mărturia noastră către voi a fost crezută.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta