Catavasiile Bunei Vestiri - între 8 și 20 noiembrie


 


Glasul al IV-lea.

(între 8 și 20 noiembrie)

Cântarea I:

Deschide-voi gura mea și se va umple de Duh, și cuvânt răspunde-voi împărătesei Maici; și mă voi arăta luminat prăznuind, și voi cânta Intrarea ei, bucurându-mă.

Cântarea a III-lea:

Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, izvorul cel viu și îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întărește-i și, întru cinstită Intrarea ta, cununilor slavei învrednicește-i.

Cântarea a IV-lea:

Sfatul cel neurmat și dumnezeiesc, al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Prorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă puterii Tale, Doamne!

Cântarea a V-lea:

Spăimântatu-s-au toate întru cinstită Intrarea ta; că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate și ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Cântarea a VI-lea:

Înțelepții de Dumnezeu, care faceți acest praznic dumnezeiesc și cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniți să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintr-însa.

Cântarea a VII-lea:

N-au slujit făpturii înțelepții de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci groaza focului bărbătește înfruntând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Dumnezeul părinților noștri și Doamne, bine ești cuvântat.

Cântarea a VIII-lea:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioși, în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum, fiind plinită, pe toată lumea ridică să cânte: Pe Domnul, lucrurile, lăudați-L și-l, preaînălțați întru toți vecii!

Cântarea a IX-lea:

Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfânta Intrare a Maicii lui Dumnezeu, și să strige: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Luca 1, 39-49, 56

Rugăciune către Sfânta Muceniță Hristina

Biblia Sectară și Biblia Ortodoxă. Diferentele dintre minciunile sectantilor si dreapta credinta