Un altfel de cersetor
Amurgul se lasa precum o cortină roşie peste oraşul cu clădiri înnegrite
de smog, iar forfota începu odată cu încheierea programului de lucru.
Letiţia
ieşi în grabă pe uşa biroului din mahon, schiţând un zâmbet amabil
către ceilalţi colegi. Ştia că amabilitatea face parte din rutina
serviciului. Puse pe un umăr geanta neagră din lac, cu două barete
prinse în clame de metal, iar pe celălalt braţ trenciul cambrat de
culoare cenuşie. Era o fire veselă şi degajă un aer boem moştenit de la
tatăl ei pictor.
Ridică mâna încinsă de un ceas auriu cu cadranul
modern, pătrat, şi îşi pironi ochii pe secundar care arata clipa de
clipă scurgerea timpului. Oh, dacă ai putea opri timpul în loc, gândi
ea. Se duse către fereastră întredeschisă de unde se iţea o lumină
obscură în holul lung al clădirii şi zări copacii ce erau goliţi de
frunze iar crengile jilave de burniţa de toamnă târzie.
La colţul străzii văzu un bătrân în straie ponosite care cerea mila trecătorilor.
Letiţia se întrebă:
- Pentru acest bătrân, oare, timpul contează?
Îl
ştia de când venise cu recomandarea pentru angajare. Faţa lui ridată cu
nişte ochi în care licărea o lumină specială, umil şi parcă stingherit
de situaţia lui de a apela la bunăvoinţa oamenilor, emana multă căldură.
Tânăra se căuta în buzunare pentru ceva mărunţiş cu un gest de
milostenie, dar observă faţa bătrânului care se ridică spre ea cu un aer
care îi era familiar.
Nu, nu era că ceilalţi, îşi zise.
Nu era de meserie cerşetor. Gândul acesta avea să îi persiste mult timp în minte.
Bătrânul
remarcă mişcarea fetei de uimire a Letitiei şi îşi lăsă ochii în pământ
ruşinat de gândul citit din mintea fetei. Letiţia scotocind precipitat
prin buzunar nu ştia ce să mai facă, căci mai erau câţiva paşi până la
bătrânul pe care vroia să îl cinstească cu câţiva bănuţi şi nu găsea
nimic în buzunarul larg ca un burduf. Bătrânul cu ochii ageri schiţă un
zâmbet larg ca şi cum şi-ar fi văzut o nepoată şi îi spuse:
- Lasă fata tatii, Domnul va să vadă gestul tău ! Mergi în pace !
Fetei
îi trecu un fior la aceste vorbe pline înţelepciune şi de blândeţe ale
bătrânului. Bâjbâi câteva scuze neştiind cum să reacţioneze. Se grăbi
mulţumind în gând pentru îndemnul bătrânului şi se îndrepta către
clădirea unde va avea să lucreze. Acolo de unde îl priveşte acum pe
acest bătrân.
"Bătrânul înţelept"
Anca Olga Vrinceanu
Comentarii
Trimiteți un comentariu