Se împlinesc astăzi 114 de la nașterea PĂRINTELUI ARSENIE BOCA

 

 

 

Se împlinesc astăzi 110 de ani de la nașterea  părintelui Arsenie Boca.

Arsenie Boca (n. 29 septembrie 1910, Vața de Sus, Vața de Jos, Hunedoara, România – d. 28 noiembrie 1989, Sinaia, Prahova, România) a fost un ieromonah, teolog și artist plastic (muralist) ortodox român, stareț al Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus și apoi al Mănăstirii Prislop, unde, datorită personalității sale, veneau mii și mii de credincioși, fapt pentru care a fost hărțuit de Securitate. A fost unul din martorii gulagului comunist, închis la Securitatea din Brașov, dus la Canal, închis la Jilava, București, Timișoara și la Oradea. A pictat biserica din Drăgănescu (la 25 km de București), precum și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul din altarul Bisericii Sfântul Elefterie din București.

Arsenie Boca este considerat de unii din ucenicii săi ca fiind cel mai mare duhovnic român al secolului al XX-lea.^[5] La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Țara Hațegului, se perindă zilnic sute de pelerini.  

Copilăria

S-a născut pe 29 septembrie 1910, la Vața de Sus, Hunedoara, fiind botezat pe 16 octombrie și primind numele de Zian-Vălean.^[6] Tatăl său, Iosif-Petru Boca (1881-1926) era de meserie pantofar, și de confesiune greco-catolică. Mama sa, Creștina (1892-1951), era casnică, ea fiind cea care se va îngriji de educația copilului în primii săi ani de viață. În primăvara anului 1913, cuplului i se va naște al doilea copil, o fată, care va primi numele Viorela-Minca, însă care va muri la scurt timp după naștere.^[6]

După 13 ani de căsătorie, părinții săi divorțează pe 22 martie 1922, copilul Zian-Vălean fiind încredințat tatălui Iosif.^[6] Iosif Boca a călătorit de mai multe ori în SUA pentru a munci, fiind consemnat la data de 26 septembrie 1912 pe nava "Nektar" sub numele (maghiarizat) de "Boka Josif". După divorț, Iosif Boca se mută în Brad, la acea vreme un important centru minier.

Studiile și formarea

Vărul său primar, Vasile Crucin (1902-1951), director de școală în comuna Buteni, insistă pe lângă părinții tănărului Zian-Vălean ca acesta să fie înscris la școala din Brad.^[6] În perioada 1922-1929 urmează Liceul național ortodox „Avram Iancu” din Brad, Hunedoara^[7], de unde absolvă ca șef de promoție în 1929, examenul de bacalureat susținându-l la 17 august 1929, și obținând media 6.^[6] În același an, doar 2397 de elevi din Transilvania susțin bacalaureatul, rata de promovare fiind de 53,6%. ^[8] În această perioadă, colegul de liceu Petru Boldor, viitor preot, îl caracterizează pe Zian-Vălean ca fiind "excepțional de înzestrat, de-o voință extraordinară, o memorie formidabilă, o putere de muncă și o tenacitate ieșite din comun"^[9]. Profesorul de muzică, Gheorghe Pârvu, avea să-l învețe pe Zian-Vălean să cânte la flaut.^[6]

Rămânând orfan de tată, care moare la 19 iunie 1926 din pricina tuberculozei, se înscrie la Academia de Teologie din Sibiu în 1929, beneficiind de o bursă acordată de Mitropolia Ardealului.^[6] În acastă perioadă își vinde casa de la Vața de Sus în vederea continuării studiilor.^[10] Ulterior, ieromonahul Arsenie Boca, avea să declare că prima sa intenție a fost de a urma aviația la Cotroceni, fiind însă împiedicat de mijloacele materiale precare.^[10]Absolvă facultatea de teologie în 1933.

În perioada 1933-1938 studiază la Academia de Belle-Arte din București, făcând parte dintre bursierii mitropolitului Nicolae Bălan. În primul an de studii, locuiește la Gheorghe Stăniloae (fratele lui Dumitru Stăniloae), alături de compozitorul Gheorghe Șoima.^[6] În anii următori va locui la mănăstirea Radu Vodă. În cadrul academiei, va studia și anatomia (cursul 1936-1937) cu dr. Francisc Rainer.^[6] Printre ceilalți profesori ai lui Zian-Vălean se vor număra: Costin Petrescu, Alexandru Tzigara-Samurcaș și George Matei Cantacuzino.^[6] Și în această perioadă este unul dintre studenții cu rezultate deosebite la învățătură. Diploma de absolvire poarta calificativul "foarte bine".^[6]

În paralel, audiază cursuri la Facultatea de medicină ținute de profesorul Francisc Rainer și prelegerile de Mistică creștină ale profesorului Nichifor Crainic de la Facultatea de Teologie din București. Fascinat de lucrarea Scara dumnezeiescului urcuș scrisă de Ioan Scărarul o traduce în limba română în doar 5 luni.^[7] Această traducere nu a văzut lumina tiparului. Remarcându-i talentul artistic, profesorul Costin Petrescu i-a încredințat pictarea scenei care îl reprezintă pe Mihai Viteazul de la Ateneul Român.^{[necesită citare]} Trimis de chiriarhul său, Nicolae Bălan, călătorește la Muntele Athos pentru a aduce manuscrisele românești și grecești ale Filocaliei. Aici are parte de o experiență duhovnicească formatoare pentru viața de călugăr pentru care optase încă din anii studenției de la Sibiu.

Hirotonirea și tunderea în monahism

În 1935 a fost hirotesit citeț și ipodiacon, iar pe 11 septembrie 1936 este hirotonit diacon celibatar pe seama Catedralei Mitropolitane din Sibiu de către mitropolitul Nicolae Bălan.^[7] În 1938 face anul de practică în artă decorativă la biserica "Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir" din Bixad.^[6] În intervalul 12 martie-8 iunie 1939 este în pelerinaj la muntele Athos, fiind găzduit la chilia "sf. Ipatie".^[6] Este închinoviat la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (județul Brașov). În Vinerea Izvorului Tămăduirii din anul 1940 este tuns în monahism. În 1942 este ridicat la treapta preoțească și numit stareț al Mânăstirii Brâncoveanu pe care o renovează schimbând înfățișarea locurilor.

Deja din 1940 declanșează la Mănăstirea de Sâmbăta de Sus ceea ce s-a numit „mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sâmbăta”, despre care Nichifor Crainic spunea: „Ce vreme înălțătoare când toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir Constantin Brâncoveanu!” Devine renumit ca mare duhovnic, părintele Cleopa va încerca să ia legătura cu el prin scrisori interceptate și confiscate de Securitate.

În iarna anului 1944, profesorul Nichifor Crainic verifică la Sâmbăta de Sus traducerea starețului Arsenie Boca și a lui Serafim Popescu din Filocalie. Ultimul traduce Marcu Ascetul (v. Telegraful român, 15 ian. 1991). La publicarea în comunism a primelor patru volume din Filocalie numele lui Arsenie Boca nu mai este menționat.