CAZANIA DUMINICII A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH (Despre iubirea vrăjmașilor)

 

Frați creștini,

Când Dumnezeu a scris pe Tablele Legii, date lui Moise: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți“ (Leviticul 19, 18), a socotit și a legiuit să iubim pe orice om, fie prieten, fie vrăjmaș, după cum se vede din porunca lui Dumnezeu dată, prin aceeași Lege, lui Moise, de a face bine și vrăjmașilor, zicând: „Iar de vei întâlni boul vrășmașului tău, sau asinul lui, rătăcind, întorcându-l, să-l dai lui. De vei vedea asinul vrăjmașului tău, căzut sub sarcina lui, să nu-l treci, ci să o ridici pe dânsa împreună cu el“ (Ieșire 23, 4-5). Dumnezeu n-a zis atunci: „iubiți pe vrăjmașii voștri“ (Matei 5, 44), din cauză că inima israelitenilor, care se născuseră și crescuseră împreună cu egiptenii, era prea învârtoșată și pătimașă, și nu putea să cuprindă atunci această învățătură. Ca să nu cadă în păgânătate și în închinarea la idolii neamurilor, care se învecinau cu dânșii, după ce a arătat că aceste neamuri vrăjmașe iudeilor sunt vrednice de moarte, i-a învățat ura, nu dragostea, față de ei, zicând: „Când... pe hetei, pe gherghesei, pe amorei, pe cananei, pe ferezei, pe heveiși pe iebusei... îi va da Domnul Dumnezeul tău în mâinile tale și îi vei bate, atunci să îi îndepărtezi de la tine, să nu faci cu ei legământ și să nu-i cruți“ (Deuteronom 7, 1-2). 

Ca atare, iudeii socoteau între poruncile Legii lui Dumnezeu, nu numai dragostea față de prieteni și față de cei care erau de același neam cu dânșii, ci și ura față de vrăjmași și față de cei de alt neam. De aceea și Mântuitorul nostru le-a zis: „Ați auzit că s-a zis: să iubești pe aproapele tău și să urăști pe vrăjmașul tău“ (Matei 5, 43). Cum însă Mântuitorul nostru a venit în lume, nu ca să strice Legea lui Moise, ci ca s-o împlinească, arătând nedesăvârșirea acestei porunci a Legii vechi, prin tâlcuirea ei, a poruncit, zicând cu hotărâre: „Iar Eu vă zic vouă: iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blesteamă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc“ (Matei 5, 44).

Această poruncă a înălțat și a slăvit foarte mult învățătura Evangheliei. De această poruncă s-au minunat elinii închinători la idoli și chiar și alți necredincioși. Această poruncă este slava și lauda legii creștinești. Nici un legiuitor, înainte de Hristos, nu a învățat pe oameni vreodată să iubească și să facă bine vrăjmașilor. Cine păzește această poruncă face să înceteze toate răutățile din lume; aduce pacea cerului pe pământ și preface pământul în cer. Omul care păzește această poruncă se ridică la înălțimile desăvârșirii, care-l fac asemenea cu Dumnezeu, Cel ce răsare soarele Său peste cei răi și peste cei buni și plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți, după cum spune Sfânta Evanghelie.

Unii creștini recunosc că această învățătură este sfântă și dumnezeiască, dar zic că ea este foarte grea, este împotriva socotelilor lor și chiar împotriva: firii omenești. Dacă vom iubi, zic ei, și vom face bine celor care ne fac rău și care vrăjmășesc avutul nostru, cinstea noastră și viața noastră, aceștia ne vor socoti nebuni, ne vor face de ocară lumii. Pe vrăjmașul nostru, zic ei iarăși, și inima noastră îl urăște, și sufletul nostru se întoarce de la el, și mintea noastră ne îndeamnă să ne răzbunăm asupra lui. Frate creștine, niște astfel de cuvinte sunt cugete omenești, fără de socoteală, sunt gânduri greșite. Cel care va cerceta lucrul cum se cuvine, acela va vedea că această poruncă nu este grea, nici potrivnică socotelilor lumii și nici împotriva firii omenești.

Vrăjmașul tău, fiind urât de tine, va ocări și el pretutindeni numele tău, pricinuindu-ți mâhnire. Vrăjmașul urât de tine, va vrăjmăși și el cinstea ta, pricinuindu-ți necaz. Vrăjmașul urât de tine, va împiedica și el, în tot felul, creșterea avutului tău, și starea ta fericită, pricinuindu-ți mânie, durere și tulburare. Când urăști pe vrăjmașul tău, trebuie să priveghezi noaptea și ziua, ca să afli dinainte vicleșugurile lui; trebuie să fii cu cea mai mare luare aminte, ca să nu-ți lovească femeia ta, copiii tăi, rudeniile tale, prietenii tăi, casa ta; trebuie să alergi încoace și încolo, rugându-te de unul și de altul, ca să-ți stea într-ajutor și să te apere de vrăjmășia lui. De vei ședea la masă, și pâinea ți se va face amară, pentru că te vei teme de urmărirea vrăjmașului tău; de te vei culca în patul tău, somnul îți va fi tulburat și neliniștit, pentru că vei visa pândirea vrăjmașului tău. Nici ziua nu vei avea pace, nici noaptea liniște; nici mintea n-o vei putea stăpâni, cum se cuvine, la nevoile tale. Dacă vei înfrânge pe vrăjmașul tău și-l vei pedepsi, ai să te bucuri într-adevăr, dar puțin timp, căci va urma apoi mustrarea conștiinței tale. Dacă nu-l vei birui, dorința răzbunării se va face vierme neadormit în inima ta și foc aprins în cele dinăuntru ale tale. Căci roadele vrajbei sunt: mâhnirea, necazul, mânia, durerea, frica, grijile, luptele, chinul minții tale, tulburarea sufletului tău și frământarea inimii tale. Izbăvirea de aceste răutăți stă în voința ta; atârnă numai de o singură și statornică hotărâre a ta, de a iubi pe vrăjmașul tău, dezrădăcinând vrajba din inima ta. Când vei face aceasta, te vei simți vesel, nemânios, blând, netemător, liniștit, pașnic și netulburat. Pune astfel înaintea ta toate relele pe care ți le aduce ura împotriva vrăjmașului tău și toate binefacerile pe care ți le aduce dragostea față de vrăjmașul tău; și atunci vei vedea care atitudine este mai ușoară: dragostea sau ura?

Câteva pilde din dumnezeieștile Scripturi și din viața marilor dascăli ai învățăturii evanghelice, te vor ajuta să vezi că ura față de vrăjmași este un păcat, iar dragostea față de ei este cea mai mare faptă bună. În cartea Faptele Apostolilor se spune despre sfântul apostol și întâiul mucenic, Arhidiaconul Ștefan, că se ruga în genunchi lui Dumnezeu pentru vrăjmașii care l-au împroșcat cu pietre, până l-au omorât (Fapte 7, 60). În scrierile sale, Sfântul Apostol Pavel spune că sfinții apostoli, ocărâți fiind, grăiau de bine; izgoniți fiind, răbdau; huliți fiind mângâiau pe vrăjmașii lor (I Corinteni 4, 12-13). După ei, toți sfinții au făcut deopotrivă. Astfel, de pildă, Sfinții Atanase, Vasile, Grigore și Ioan Gură de Aur și alți nenumărați sfinți, pe care toată lumea îi socotește mai înțelepți decât toți oamenii, -însăși slava și sfințenia firii omenești -, cântându-le în fiecare zi, toți creștinii, laudele sfințeniei lor și rugându-se, ca să se facă și ei părtași de cinstirea și slava lor. Prin dragostea față de vrăjmașii lor, ei nu numai că n-au ajuns să fie ocara lumii, ci au ajuns de-a, dreptul slava și mândria lumii.

Că dragostea față de vrăjmași este chiar un lucru firesc al omului, ne-a arătat însuși Domnul Iisus, când a zis: „Cum voiți să vă facă vouă oamenii, să faceți și voi lor asemenea“ (Luca 6, 31). Dacă vei întreba pe oamenii fiecărei credințe, fie creștini, fie evrei, fie mohamedani, fie închinători de idoli, toți îți vor răspunde într-un glas, că legea aceasta este dreaptă și trebuincioasă omului. Ce vrea și ce cere orice om de la vrăjmașul său? Bine sau rău, folos sau pagubă, iubire sau vrăjmășie? Cum vrei să-ți facă ție vrăjmașul tău, asemenea fă și tu lui, după cum te învață Iisus Hristos, zicând: „Cum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți și voi lor asemenea“ (Luca 6, 31). Tu vrei negreșit, ca vrăjmașul tău să înceteze prigonirea, vrăjmășia, vicleșugurile, cearta și să te iubească; atunci încetează și tu ura, smulge din inimă vrajba și iubește-l. Dacă nu poți face acest lucru, atunci inima ta nu mai are starea ei cea sănătoasă și firească, ci este bolnavă și stricată de răutatea ta. Sufletul tău este gol de orice faptă bună și lipsit de harul dumnezeiesc; iar mintea ta este întunecată de patimile tale și păcatele tale întunecă dreapta ei judecată. În vremea în care se liniștesc puțin valurile patimilor tale, mintea îți arată că vrajba vatămă sufletul și trupul; vrajba te prăpădește întâi pe tine, și-ți spune că este mult mai bine să te împaci cu pizmașul tău, să prefaci pe vrăjmașul tău în prieten, fiindcă aceasta folosește mai mult sufletului tău, aceasta aduce pace și liniște în viața ta și contribuie la buna conviețuire a oamenilor pe pământ.

Frați creștini, la aceasta ne îndeamnă, prin pilda Sa, Însuși Dumnezeu, Ziditorul cerului și al pământului și al tuturor făpturilor văzute și nevăzute. Dumnezeu, Care dă omului ființa, viața, hrana și tot ce are omul; Dumnezeu, Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire s-a pogorât din înălțimea slavei Sale dumnezeești în mijlocul oamenilor și s-a smerit pe Sine, făcându-se om; Dumnezeu, Care pentru dragostea de om, ca un prunc a plâns în peștera din Betleem, ca un om a vărsat lacrimi la mormântul lui Lazăr și ca o slugă a spălat picioarele ucenicilor; Dumnezeu, Care pentru dragostea de om și-a jertfit pe cruce prea Sfântul Său Trup și Sânge, ca prin împărtășirea cu ele să rămânem totdeauna uniți cu Dânsul; Dumnezeu, Care pentru mântuirea omului a pătimit în vremea lui Ponțiu Pilat, s-a răstignit în mijlocul a doi tâlhari, a gustat oțet și și fiere și a murit răstignit pe cruce; Dumnezeu Care va veni iarăși să judece viii și morții; Dumnezeu, Care mai înainte de întemeierea lumii, a pregătit Împărăția veșnică celor care ascultă poruncile Lui dumnezeiești; Dumnezeu, Care pe cruce fiind răstignit, s-a rugat pentru vrăjmașii Săi, zicând: „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac“ (Luca 23, 34), Acesta este Cel care ne povățuiește să iubim pe, vrăjmașii noștri zicând: „Iar Eu vă zic : iubiți pe vrăjmașii voștri!“ (Luca 6, 27)

Dacă porunca aceasta ar fi împotriva firii oamenilor, Cel care a dat firii însușirile, le și poate preface cum voiește. Au nu știm că lumina soarelui a prefăcut-o oarecând în întuneric și întunericul orbilor l-a prefăcut în lumină, dându-le lor vedere? Au nu știm că surzenia a prefăcut-o oarecând în auz, deschizând urechile surzilor? A dat mișcare celor slăbănogi și a prefăcut moartea în viață, înviind din morți până și pe Lazăr care era mort de patru zile! El a zis celor care cred în El: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea!“ (Ioan 16, 33). Astfel a dat celor care cred în El puterea de a birui orice greutăți, în îndeplinirea și păzirea poruncilor, chiar atunci când acestea nu sunt pe socoteala lumii, sau par că sunt nefirești, ca și porunca iubirii vrăjmașilor noștri.

Frați creștini, Iubitorul de oameni Dumnezeu, Care poartă grijă nu numai de mântuirea cea veșnică a sufletului nostru, ci și de buna stare cea vremelnică a vieții noastre, vrând să ne izbăvească de mulțimea relelor pe care le aduce vrajba, a dat această poruncă sfântă și mântuitoare, zicând: „iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine celor care vă urăsc pe voi“ (Luca 6, 27). Celor care păzesc poruncile Lui, le-a făgăduit răsplătire însutită, binecuvântare părintească și Împărăție, veșnică, zicând: „Veniți binecuvântații părintelui Meu să moșteniți Împărăția care este gătită vouă de la întemeierea lumii!“ (Matei 25, 34). Le-a făgăduit bucuria Stăpânului cea negrăită, zicând: „Intră întru bucuria Domnului tău!“ (Matei 25, 21). Le-a făgăduit fericire fără sfârșit, zicând: „Fericită este sluga aceea pe care, venind domnul său, o va afla făcând așa“ (Matei 24, 46). Dar, celor care iubesc pe vrăjmași, le-a făgăduit nu numai toate acestea, ci ceva mai presus de acestea; le-a făgăduit moștenirea fiiască, zicând: „Și va fi plata voastră multă și veți fi fii ai Celui preaînalt“ (Luca 6, 35). Care limbă omenească poate arăta la câtă slavă și cinste, la câtă bucurie și înălțime se ridică cel care s-a învrednicit să fie fiu al lui Dumnezeu? La această vrednicie nu se vor ridica cei care nu se supun poruncii Atotputernicului Dumnezeu, și rămân nemișcați în pierzătoarea de suflet ură față de vrăjmașii lor. Pe acești călcători ai poruncilor lui Dumnezeu nu-i așteaptă nimic altceva, decât numai focul cel veșnic, chinul cel fără sfârșit, plângerea și serîșnirea dinților și durerea iadului, așa cum ne spune Evanghelia. Și acum, ce hotărâre urmează să luăm noi cei care mai urâm încă pe vrăjmași?

Dacă credem că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu; dacă credem că El va veni să judece viii și morții; dacă credem că cei care au făcut cele bune în viața lor vor învia, ca să dobândească viața cea fericită, iar cei care au făcut cele rele, ca să se osândească cu chinuirea cea veșnică; dacă credem că cei care vor muri neîmpăcați cu vrăjmașii lor nu pot sta înaintea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste; dacă credem că numai aceia văd fața Lui dumnezeiască și petrec totdeauna cu Dânsul, care vor dezrădăcina ura din inima lor și vor sădi în locul ei dragostea, atunci să venim și să cădem la picioarele prea Milostivului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu umilință și cu lacrimi, strigând către El, dintru adâncul sufletului nostru: Întru tot îndurate Doamne, Stăpâne Iubitorule de oameni, greșit-am la cer și înaintea Ta! Tu, pentru mântuirea noastră sufletească și pentru trăirea pașnică a vieții noastre vremelnice, ai dat poruncă și ai zis să iubim pe vrășmașii noștri; iar noi, fiind răi și nesocotiți, n-am luat în seamă porunca Ta cea dumnezeiască și mântuitoare, și am urât pe vrăjmașii noștri. Îndelung-răbdătorule Iisuse, arată-ne milele Tale! Mult Milostive Părinte, milostivește-Te spre neputința noastră! Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pre noi, iar noi îți făgăduim că ne vom împăca cu vrăjmașii noștri și de acum înainte ne vom iubi unii pe alții ca niște mădulare ale unuia și același Trup al Domnului Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, cinstea și închinăciunea, împreună cu Tatăl cel fără de început și cu Preasfântul și de viață Făcătorul Duh, acum și pururea și 

în vecii vecilor. Amin!