Calea mântuirii

 Odată, s-a făcut sobor în Schit pentru un frate care a greşit. Şi părinţii grăiau, iar avva Pior tăcea. Mai târziu, avva Pior a ieşit. A luat un sac, l-a umplut cu nisip şi l-a purtat pe umărul lui. Apoi, a pus într-o traistă puţin nisip şi a purtat-o pe piept.

Întrebat fiind de părinţi ce înseamnă aceasta, a zis: sacul cu nisip mai mult, sunt greşelile mele - căci multe sunt - şi le-am lăsat dinapoia mea ca să nu simt durere pentru ele şi să plâng. Iar traistă cu puţin nisip este a fratelui meu şi o port înaintea mea, pentru că mă preocup doar de judecata faptelor lui.

Dar nu trebuie să fac aşa, ci mai vârtos pe ale mele să le aduc dinaintea mea şi să port grija de ele şi să mă rog lui Dumnezeu ca să mi le ierte.

Şi auzind părinţii, au zis: cu adevărat această este calea mântuirii.