Viața Cuviosului Filotheu ctitorul
Sfântul Filotheu, fidel numelui purtat, adică „iubitorul de Dumnezeu", a fost cel dintâi ctitor al mănăstirii Filothéou. El a renunțat la lume, după porunca Domnului, și la toate cele din lume, luându-și crucea pe umerii săi (Matei 16, 23; Marcu 10, 21; Luca 9, 23). S-a dus la Sfântul Munte și a pornit să săvârșească multe osteneli și nevoințe ascetice. Viețuia singur ca monah precum o pasăre singuratică pe acoperiș (Ps. 101, 7), în pustiile Athosului. Pe timpul nopților el priveghea în peșteri „ca bufnița din dărâmături”. În acest chip a viețuit el. La început s-a luptat cu duhurile necurate. Și-a ținut în frâu patimile sălbatice ale sufletului, așa încât să poată ajunge un vas curat al Preasfântului Duh.
Mai apoi, după dumnezeiasca iconomie, s-a întâlnit cu alți nevoitori și a înălțat această sfântă mănăstire închinată Maicii Domnului. Unul dintre ctitorii mănăstirii a fost Sfântul Sava de la Hilandar. Atunci când Filotheu și-a cheltuit toată agoniseala, lăsând mănăstirea doar pe jumătate construită, s-a dus la Sfântul Sava care a venit la mănăstirea Filoteu, aducându-i îmbunătățiri. Întrucât Sfântul Sava a donat suficiente fonduri mănăstirii, aceasta a putut fi terminată la timpul cuvenit1.
După moartea sa, sfintele moaște ale Sfântului Filotheu au fost tăinuite, ca multe altele, din pricina numeroaselor incursiuni ale altor popoare împotriva neamului creștinesc. Cu toate acestea, mănăstirea n-a fost lipsită de prezența sa. Ca părinte, el a lăsat drept mângâiere, sfânta sa icoană, în locul moaștelor sale. Icoana, ca o comoară sfințită, este venerată de către monahii de la Filothéou.2

Comentarii
Trimiteți un comentariu